Ce restricții se ridică în București. Ce restricții rămân în vigoare
Reading Time: 2 minuteBucureștenii vor putea ocupa începând de astăzi restaurantele și la interior, în proporție de 50%. Totodată se pot organiza spectacole și festivaluri. Dar și proiecții de film de tip drive-thru.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat o relaxare mai largă a restricțiilor. Vezi aici:
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat joi, după ședința Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, că decizia este de a trece Capitala în scenariul verde, ceea ce înseamnă că sălile de spectacol și restaurantele se deschid în interior la o capacitate de 50%.
Pot fi organizate evenimente culturale în aer liber cu până la 300 de participanți. Acestea includ festivaluri, spectacole, proiecții de film.
Restricțiile de circulație pe timpul nopții sunt în vigoare
În ce privește școlile din București, vor fi deschise în totalitate după ce rata de infectare scade sub 1 la mie.
Restricțiile de circulație pentru timpul nopții rămân valabile pe perioada stării de alertă, a adăugat Alin Stoica.
Rata de infectare continuă să scadă în București, astfel că joi a ajuns la 1,3 la mia de locuitori.
1 milion de oameni vaccinați în București
Întrebat când s-ar putea renunța la măști în aer liber, prefectul a răspuns că este o chestiune la care trebuie să răspundă epidemiologii.
„În București am atins astăzi 1 milion de persoane vaccinate cu cel puțin o doză, deci lucrurile arată încurajator. Dacă ne uităm la alte state, la peste 50 – 60% rată de vaccinare s-a renunțat la purtarea măștii și există și la noi inițiative și discuții ca, de exemplu, în spațiile de birouri sau în alte zone unde sunt doar persoane vaccinate să se renunțe la purtarea măștii, ceea ce poate fi o măsură bună”, a spus Stoica.
Premierul Florin Cîțu, bucuros de situația epidemiologică
Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat joi că toate județele din România au intrat în scenariul verde şi a apreciat că scăderea numărului de cazuri de COVID-19 se datorează campaniei de vaccinare.
„Veștile bune continuă în ceea ce privește numărul persoanelor care se testează pozitiv – vedem că scade în fiecare zi. Nu mai avem niciun județ în zona galbenă – toate sunt în zona verde.
Bucureștiul a eliminat din restricții, acum două-trei luni am spus că acest val va tine două-trei luni de zile – până şi eu am fost prea pesimist, se pare. A ținut mai puțin, dar asta se datorează – eu zic, în mare-mare parte – unei campanii de vaccinare care a fost accelerată și astăzi, în România, toți cei care vor să se vaccineze pot să o facă oricând, oriunde, la orice oră”, a spus acesta în cadrul unei conferințe de presă susținute la Guvern.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz