Ce se dorește de la taxa pe active bancare?

Ce se dorește de la taxa pe active bancare?

Doar două țări din UE, în afară de România, aplică o taxă pe active bancare – Ungaria și Polonia, iar cea din România are cel mai ridicat nivel și potențialul să aproape întregul sistem pe pierdere, avertizează Deloitte.

“Modificările fiscale prin OUG 114/2019 au fost aprobate fără consultare în avans, deși legea transparenței decizionale prevede un termen de cel puțin 30 de zile pentru publicarea textului și de 10 zile pentru ca asociațiile profesionale să își formuleze punctele de vedere”, a declarat Dan Bădin, partener Coordonator Servicii fiscale și juridice Deloitte România, în cadrul unei conferințe de presă.

Totodată, spune el, este deja cunoscut articolul 4 din Codul fiscal care prevede, de regulă, minim șase luni pentru intrarea în vigoare a unor noi prevederi care aduc modificări substanțiale.

Aceste prevederi au rostul de a da mediului economic posibilitatea să se exprime și să fie luat în considerare, dar și să se pregătească pentru punerea în practică a schimbărilor. În ultimul timp dialogul a fost suspendat deși s-a dovedit în multe cazuri (cel mai recent este cazul split TVA) că și mediul de afaceri are poziții cât se poate de pertinente.

“Semnalăm din nou lipsa studiilor de impact care au scopul de a arăta dacă efectele pe care și le propune o măsură sunt sau nu realizabile. Implementarea imediată este, în fapt, un experiment, or nu cred că economia românească trebuie să fie un laborator de experimente. Modificările fiscale au reverberații în alte acte normative, dar modelează și comportamentul economic. Un exemplu este taxa bancară care în Ungaria și Polonia a condus la încetinirea creditării cu impact asupra creșterii economice, fapt recunoscut de autoritățile acestor state. Așa se explică reducerea la jumătate a cotei taxei în Ungaria, anul trecut. Din acest motiv, statele dezvoltate analizează câțiva ani implicațiile unei decizii fiscale înainte de a o implementa”, a explicat Bădin. Reprezentantul Deloitte a arătat că fără analize temeinice, stabilitate legislativă și consultare, rezultatele unor modificări fiscale tind să aibă mai degrabă un impact negativ, așa cum ne arată experiența ultimului deceniu în care ordonanțele de urgență au devenit regula în domeniul fiscal. De asemenea deloc de neglijat este derogarea repetată de la diverse acte normative ceea ce amplifică suplimentar incertitudinea și destabilizează climatul economic.

„Dincolo de titulatura ironică la adresa sistemului financiar-bancar, „Taxa pe lăcomie”, ne punem problema de unde a apărut această taxă şi ce îşi doreşte să obţină (…) O taxă pe active bancare trebuie să aibă legătură cu un risc pe care sistemul l-a creat, ori în România nu am avut şi nici nu avem active toxice, nu pare să fi reieşit de undeva un risc sistemic în acest sistem financiar sau cel puţin nu a fost prezentată public o astfel de abordare. Cumva, singura justificare pe care o găsim pentru această taxă este să adune mai multe venituri la buget de la un sector identificat. Putea fi şi altul. La nivelul taxei, dacă facem o comparaţie cu Polonia, acesta este de trei ori mai mare, iar faţă de Ungaria este de şase ori mai mare”, a explicat Alexandra Smedoiu, partener Servicii fiscale, Deloitte România.

Taxa bancară: Comparație cu alte state UE

Doar două țări din UE, în afară de România, aplică o taxă asupra activelor sectorului bancar: Ungaria și Polonia (alte țări au optat pentru altă bază de impozitare). Totuși aceste două state calculează taxa asupra tuturor activelor, și nu numai asupra activelor financiare așa cum face România. Cotele de taxă sunt mult mai mici comparativ cu România, a explicat Alexandra Smedoiu.

În Polonia rata este de 0,44% pe an, iar în Ungaria de 0,15% sau 0,20% în funcție de dimensiunea instituției bancare pentru că trebuie menționat că ambele state au adoptat o serie de derogări, excepții și plafoane pentru a exclude sau a limita impactul asupra instituțiilor financiare mici.

O altă deosebire fundamentală este că niciuna dintre aceste țări și nici o alta din UE nu condiționează cota taxei de un indice de piață cum este în cazul României ROBOR. Motivul principal este că politica fiscală ar interfera cu cea monetară în condițiile în care acestea trebuie să acționeze independent și că, evident, orice taxă imprimă un anumit comportament contribuabililor.

Reprezentanta Deloitte a subliniat faptul că Polonia și Ungaria au consultat Banca Centrală Europeană, iar taxa a fost adoptată în urma unui proces legislativ care a lăsat actorii pieței să își exprime punctul de vedere și care a luat în considerare unele dintre recomandări.

Astfel, modalitatea de taxare a fost ajustată ținând cont de suportabilitatea financiară, impactul asupra instituțiilor, asupra creditării etc.  Cu toate acestea, autoritățile din cele două state au admis ulterior că a existat un efect negativ în creditare și, implicit, în creșterea economiei. De aceea Ungaria a redus la jumătate rata de taxare în 2018. Totuși Polonia, Ungaria sau alte state au recurs la taxarea specific sectorului bancar pentru că aveau nevoie de resurse bugetare suplimentare ca urmare a crizei financiare când bugetele publice ale acestor țări au susținut sistemul bancar. În România scopul taxei ar fi tocmai acela de a modela comportamentul băncilor, autoritățile susținând că nu vor de fapt să încaseze venituri din această taxă.