Ce impact au abonamentele medicale în economie
Reading Time: 4 minutePentru fiecare un euro investit în piața abonamentelor medicale, acest domeniu generează suplimentar trei euro, ca valoare adăugată brută în economia României, contribuind astfel la economia locală și la crearea de noi locuri de muncă.
Aceasta este una dintre concluziile unui studiu EY România, lansat astăzi în cadrul evenimentului „Health Forum – Impactul abonamentelor medicale în sănătate și economie”. Analiza EY – „Piața abonamentelor medicale: analiza impactului economic și social în România” – a evaluat influența abonamentelor medicale în economia României, dar și modul în care acestea au schimbat sistemul de sănătate local.
Evenimentul Health Forum, organizat de Intact Media Group în parteneriat cu Rețeaua de sănătate REGINA MARIA, a adus laolaltă cei mai importanți decidenți din România – reprezentanți ai Guvernului, ai Parlamentului României, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, dar și ai sistemului privat de sănătate – care au dezbătut concluziile raportului EY, dar și moduri de îmbunătățire a cadrului general în care abonamentele medicale funcționează.
„Sistemul medical privat este o piață de aproape 3 miliarde de euro, foarte importantă pentru economia României. Potențialul real este mult mai mare. Din motive birocratice sau politice, statul nu a susținut, dacă nu chiar a frânat de-a dreptul, acest domeniu. Acest guvern vrea să schimbe acest lucru. Calitatea actului medical în sectorul public de sănătate are mult de recuperat, iar sectorul public este un gigant, unde trebuie făcute eforturi uriașe pentru a crește calitatea serviciilor. Acest proces este un maraton, nu un sprint. Aici intervine sectorul privat, cu resursele sale, pentru a crea alternative și pentru a prelua povara sistemului public, dar și pentru a pune la dispoziție politici de bune practice. Sistemul privat se poate axa pe prevenție, pe medicină primară, fiind o bază de la care putem porni, pentru că este mai ușor să previi decât să tratezi. Sectorul medical privat poate avea o pondere importantă în sistemul de sănătate și discutăm astăzi despre clarificarea cadrului legislativ. Există un consens politic, de dezvoltare a sistemului privat de sănătate și se poate construi în această direcție. Guvernul României, eu personal, suntem foarte asumați să susținem serviciile private de sănătate și să găsim cele mai bune soluții”, a precizat Dan Barna, Viceprim-ministru, într-un discurs susținut în cadrul evenimentului „Health Forum– Impactul abonamentelor medicale în sănătate și economie”
Fady Chreih, CEO Rețeaua de sănătate Regina Maria, prezent în cadrul dezbaterilor, a vorbit despre rolul abonamentelor medicale pentru organizația sa.
„Abonamentele medicale au un rol crucial în dezvoltarea sistemului medical românesc. Regina Maria este primul furnizor care a lansat acest instrument de prevenție, acum 25 de ani, punctul de cotitură care a condus la dezvoltarea ulterioară a tot ceea ce înseamnă infrastructură medicală de calitate din România. Abonamentele reprezintă circa 25-30% din cifra noastră de afaceri și sunt o sursă constantă de finanțare pentru sistemul medical. Investiția făcută de companii în abonamente se transferă și către sistemul medical în ansamblu și rămâne în țară. Este un cerc virtuos, cu impact atât în starea de sănătate a populației din România, cât și în economie și în crearea de infrastructură sanitară modernă.”, a declarat Fady Chreih.
Potrivit raportului EY, numai în anul 2019, investițiile realizate de sistemul medical privat au reprezentat aproximativ 2% din totalul investițiilor din economie din acel an.
Raportul prezentat de EY arată că fiecare euro colectat în cifra de afaceri a operatorilor privați de sănătate, provenit din abonamente, generează alți 5,5 euro de-a lungul lanțului valoric. Dacă ne raportăm exclusiv la segmentul abonamentelor medicale, doar acestea generează valoare adăugată brută de aproape 3 euro.
În plus, în raport se precizează că pentru fiecare million de euro generat de abonamentele medicale sunt create 86 de locuri noi în economia României, inclusiv în sistemul medical.
„Analiza prezentată astăzi demonstrează impactul generat de abonamentele medicale în economia românească. Datele colectate sunt o sursă extrem de valoroasă pentru fundamentarea politicilor publice de sănătate, pentru că aceste abonamente conduc la degrevarea sistemului public de sănătate, în condițiile în care sistemul de sănătate din România este subfinanțat prin comparație cu Uniunea Europeană (România ocupă ultimul loc în clasamentul Uniunii Europene în ceea ce privește nivelul cheltuielilor destinate serviciilor medicale)”, a declarat, la rândul său, Ileana Guțu, Partener Asociat EY România.
Per total, piața abonamentelor medicale din România are un impact de 776 milioane euro la nivelul veniturilor pe lanțul valoric, ceea ce se traduce într-o valoare adăugată de 263 milioane Euro, echivalentul a 0,1% din PIB. Un loc de muncă creat pe piața abonamentelor medicale conduce la crearea a altor două locuri de muncă la nivelul economiei.
Abonamentele medicale, contribuție semnificativă în economia românească
Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost primul operator privat de servicii medicale care a lansat abonamentele medicale pe piața locală. Odată cu lansarea acestora, sistemul privat de sănătate a luat avânt și a început să construiască infrastructura adecvată unui act medical de calitate.
Pentru a oferi această infrastructură, operatorii privați au realizat investiții de miliarde de euro, care au fost susținute și prin abonamentele medicale corporate, având în vedere că ele asigură un flux constant de venituri, ceea ce oferă o predictibilitate care permite planificarea și realizarea investițiilor.
Mai mult, operatorii privați de sănătate au contribuit astfel la reversarea tendinței de emigrare a medicilor și asistentelor. La nivelul anului 2019, în sectorul privat de servicii medicale activau aproximativ 78.000 de angajați, ceea ce reprezintă 34% din totalul angajaților din sistemul medical național și aproximativ 1,4% din numărul total de angajați din România.
Raportul lansat de EY România demonstrează importanța abonamentelor medicale în cadrul sistemului medical românesc, pentru că acestea sunt și un instrument esențial de prevenție și permit accesul necondiționat la servicii de prevenție. Potrivit raportului EY, în anul 2018, cheltuielile cu prevenția în România au fost de doar 1,4% din cheltuielile generale pentru sănătate, comparativ cu procentul de 2,8%, media cheltuielilor destinate serviciilor de prevenție, înregistrată la nivelul Uniunii Europene. Spre comparație, datele Regina Maria arată că abonații merg la medic, în medie, de 5 ori pe an, ceea ce înseamnă de 2,5 ori mai des decât persoanele fără abonament. Prin facilitățile oferite, abonamentul medical încurajează mersul preventiv la medic și diagnosticarea precoce a unor eventuale probleme medicale.
Conform raportului EY, în anul 2020, peste 1,62 milioane de de persoane aveau un abonament medical valabil, un plus de 66% comparativ cu anul 2016. Potențialul de creștere pe acest segment este major, având în vedere că, în mediul privat, sunt aproximativ 4,23 milioane de salariați ce reprezintă principala piață adresabilă pentru abonamentele medicale din România.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz