BizRemote by certSIGN Stiri

Cei mai mulți antreprenori nu își verifică partenerii de afaceri

20 mai 2021 3 min

Cei mai mulți antreprenori nu își verifică partenerii de afaceri

Reading Time: 3 minute

Peste 70% dintre antreprenorii locali își verifică partenerii de business la șase luni sau chiar mai rar de atât, iar, atunci când o fac, cei mai mulți nu cunosc care sunt informațiile cheie prin care pot identifica din timp potențialele probleme.

Antreprenorii iau în considerare datele disponibile online, fără o analiză amănunțită, limitându-se de cele mai multe ori la o simplă căutare pe Google și la informații de bază (cum ar fi cifra de afaceri și evoluția ei, rezultatul net, numărul de angajați), potrivit unui studiu KeysFin, unul din principalii jucători de pe piața locală de business information.

Astfel, pentru a veni în întâmpinarea acestei situații, KeysFin a lansat o actualizare a aplicației de mobil KeysFinder, dedicată antreprenorilor si angajaților români, adaugând un modul de monitorizare a companiilor. Prin noua funcționalitate, utilizatorii vor primi alerte în timp real pentru companiile selectate și vor avea la îndemână informații cheie despre incidentele de plată, datoriile către stat sau alte probleme financiare sau legale ale partenerilor lor.

 „Am lansat aplicația KeysFinder acum un an, iar popularitatea acesteia în rândul clienților noștri ne-a determinat să adăugăm funcționalități noi, care să reprezinte un real ajutor pentru antreprenorii și managerii care au nevoie să se orienteze rapid într-un mediu de business atipic, aflat în continuă schimbare. Totuși, analizând piața, ne-am dat seama că există un segment important de firme, mai ales cele din categoria firmelor mici și a microîntreprinderilor, care nu își verifică partenerii de business constant sau poate chiar deloc, deși această verificare ar trebui sa devină o regulă”, a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

Antreprenorii români, mai atenți ca înainte de pandemie

Deși antreprenorii români nu își verifică constant partenerii de business, criza fluxurilor de numerar generată de pandemia COVID-19 i-a determinat pe tot mai mulți dintre aceștiasă acorde o atenție mai mare comportamentului financiar al clienților și furnizorilor.

Astfel, dacă la începutul pandemiei putini antreprenori români făceau astfel de verificări, în special in situația încheierii unui nou parteneriat comercial, după un an plin de provocări, antreprenorii au devenit mai prudenți, astfel că 50% dintre aceștia verifică incidentele de plată, procesele sau statusul privind insolvența ale clienților lor, măcar o dată la 2 luni.

Aplicația KeysFinder oferă accesul rapid la informații cheie precum o serie de indicatori de solvabilitate, lichiditate, profitabilitate sau detalii despre proceduri de insolvență și dosare în justiție, care vin în completarea datelor cu caracter general despre entitățile economice din România. În plus, noua variantă a acesteia are un modul de monitorizare foarte prietenos care oferă o experiență de utilizare intuitivă și fluidă. Utilizatorii pot seta alerte pentru a identifica dosarele și procedurile de insolvență în timp util, pentru a primi notificări referitoare la incidentele de plată, datoriile către ANAF sau modificările de status plătitor/neplătitor TVA, TVA la încasare, precum și pentru a afla despre procesele comerciale ale partenerilor lor de business.

Aplicația poate fi descărcată pe dispozitivele mobile care rulează pe platformele IOS și Android și îi ajută pe antreprenori și angajații din departamentele financiare și juridice să verifice în timp real clienții, furnizorii sau competitorii, identificând astfel din timp eventualele probleme, care pot apărea în derularea unui contract comercial.

KeysFinder pune la dispoziție informații din surse multiple, centralizând date despre companiile locale disponibile în sursele de date publice.

Mai mult, datele centralizate sunt ușor de parcurs și asimilat, interpretarea acestora și modul de afișare fiind un rezultat al experienței vaste a echipei de analiști KeysFin, care a pregătit până acum mii de studii pentru companiile din România.

Cea mai mare parte a informațiilor oferite sunt gratuite pentru cei care își creează un cont în aplicație, iar informațiile complexe furnizate contra cost sunt semnalizate prin butonul „Cumpără“, creditele necesare fiind precizate în dreptul butonului – între 1 și 50 de credite pentru fiecare acțiune contra cost.

Antreprenorii la început de drum, cei mai afectați de lipsa informațiilor de business

Aproximativ 763.000 de companii nefinanciare și-au raportat rezultatele financiare la 2019, dintre care 704.000 erau microîntreprinderi. Chiar dacă numărul microîntreprinderilor nefinanciare a crescut față de 2018 când existau 676 mii, ponderea acestora în total s-a menținut la 92% și aproape 25% dintre acestea (189 mii) au avut cifra de afaceri din 2019 egală cu zero.

Microîntreprinderile reprezintă categoria de companii care înregistrează cele mai multe plăți restante, însumând 43% din total, în timp ce companiile mari și cele mici au avut fiecare câte 20% din total iar companiile medii au înregistrat doar 17% din totalul plăților restante în 2019, potrivit studiului anual KeysFin „Condițiile de business din România“.

România nu are avantajul de a fi o țară cu cultură antreprenorială îndelungată (în Marea Britanie, antreprenoriatul modern a început odată cu Revoluția Industrială, acum 300 ani), iar antreprenorii nu știu de cele mai multe ori unde să caute răspunsuri și analize sau statistici financiare pentru industria din care fac parte.

Foto:  © Gajus | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: