Finanțe Stiri

CEC Bank participă și în 2024 la programul IMM Plus. Anul trecut a dat finanțări de 1,8 mld. lei

8 mai 2024 2 min

CEC Bank participă și în 2024 la programul IMM Plus. Anul trecut a dat finanțări de 1,8 mld. lei

Reading Time: 2 minute

CEC Bank sprijină antreprenorii români și în 2024, acordând credite cu dobânzi subvenționate prin programul guvernamental IMM Plus.

Valoarea maximă a creditelor în cadrul Programului IMM Plus este de până la 10 milioane lei pentru investiții și de până la 5 milioane lei pentru capital de lucru, cu o durată maximă de finanțare de până la 72 luni în cazul creditelor de investiții, respectiv 36 luni pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru.

“Continuăm să susținem și în 2024 planurile de dezvoltare și necesitățile curente ale antreprenorilor români, anul acesta fiind implicați în toate programele guvernamentale destinate IMM-urilor. Avem expertiza și experiența necesară pentru a putea identifica soluțiile optime aplicabile clienților noștri, în vederea accesării acestor finanțări, în condițiile avantajoase ale Programului.”

Ramona Ivan, Director Relații cu Instituții Naționale și Internaționale în cadrul CEC Bank

În cadrul edițiilor anterioare ale programului IMM Invest, CEC Bank a acordat aproximativ 7.200 de finanțări, în valoare de peste 7 miliarde de lei.

Programul își propune sprijinirea antreprenorilor în obținerea finanțărilor necesare pentru depășirea dificultăților economice actuale, amplificate în ultima perioadă de invazia Rusiei asupra Ucrainei.

Prin IMM Plus se sprijină IMM-urile (inclusiv startup-urile), întreprinderile mici cu capitalizare de piață medie, întreprinderile mari (doar componenta Rural Plus) precum și UAT-urile (doar componenta Construct Plus), pentru asigurarea lichidităților în derularea activității curente/investiții.

Prin schema de ajutor de stat pot fi accesate credite de investiții și/sau credite pentru capital de lucru, garantate până la 90% cu garanții de stat, emise, după caz, de Fondul de Garantare a Creditului Rural, Fondul de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Fondul Român de Contragarantare.

Comisioanele de analiză dosar, de acordare, de gestiune și de rambursare anticipată sunt zero. Costurile creditelor acordate prin acest program sunt:

  • ROBOR 3M plus marja de 1,50% pentru credite de investiții
  • ROBOR 3M plus marja de 1,90% credite/linii de credit capital lucru
  • ROBOR 3M plus marja de 1,90% credite pentru reconversie (numai în cadrul componentei IMM PROD PLUS)

Componentele programului IMM Plus sunt: IMM România Plus, Agro Plus, IMM Prod Plus, Construct Plus, Innovation Plus, Rural Plus.

CEC Bank, instituție financiară fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de 83,5 miliarde lei, la sfârșitul anului 2023.

Array

Articole pe aceeași temă: