Ce își doresc angajații în 2022
Reading Time: 5 minuteDupă pachetul salarial și atmosfera plăcută la locul de muncă, evoluția în carieră este cel mai important criteriu în alegerea angajatorilor, potrivit unui studiu realizat de firma de executive search Randstad România.
Principalele cinci criterii în alegerea angajatorilor sunt, în ordinea preferințelor: pachetul salarial (ca și anul trecut), atmosfera plăcută la locul de muncă, siguranța locului de muncă, evoluția în carieră și echilibrul viață profesională – viață personală. Acestea sunt similare în rândul angajaților români față de cei din restul Europei, însă au o pondere procentuală mai mare în cazul celor dintâi. Pachetul salarial atrăgător crește în importanță în rândul celor cu vârsta peste 35 de ani (76%) și educație peste medie (77%).
Este de remarcat că lucrurile stau diferit în cazul așteptărilor față de locul de muncă prezent, unde siguranța a fost cel mai des menționată de către angajați, mai ales de cei din categoria de vârstă 25-34 de ani. Urmează reputația și sănătatea financiară, în vreme ce pachetul salarial atrăgător este unul dintre aspectele cel mai puțin apreciate, alături de contribuția la comunitate și posibilitatea de a lucra la distanță. De asemenea, odată angajați într-o companie, românii își schimbă percepția și față de evoluția în carieră, care ajunge pe locul 7 în clasamentul lucrurilor pe care le apreciază la angajatorul lor.
Mai puțin de jumătate din angajați spun că se simt încurajați să evolueze la locul de muncă, un aspect care merită luat în considerare de către companii, având în vedere că reprezintă un element aflat pe lista scurtă de priorități profesionale ale românilor, mai ales ale celor care fac parte din categoria numită white collar / gulere albe (63%, comparativ cu 52%, în cazul lucrătorilor blue-collar / gulere albastre).
Topul celor mai apreciați angajatori din România
Topul celor mai apreciați angajatori din România, conform Studiului Randstad România Employer Brand, este condus în acest an de compania Microsoft, intrată în clasamentul primilor 10, după ce anul trecut nu a fost prezentă în acesta. HP își menține poziția pe locul al II-lea, pentru al treilea an consecutiv, urmată de o altă companie nou intrată în top (față de cel din 2021), Adobe.
„Suntem încântați să fim recunoscuți ca angajatorul cel mai atractiv din România, dar și din industria IT. Acest lucru vine ca o confirmare a faptului că viziunea noastră și cultura de a pune oamenii pe primul loc au cu adevărat un impact pozitiv. În ultimul an și nu numai, am pus și mai mult accent pe angajații noștri, concentrându-ne asupra culturii organizaționale, oportunităților de dezvoltare personală și menținerii stării de bine a tuturor colegilor, adaptându-ne la mediul de lucru remote într-un ritm accelerat. Starea de bine a angajaților a fost și continuă să fie unul dintre cele mai importante aspecte pe care le urmărim. Vom continua să investim în angajații noștri, să promovăm sentimentul de apartenență și să acordăm spațiul necesar pentru a crește împreună. Eforturile noastre nu se opresc aici, dorindu-ne să le putem asigura în continuare cele mai bune experiențe angajaților, adaptate nevoilor în schimbare”, spune Adina Vidroiu, HR Director România & Grecia, Cipru, Malta – Microsoft
„Deși a fost un an cu provocări aduse de munca la distanță, în care birourile au fost închise și nu ne-am văzut în persoană, am dat dovadă de reziliență și am reușit să rămânem apropiați, într-o manieră digitală. În spiritul culturii HP, ne-am îngrijit de sănătatea fizică și mintală a angajaților noștri, oferindu-le acces la sesiuni de coaching, terapie și evenimente recreaționale, și am profitat de fiecare ocazie pentru a ne arăta unii altora recunoștință pentru eforturile depuse. Am continuat să facem pași și în direcția poziționării pe piață ca o «școală de talente», astfel că anul trecut am lansat programul de graduates, o experiență accelerată de învățare pentru tinerele talente, care vine în completarea programului de internship. De asemenea, am continuat să ne concentrăm și pe dezvoltarea talentelor existente, prin programe de leadership development, de dezvoltare a competențelor digitale, dar și prin încurajarea schimburilor interne de roluri”, spune Raluca Gădiuță, Country HR Leader, HP Inc. România
În clasamentul pe industrii, pe primul loc se află Microsoft (IT / tehnologie), HP (servicii), Nokia Networks (telecom), KARL HEINZ DIETRICH (logistică), Zentiva (farma producție și distribuție), Philips (producție), Ford România (auto), British American Tobacco Trading (FMCG), Ing Bank N.V., Amsterdam (finanțe), Omv Petrom (petrol și gaze), eMAG (retail).
„Studiul Randstad România Employer Brand este un studiu foarte important pentru companiile din România, deoarece ne oferă o analiză a percepției brandului de angajator bazată pe percepțiile publicului general. Ne bucurăm că Zentiva a fost nominalizată printre cele mai vizibile și atrăgătoare companii angajatoare din industria farma din România. Compania noastră este centrată pe oameni, aceștia fiind inima companiei. Avem o cultură organizațională ale cărei bune practici și politici urmăresc cu atenție, adaptează și îmbunătățesc mediul de lucru, achiziția de talente, programele de învățare și dezvoltare, echilibrul între timpul petrecut la muncă și starea de bine a angajaților. De asemenea, dezvoltăm permanent programe în care îi implicăm pe angajați; avem grijă de colegii noștri, îi ajutăm să se dezvolte și, în același timp, suntem în permanentă căutare de talente, atât tineri pe care îi formăm, cât și specialiști cu experiență. Faptul că la acest moment în companie lucrează 4 generații de angajați este o dovadă a faptului că la Zentiva oferim un mediu profesional și personal echitabil. Această recunoaștere ne onorează și ne obligă în același timp să continuăm pe aceeași linie”, spune Simona Cocoș, director General, Zentiva România și Moldova.
„Ne bucurăm mult de această recunoaștere și ne onorează. Credem în dezvoltarea accelerată și ne concentrăm atenția și resursele pentru a crea o cultură în care fiecare dintre noi simte că evoluează în fiecare zi, atât prin ceea ce face, cât și prin resursele de învățare la care are acces, indiferent de punctul în care se află în carieră”, spune Delia Rotaru, VP People & Organisation, eMAG
Industriile cele mai atrăgătoare pentru forța de muncă din România sunt IT, servicii și telecom, iar cele care se bucură de cea mai mare vizibilitate sunt telecom, industria financiară și retail.
3 din 10 români intenționează să își schimbe locul de muncă
14% din români și-au schimbat locul de muncă în a doua jumătate a anului trecut, procent puțin mai ridicat față de 2020 (11%). 3 din 10 (29%) intenționează să facă acest lucru în primele luni ale lui 2022, în procent puțin mai mare față de anul anterior (24%). 46% din cei care se tem că își vor pierde locul de muncă și-au propus și ei să se angajeze în altă parte, în prima jumătate a acestui an (procent considerabil mai mare față de cel din 2021, de 30%).
Portalurile cu anunțuri de locuri de muncă (44%, în scădere cu 4% față de 2021) și relațiile personale (41%, în creștere cu 4% comparativ cu anul trecut) sunt canalele cel mai des folosite de cei dornici să se angajeze în altă parte. Femeile (49%) și cei cu educație peste medie (48%) apelează într-un procent puțin mai mare la portaluri. 79% din cei care își caută loc de muncă prin intermediul unui portal folosesc eJobs, iar 59% (și) BestJobs. Social media reprezintă un canal de a identifica oportunități profesionale pentru 30% din respondenți, care preferă în procent de 92% Facebook pentru a face acest lucru, urmat de Instagram (25%).
Munca la distanță a scăzut de la 47%, în 2021, la 30% în 2022. Pentru 33% din forța de muncă din țara noastră, lucrul de acasă fie nu este permis, fie nu este posibil, prin natura activității, ceea ce reprezintă un procent similar cu media europeană (32%). Acest lucru este valabil în mod special în cazul românilor cu studii medii. În general, în alte țări din Europa, un procent mai mare de angajați lucrează (parțial) la distanță față de cei din țara noastră (38% vs. 30%). Peste jumătate din românii care în prezent își desfășoară activitatea exclusiv la distanță se așteaptă ca această situație să se mențină și în viitor. Este un procent considerabil mai mare față de alte piețe, unde media este de 1 din 3 angajați.
Foto: © Chernetskaya | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz