Stiri Business

Ce influență vor avea Jocurile Olimpice din 2024 pe bursele franceze

26 iul. 2024 2 min

Ce influență vor avea Jocurile Olimpice din 2024 pe bursele franceze

Reading Time: 2 minute

La deschiderea de la Paris a Jocurilor Olimpice 2024, în centrul atenției vor fi sportivii, însă așteptările sunt pe măsură și în ceea ce privește economia, mai ales pentru că istoria a dovedit că bursele țărilor gazdă sunt influențate de acest eveniment major, arată analiștii XTB.

O performanță peste medie în clasamentul medaliilor poate crea o stare de bine la nivelul cetățenilor respectivelor țări, care poate fi reflectată și în creșterea productivității. În aceste condiții, se ridică întrebarea dacă Jocurile Olimpice au un impact asupra pieței bursiere din țările gazdă – și cum arată statisticile evenimentelor anterioare?

Atlanta, campioana bursieră a JO din 1996

Pentru a compara efectul Jocurilor Olimpice, analiștii XTB au realizat o analiză a evoluției pieței bursiere din țara gazdă pe o perioadă de douăsprezece luni după încheierea olimpiadei.

Deși, la prima vedere, cifrele privind ultimele zece ediții ale JO, adică din 1984 (Los Angeles) până în 2020 (Tokio) nu arată modificări notabile, în majoritatea cazurilor, rezultatul final este pe plus.

Performanța „de top” a fost înregistrată după Jocurile Olimpice organizate la Atlanta în 1996: în cele douăsprezece luni după încheierea olimpiadei din statul american Georgia, indicele bursier S&P500 a crescut cu o cifră impresionantă de 31%.

Seoul 1988 a marcat, de asemenea, o evoluție puternică a prețurilor în Coreea de Sud: indicele KOSPI a crescut cu 28% după un an – la fel ca și indicele Athex Composite, după jocurile de la Atena din 2004. Cu toate acestea, performanța pieței bursiere interne din Australia a fost slabă după JO din 2000, organizate la Sydney.

După olimpiada din anii 2000, au urmat 12 luni considerate „neinteresante” pe piața bursieră: indicele S&P/ASX 200 a scăzut în valoare cu 7%. Tot atunci a fost înregistrată și cea mai slabă performanță pe o bursă în lunile de după Jocurile Olimpice.

Beijing 2008 a fost, de asemenea, pe minus, cu o scădere de 3% în indicele Hang Seng. Japonia a avut un plus de un procent în 2021 – din cauza pandemiei, Jocurile din Tokyo 2020 au fost desfășurate cu un an mai târziu, explică analiștii XTB.

Doar două burse au avut scăderi

Analizând datele, se poate spune că doar în trei din zece ani post-olimpici, bursele de valori interne au înregistrat o performanță de mai puțin de 10%.

Performanța burselor din Sydney în 2000 și 2001 a fost caracterizată de perturbări globale ale prețurilor, ca rezultat al exploziei bulei dot-com; anii 2008 și 2009 au fost, de asemenea, marcați de criza financiară din China, iar Tokyo a suferit, la fel ca restul lumii, în 2020/2021, din cauza pandemiei.

Nicio țară nu ar fi putut câștiga suficient de multe medalii de aur încât să compenseze presiunea exercitată asupra piețelor internaționale. În general, evoluția pieței bursiere depinde de mai mulți factori decât de un singur eveniment sportiv major.

La ce ne putem aștepta de la JO Paris 2024

Să luăm Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris: Având în vedere noile alegeri și instabilitatea politică generată de acestea, francezii au acum preocupări complet diferite decât modul în care se descurcă sportivii lor într-o competiție, explică analiștii XTB.
De fapt, acest eveniment sportiv de amploare îi va distrage de la problemele importante ale țării doar pentru o scurtă perioadă de timp. Totuși, Jocurile Olimpice pot reprezenta, cel puțin prin ele însele, un semn bun pentru piața de valori.

Array

Articole pe aceeași temă: