De joi, 8 august, orașul Cluj-Napoca va găzdui cea de-a 9-a ediție a festivalului UNTOLD, care va aduce, în universul său magic, peste 250 de artiști naționali și internaționali de top, alături de echipele lor și zeci de mii de fani din România și din întreaga lume. Pentru cele 4 zile și 4 nopți, organizatorii și autoritățile colaborează pentru a se asigura că toată lumea va fi în siguranță la unul dintre cele mai mari evenimente din lume.
Mii de angajați ai Ministerului Administrației și Internelor, printre care Direcția Generală Management Operațional M.A.I., Jandarmeria Română, Poliția Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Agenția Națională Antidrog, Brigada de Combatere a Crimei Organizate, precum și efectivele Poliției Locale, vor fi prezente pe toată durata celor 4 zile de festival, asigurându-se că măsurile de siguranță sunt respectate de toți participanții la festivalul UNTOLD. De asemenea, un număr considerabil de agenți de securitate privată vor contribui la menținerea ordinii și a liniștii în perimetrul evenimentului.
Pentru prima dată, organizatorii vor implementa pe Cluj-Arena un sistem de supraveghere video pentru monitorizarea, în timp real, a numărului de fani care vor ajunge la Mainstage. În acest sens, vor fi amplasate 16 sisteme tip people meter.
Toate aceste măsuri de siguranță au fost prezentate astăzi în cadrul conferinței de presă, unde reprezentanții UNTOLD au discutat despre angajamentul de a face din perimetrul festivalului UNTOLD cel mai sigur loc public din România. Echipa festivalului UNTOLD și autoritățile locale își unesc forțele pentru a crea o experiență memorabilă și în siguranță pentru toți participanții și fanii prezenți în orașul Cluj-Napoca.
Producția de anul acesta este impresionantă. Pentru a aduce întreaga logistică a festivalului a fost nevoie de 380 de TIR-uri. Festivalul se întinde pe o suprafață de 235.000 de metri pătrați și așteaptă sute de mii de participanți în cele 4 zile și 4 nopți de magie.
Peste 13.000 de oameni din peste 20 de țări construiesc acum lumi și decoruri de poveste pe stadionul Cluj-Arena și împrejurimi.
Scena principală va avea peste 900 de metri pătrați de ecran LED, 110 metri lățime și 30 de metri adâncime. Greutatea scenei depășește 500 de tone. Energia utilizată la scena principală provine din surse regenerabile.
În 2024, UNTOLD, unul dintre cele mai frumoase festivaluri de muzică din lume, își invită fanii să redescopere și să celebreze legătura autentică cu natura umană. Inspirat de frumusețea și misterul Transilvaniei, UNTOLD 2024 nu va fi doar un festival, ci o călătorie care ne invită la reconectare. Acest nou capitol din povestea UNTOLD ne amintește că ,,omul este natură”, iar festivalul devine locul în care fanii pot simți bucuria prin puterea muzicii care ne aduce de fiecare dată împreună.
Vor fi scene impresionante și music spot-uri speciale, peste 70 de vendori, un Fashion Village, zeci de activări ale partenerilor, animatori și dansatori care vor defila prin festival, precum și multe surprize.
În cadrul conferinței de presă, organizatorii au discutat și despre pregătirile pentru ediția de anul viitor, când festivalul UNTOLD va celebra a 10-a ediție aniversară. Acest eveniment special va aduce și mai multă magie, surprize și momente memorabile pentru toți participanții.
Pentru a marca această ocazie deosebită, creatorii UNTOLD vor pune în vânzare primele abonamente pentru ediția 2025, începând din acest weekend.
UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, se pregătește să scrie istorie în acest an cu o ediție memorabilă. Creatorii celei mai frumoase experiențe de festival anunță că ediția 2024 a festivalului este 99% sold-out.
Ediția din acest an a festivalului UNTOLD va avea loc în perioada 8-11 august în Cluj-Napoca, locul în care magia se întâlnește cu muzica.
Cu peste 250 de artiști internaționali și naționali pregătiți să urce pe cele opt scene, festivalul UNTOLD va oferi fanilor live act-uri în premieră pentru un festival din România: Sam Smith, Lenny Kravitz, Burna Boy, dar și un lineup din care fac parte cei mai mari DJ ai lumii: Martin Garrix, Dimitri Vegas & Like Mike, Alok, Steve Aoki, Lost Frequencies, Timmy Trumpet, FISHER, Carl Cox, Solomun, Black Coffee.
Pentru mai multe informații complete despre lineup-ul de anul acesta accesați www.untold.com.
Programul pentru ridicarea brățărilor de festival este următorul:
Parcul Central “Simion Bărnuțiu”: 6-7 august, între orele 16:00 – 22:00, pentru deținătorii de abonamente General Acces, VIP și bilete DAY 1, cu Check-in online.
În timpul festivalului, ridicarea brățărilor se poate face în intervalul orar 16:00 – 04:00, la Parcul Central “Simion Bărnuțiu”. Acest punct de ridicare este dedicat fanilor care dețin abonamente General Acces, VIP sau bilete de o zi, aferente fiecărei zile de festival.
Porțile magice ale universului UNTOLD se deschid joi, 8 august 2024, la ora 16.00. În toate cele 4 zile și 4 nopți de distracție, accesul în festival se face între orele 16.00 – 05.00.
În primele două luni de toamnă, numărul turiștilor internaționali care au mers în vacanță în Egipt a crescut cu aproape…
Fundația Culturală Gaudium Animae invită publicul în data de 26 noiembrie, de la ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare…
Un nou proiect cultural al Asociației Urbandada a completat scena culturală românească în această toamnă - spectacolul „ORFANI”, în regia…
Revista Haute Culture le dă pasionaților de colaje ocazia de a transforma numerele sale de colecție în noi opere de…
Opera Națională București prezintă joi, 28 noiembrie, ora 19:30, un concert de gală intitulat Ziua Națională a României pe scena…
Cu o tradiție de 20 de ani pe scenele din România, concertul „Viena Magic”, cel mai reprezentativ eveniment muzical al…