Special

Ce facem după criză? Românii vor la munte sau la mare și să susțină mai mult producătorii locali de alimente

4 apr. 2020 2 min

Ce facem după criză? Românii vor la munte sau la mare și să susțină mai mult producătorii locali de alimente

Reading Time: 2 minute

Peste 50% din români se așteaptă ca economia României să revină la normal după 1 an de la încheierea stării de urgență, iar după această perioadă își doresc să meargă: la mare sau la munte – 69% din ei; la concerte sau festivaluri – peste 28%; în vacanțe în afara țării – peste 28%, se arată într-un sondaj realizat de Omnibus.

De asemenea, 60% din românii intervievați au declarat că vor susține mult mai mult în viitor producătorii locali de alimente, în timp ce 30% vor cumpăra mai mult online în viitor produse de igienă și îngrijire personală, cât și pentru curățenie. Electrocasnicele au fost și ele menționate de 29%, iar respondenții au fost în preponderență bărbați, pe când pentru haine și accesorii, în preponderență femeile (aproape 60%) vor continua să cumpere online aceste produse.

„Întoarcerea la “noul normal” (perioada de după încheierea stării de urgență) va însemna pentru multe branduri o cursă nebună pentru recuperarea volumelor pierdute în aceste luni. Cei care vor ști cum să răspundă nevoilor și dorințelor românilor, care vor avea deja direcții clare de acțiune și de comunicare vor fi avantajați în această cursă.” a declarat Ștefania Kadima, managing partner Republika, companie care a comandat sondajul Omnibus.

În contextul pandemic Covid-19, aproape 94% din români nu ies deloc din casă sau o fac mult mai rar, conform studiului citat. De aceea, relaxarea acasă este esențială în această perioadă cu stres crescut. Aproape 30% din cei intervievați au declarat că îi ajută să facă cumpărături online pentru a avea o dispoziție mai bună, pe 68% îi ajută filmele și aproape 50% din români au găsit dulciurile, snacks-urile și cafeaua ca soluție potrivită în această perioadă.

Sondajul omnibus a fost realizat în perioada 26 – 31 martie pe un eșantion de 1000 de români din toată țara, cu vârste între 18 și 65 ani, și prezintă impactul contextului actual asupra acestora, schimbările de comportament de consum, dar și ceea ce românii își doresc în perioada imediat următoare după terminarea stării de urgență. Marja de eroare a studiului este de 3%, cu un procentaj de încredere de 95%.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: