CEC Bank lansează cardul multicurrency care oferă acces la contul în lei, euro și în alte 8 valute
Reading Time: 2 minuteCEC Bank lansează cardul multicurrency. Cu un singur Card – Visa Multicurrency – clienții au acces direct la conturi în zece valute și pot face plăți la comercianți și retrageri fără comisioane și costuri asociate schimbului valutar.
”Cardul Multicurrency răspunde unor nevoi clare pe care le-am identificat în piață: români care călătoresc sau fac cumpărături online din străinătate și vor să evite costurile asociate conversiilor valutare sau retragerilor de numerar, dar și români care lucrează în străinătate și trimit bani acasă familiei”, a declarat Bogdan Neacșu, Director General al CEC Bank.
Cardul de debit pentru persoane fizice Visa Multicurrency poate avea asociate până la zece conturi în lei, euro și alte valute și are zero comision de administrare și ZERO comision la retragerile de la bancomatele din România și Uniunea Europeană. În plus, se oferă retrageri gratuite de la orice bancomat din lume în limita a 1000 lei/lună și acces gratuit la CEC app – mobile banking.
Cardul poate fi alimentat prin transferuri în lei sau în valută, dar și prin depuneri în lei și euro la bancomatele multifuncționale (MFM) CEC Bank. În cazul unor plăți sau retrageri în valută, dacă există disponibil în contul în valuta respectivă (eg euro sau lire sterline), tranzacția se va realiza direct în acea monedă, fără costuri asociate conversiei valutare.
Cardul Visa Multicurrency poate fi obținut din orice sucursală CEC Bank, dar și 100% online, fără drumuri la bancă, inclusiv de cei care lucrează în străinătate și au acte de identitate românești. Cei care accesează acest card, vor obține și un card virtual Multicurrency, care poate fi utilizat chiar de a doua zi din aplicația de mobile banking – CEC app – și pentru plăți direct de pe telefon, prin portofelele virtuale Apple Pay sau Google Wallet, ceasuri sau brățări smart (Fitbit Pay, Garmin Pay).
Cele 9 valute străine care pot fi asociate cardului de debit VISA Multicurrency fără comisioane suplimentare de deschidere și administrare cont sunt euro, dolari SUA, dolari canadieni, lire sterline, franci elvețieni, coroane daneze, coroane suedeze, forinți sau zloți.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz