Ce trebuie să ştim despre bănci: BNR este una dintre cele mai vechi bănci centrale

Cea mai veche bancă centrală a lumii este banca centrală a Suediei, Sveriges Riksbank, înființată în anul 1668.

de Ionuț Bălan

Încă de la început, banca a funcționat și a fost administrată sub controlul direct al Parlamentului, pentru a preîntâmpina riscul ca regele să capete o prea mare influenţă asupra acesteia. 

Începând cu anul 1897, Sveriges Riksbank capăta dreptul exclusiv de a emite bancnote. Moneda suedeză funcţiona în regimul etalonului-aur, ceea ce înseamnă că bancnotele emise de banca centrală a Suediei puțeau fi schimbate, la cerere, cu monede de aur.

Acest lucru a fost valabil până în 1931, când a fost dată o lege temporară care elibera banca de această obligaţie. Legea cu pricina a fost reînnoită an de an până în 1975.

Atunci, a fost ratificată noua Constituție a Suediei, care a separat total banca centrală de guvern, Sveriges Riksbank devenind o instituţie independență şi nemaiavând nici un fel de obligație de a converti bancnotele emise de ea în aur. 

După Sveriges Riksbank, se înființează în 1694 Bank of England, apoi Banco de España (1782), Banque de France (1800), Suomen Pankki (1811), De Nederlandsche Bank (1814), Osterreichishe Nationbank (1816), Norges Bank (1816), Danmarks Nationalbank (1818), De Javasche Bank (1828), Central Bank of Curaçao and Sint Maarten (1828), Banco de Portugal (1846), Nationale Bank van België (1850), banca centrală a Rusiei (1860), Reichsbank (1876), banca centrală a Bulgariei (1879).

În ordinea cronologică a înființării, Banca Națională a României a fost cea de-a 17-a bancă centrală a lumii, fiind fondată în anul 1880, înaintea Banca d’Italia (1893) sau Schweizerische Nationalbank (1907).

Însă discuții despre crearea unei bănci naționale s-au purtat și înainte de această dată, fiind, de exemplu, o preocupare constantă a intelectualilor pașoptiști. După 1859, odată cu Unirea Principatelor și cu alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al ambelor țări românești, demersurile politice în acest sens se înmulțesc.

În martie 1880 a fost votată în Parlament „Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scompt și circulațiune”, care a fost promulgată de principele Carol I o lună mai târziu.

La înființare, Banca Națională a României era o societate anonimă cu un capital social românesc de 30 milioane lei și avea privilegiul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător.

   Statul deținea o treime din acțiuni, iar restul de două treimi aparțineau particularilor. Dar pentru a limita puterea de decizie a marilor acționari, în primul rând a statului, indiferent de numărul acțiunilor, nimeni nu avea dreptul la mai mult de zece voturi personal și zece voturi ca mandatar.

 Aceste restricții permiteau conducerii executive a băncii să aibă un rol important în fixarea coordonatelor politicii monetare și de credit a instituției.

 Prima Adunare generală a acționarilor BNR a avut loc între 15 și 17 iulie 1880, prilej cu care a fost instalat primul guvernator, Ion I. Câmpineanu.

 La 28 noiembrie 1880, au fost puse în circulație primele bancnote ale BNR. Acestea erau vechile bilete ipotecare, emise în baza legii din iunie 1877. 

Ele au fost transformate în bancnote, prin aplicarea unui supratipar, în culoare galbenă sau neagră, care conținea titulatura băncii (Banca Națională a României), data (9 septembrie 1880), semnătura guvernatorului (I. I. Câmpineanu), a casierului (D. Bilcescu) și a cenzorului (S. Ioanide).

La 1 decembrie 1880, au început operațiunile propriu-zise ale Băncii Naționale.

Treptat, au devenit din ce în ce mai vizibile consecințele pozitive ale activității BNR.

S-a introdus un climat de ordine în circulația bănească, piața fiind alimentată ritmic cu monedă națională. A fost ieftinit creditul și s-a stabilizat, constituindu-se piața capitalurilor, care a cunoscut o creștere neîntreruptă până în 1914.

Au fost sprijinite crearea sistemului bancar modern și dezvoltarea capitalului autohton. S-au stabilit contacte instituționale cu băncile din Europa.

S-au limitat practicile cămătărești, care au fost obligate să se retragă în zona afacerilor mici și mijlocii. Și s-a asigurat un climat de încredere pe piața banilor, ceea ce reprezintă un factor extrem de important important într-o economie de piață.