Cea mai importantă piață de electronice din Shenzhen, China a fost închisă, după ce tunrul în care se afla, înalt de peste 300 de metri s-a clătinat de mai multe ori în această săptămână.
Ziarul local The Paper a informat că autorităţile au decis închiderea clădirii până la elucidarea motivului trepidaţiilor, dar şi în scopul minimizării riscurilor.
SEG Plaza a vibrat de trei ori în zilele de 18 şi 20 mai, incidente care au dus la evacuarea turnului, însă unele persoane care lucrează în clădire au simţit cum turnul se clatină şi în data de 13 mai, crezând că este vorba de un cutremur.
Nicio activitate seismică nu a fost înregistrată în această zonă. Imaginile cu oamenii care pleacă înspăimântați din clădire au fost postate pe internet.
Potrivit publicaţiei menţionate, cercetările efectuate au demonstrat că această clădire de peste 300 de metri înălţime nu este dotată cu amortizoare împotriva vibraţiilor, cum se obişnuieşte la construcţiile de acest tip.
Clădirea SEG Plaza, a cărei construcţie a fost finalizată în anul 2000, este una dintre cele mai emblematice din Shenzhen (sud), o metropolă imensă în apropiere de Hong Kong. Imobilul, care domină de la înălţimea celor 291 de metri cartierul de afaceri al oraşului, adăposteşte, pe mai multe etaje, o imensă piaţă de piese şi de produse electronice.
Turnul este plasat într-un cartier din centrul Shenzhen, cunoscut în special pentru artera sa pietonală amplă, mărginită de magazine şi centre comerciale.
În contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, TikTok își reafirmă angajamentul de a proteja integritatea procesului electoral și de…
PPC Renewables începe faza de construcție a trei noi parcuri eoliene în Grecia, cu o capacitate totală de aproximativ 100…
Xiaomi lanseaza în România noile Xiaomi Smart Band 9 Pro și Xiaomi Smart Band 9 Active, dispozitive portabile concepute pentru…
AROBS Engineering a început faza de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, care conectează două rețele globale de sateliți (Starlink și…
Avon, unul dintre principalii jucători globali din industria frumuseții, își continuă angajamentul de a inova și inaugurează propriul concept store,…
Fondatorii Revolut, Nik Storonsky și Vlad Yatsenko, au făcut cunoscute vineri, pe scena evenimentului The Revolutionaries organizat la Londra, principalele…