Ce soluții au companiile pentru a ieși din dificultate
Reading Time: 3 minuteAnul acesta a început transpunerea în România a unei directive europene privind restructurarea și insolvența prin care antreprenorii vor putea beneficia de proceduri mai clare, mai flexibile, de libertate de negociere cu creditorii sau de suspendarea executărilor silite.
Paul Dieter Cîrlănaru, CEO al CITR, ne-a explicat mai multe despre beneficiile pe care le vor avea antreprenorii și companiile după adoptarea legislației, dar și despre soluțiile pe care le au companiile aflate în dificultate.
De curând CITR a lansat o nouă ediție a studiului companiilor de impact din România. Ce este o companie de impact?
În 2013 CITR a introdus în piață termenul ”companie de impact” referindu-se la companiile cu active mai mari de un milion de euro. Pentru anul 2020 acestea reprezintă 3,3% din totalul companiilor din România, generează 80% din cifra de afaceri agregată la nivel național și asigură locuri de muncă pentru 41,2% din populația salariată a României.
De șapte ani studiem industriile în care aceste companii activează, nivelul profitului, gradul de îndatorare și rata de încasare a creanțelor și pe baza acestor criterii le încadrăm în trei categorii: finanțabile, restructurabile și în insolvență iminentă.
Datele anului 2021 nu ne indică un număr mare de insolvențe într-un interval de timp scurt, așa cum ne așteptam într-o perioadă de criză, și atunci ne-am dat seama că este mult mai relevant să ne uităm la numărul companiilor aflate în dificultate și care nu accesează modalități de restructurare.
Perioada de pandemie a fost una foarte dificilă pentru un număr mare de companii. Ne puteți spune ce soluții au aceste companii pentru a ieși din dificultate?
Criza COVID-19 a afectat economia europeană, reducând drastic activitatea unora dintre companii, arată un studiu al Băncii Europene de Investiții, conform căruia 49% dintre firmele din UE au suferit o scădere a vânzărilor din cauza pandemiei.
A fost și este în continuare o perioadă dificilă pentru majoritatea companiilor, iar cei care au trecut cu bine de criză și chiar au crescut au fost cei care și-au adaptat modelele de business la noua realitate. În lipsa unor măsuri de restructurare, schemele de sprijin guvernamental au contribuit semnificativ la scăderea numărului de insolvențe, dar privim această dinamică ca pe un val latent care se acumulează, oamenii de afaceri fiind descurajați să ia decizii pentru viitorul companiilor lor.
Totuși, suntem optimiști datorită faptului că pandemia a accelerat digitalizarea în multe companii, iar antreprenorii devin conștienți de impactul pozitiv pe care un astfel de proces îl are. Conform studiului CONFIDEX, inițiat de Impetum Group, grupul din care face parte și CITR, peste 60% dintre manageri susțin că vor regândi strategia companiei, prioritizând investițiile în inovare și digitalizare.
Anul acesta a început transpunerea în România a directivei europene privind restructurarea și insolvența (nr. 2019/1023). Ce noutăți aduce aceasta pentru companiile din România și care sunt beneficiile transpunerii directivei în legislația românească?
România se aliniază trendurilor europene, sens în care se va modifica Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, prin implementarea Directivei UE 2019/1023 în legislația națională, iar CITR a fost ales consultant expert în consorțiul selectat de Comisia Europeană în acest proces. Odată adoptată legislația, antreprenorii români vor beneficia de proceduri mai clare, mai flexibile, de libertate de negociere cu creditorii, de suspendarea executărilor silite, iar creditorii companiilor vor beneficia de un grad mai mare de recuperare a creanțelor prin apelarea la mecanisme de restructurare încă de la primele semne de dificultate.
Într-adevăr, reglementarea actuală din România pune deja la dispoziție instrumente eficiente pentru antreprenorii aflați în dificultate comparativ cu alte state din Uniunea Europeană, însă din păcate nu sunt suficient cunoscute și nu sunt accesate la timp.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz