Stiri

Ce trebuie să știe angajații și angajatorii cu privire la noile restricții în perioada stării de alertă

29 oct. 2021 2 min

Ce trebuie să știe angajații și angajatorii cu privire la noile restricții în perioada stării de alertă

Reading Time: 2 minute

Perioada stării de alertă modificată de autorități aduce noi măsuri care se aplică atât angajaților, dar mai ales angajatorilor. Certificatul verde ce atestă vaccinarea nu este încă obligatoriu pentru angajați. Dar în Parlament este discutată o lege, iar Camera Deputaților o va vota în următoarele zile, care va decide dacă angajații vor fi obligați să se vaccineze sau nu. Până atunci sunt alte reguli în vigoare.

Ce trebuie să facă angajatorii pe durata stării de alertă

Angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă, pentru cel puțin 50% din angajați, acolo unde specificul activității permite. Dacă nu se poate desfășura activitatea în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, angajatorii din sistemul public și privat, cu un număr mai mare de 50 de salariați, au obligația organizării programului de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în grupe/schimburi/ture care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră, cu respectarea strictă a măsurilor de protecție sanitară.

▶ Accesul persoanelor în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public, precum și la operatorii economici care funcționează în clădiri cu birouri private în care își desfășoară activitatea cel puțin 50 de persoane simultan, este permis doar celor care:

▸fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

▸prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;

▸se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Această măsură nu se va aplica:

▸angajaților instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public, precum și ai operatorilor economici care funcționează în clădiri cu birouri private în care își desfășoară activitatea cel puțin 50 de persoane simultan;

▸participanților în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenționale, administrativ-jurisdicționale și a celor administrative din motive de ordine și siguranță publică;

▸persoanelor care necesită servicii medicale și prestații sociale;

▸persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin;

▸în situații urgente (de exemplu: eliberare certificat de deces, certificat de naștere și altele asemenea). În acest caz, instituțiile publice și operatorii economici vor întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea accesului cetățenilor la serviciile publice oferite, și persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2, prin organizarea activității în mediul online, în spații deschise, la ghișee dispuse direct în exteriorul clădirilor sau în orice alte condiții care să asigure respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2.

▶ Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, devine obligatorie la locul de muncă în toate cazurile, cu excepția persoanelor care sunt singure în birou.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: