Ne aflăm pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru Biz Spania, un proiect prin care întreaga echipă editorială a revistei Biz își va stabili, timp de o săptămână, cartierul general în Spania, de unde vom realiza primul număr al revistei din anul 2024, care va apărea în februarie.
Aventura iberică ne va purta în mai multe orașe din Spania: Barcelona, Madrid, Valencia, Alicante și Bilbao. #BizSpania va descoperi la fața locului spiritul unic spaniol și felul în care businessul se împletește cu tradiția și cultura unică a acestei țări.
Pornim călătoria Biz Spania în Barcelona, unde vom descoperi arhitectura creată de marele Gaudi, dar și povestea de business a portului din oraș, care primește circa 71 de milioane de tone de mărfuri anual, fiind al treilea port spaniol, după Valencia și Algeciras. Vom vorbi cu antreprenori și manageri români care fac business la cel mai înalt nivel în Spania.
Apoi, vom livra cât mai rapid un interviu cu Sacha Michaud, cofondatorul Glovo, startup-ul barcelonez care a cucerit 25 de țări de pe trei continente, reușind să adune deja investiții de aproape 1 miliard de euro. Dacă tot vorbim despre mâncare, nu vor lipsi vizitele la restaurante cu stele Michelin.
Pentru amatorii de fotbal vom avea interviuri și vizite exclusive la cele două mari cluburi din oraș – FC Barcelona și Espanyol.
Artiști celebri ai secolului trecut, precum Dali și Picasso, dar și cei contemporani, precum Banksy, vor fi „interpelați” de echipa Biz în capitala Cataluniei prin intermediul muzeelor și expozițiilor dedicate. Vom descoperi arta și cultura și la celebrul muzeu Guggenheim din Bilbao.
Ajungem și acasă la Sesderma, în Valencia, unde vom sta de vorbă chiar cu fondatorul companiei de cosmetice, Dr. Gabriel Serrano, de la care vom afla cele mai noi trenduri în domeniu și ce înseamnă să crești un business global pe o piață extrem de concurențială.
Forța financiară a Spaniei este importantă la nivel european, finanțele iberice fiind prezente și în România prin intermediul Garanti BBVA. Vom afla chiar de la sediul central al grupului BBVA cum se vede evoluția economiei globale și locale în 2024.
Spania se remarcă și printr-o efervescență pe zona de startup-uri și tehnologie, având mai multe hub-uri care atrag investiții din toată lumea. Barcelona, Madrid, Valencia, Bilbao și Sevilla sunt principalele „incubatoare” de noi businessuri, dar recent Malaga este în creștere, fiind locul ales de Google pentru a deschide cel mai mare hub de securitate cibernetică al companiei în Europa.
Aventura spaniolă a echipei Biz va fi îndulcită de o vizită specială în Alicante, la sediul Chocolates Valor, care exportă produse din ciocolată în peste 60 de țări la nivel global, inclusiv în România.
Știați că un român este unul dintre cei mai apreciați poeți de astăzi ai Spaniei? Miguel Gane ne va vorbi despre cum, transplantat la 9 ani pe pământ spaniol, talentul său a crescut într-o nouă cultură. Iar Jordi Savall, legendarul promotor al muzicii vechi, va sta de vorbă cu Biz pentru a arăta cum cultura construiește punți sensibile între oameni de pe tot globul.
Vă propunem să ne urmați în această călătorie senzațională, prin care vom descoperi împreună oameni extraordinari și povești inspiraționale, lecții de leadership, idei și abordări inovatoare care au puterea să ne învețe să gândim diferit. Vă invităm, de asemenea, să ne urmăriți și pe rețelele de socializare, unde vom posta zilnic detalii ale aventurii Biz Spania și vă vom ține la curent cu întâlnirile și ședințele foto pe care le face fiecare membru al echipei Biz.
Biz Spania este un proiect unic în lume, powered by Sesderma.
Parteneri: Garanti BBVA, Glovo, Aqua Carpatica, Samsung, ciocolata Valor, DIGI și Eximtur.
Foto 36255106 © Sjankauskas | Dreamstime.com
O recomandare care să-ți aducă înapoi 5% din valoarea cumpărăturilor la POS timp de o lună? Da, dar numai cu…
După expirarea perioadei inițiale a unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice, utilizatorii finali pot opta…
Peste 1300 de organizații neguvernamentale active din România au adresat astăzi o scrisoare deschisă partidelor politice, solicitându-le să își asume…
Carrefour România a finalizat remodelarea hipermarketului Pantelimon, din Șos. Vergului 20, din cadrul Centrului Comercial Esplanada, București, ca urmare a…
Paradis Hotels & Resorts a preluat Hotel Zenith Conference & Spa din Mamaia crescând la 12 numărul unităților de cazare…
Cunoscut ca „nașul sustenabilității”, John Elkington este un pionier în domeniul sustenabilității și responsabilității corporative. Dezvoltator al conceptului de „Triple…