Salariile nete maxime în 2023 au fost în domeniile IT, energie și producție, iar cele mai mici au fost în producție, contabilitate, administrativ&operațiuni și vânzări, conform datelor pe care le oferă cei peste un milion de utilizatori ai Undelucram.ro, cea mai mare comunitate online a angajaților din România.
Astfel, în 2023, cel mai mare salariu a fost înregistrat în IT, valoarea acestuia fiind de 33.000 de lei net pe lună, mai mult cu 8,9% față de 2022. În schimb, valoarea salariului mediu, dar și a celui minim în IT a crescut cu mult mai puțin (aproximativ 200-250 de lei) la 7.654 de lei net pe lună, respectiv 2.650 de lei net pe lună.
În IT și energie s-au înregistrat anul trecut cele mai mari salarii maxime, dar și cele mai mari creșteri ale acestuia, avansul fiind de 2.700 de lei în IT și de 2.480 de lei în domeniul energiei.
Salariile “maxime cu cele mai mici valori” au fost în domenii precum suport clienți, contabilitate și adminstrativ/operațiuni, acestea având valori în jurul a 10.000 de lei net pe lună.
Pentru o parte importantă dintre domeniile analizate (marketing, achiziții, administrativ/operațiuni, contabilitate, servicii suport) salariul mediu a crescut cu aproximativ 10% în 2023, dar au fost și cu creșteri mult mai mari. Astfel, în domeniul energiei, salariul mediu s-a majorat în 2023 cu aproximativ 25%, iar în cel al serviciilor de legal cu 15%.
Și valoarea salariilor minime a crescut în fiecare industrie, însă nesemnificativ (cu cifre cuprinse între 100-340 de lei), arată analiza Undelucram.ro.
Cea mai mare creștere a salariului minim a fost în energie de la 2.350 la 2.690 (340 de lei), domeniul energiei fiind urmat de HR, cu o creștere de aproximativ 300 de lei a salariului minim net lunar.
Cele mai mari salarii minime au fost în 2023 în energie (2.690), IT (2.650 de lei) și în domeniul achizițiilor (2.450 de lei).
În schimb, cele mai mici salarii minime au fost în domenii precum producție (2.050 de lei), vânzări, adminstrativ/operațiuni și servicii suport clienți, în toate aceste trei zone salariul minim fiind de 2.100 de lei.
Totodată, anul trecut în toate domeniile salariul minim a fost peste 2.000 de lei, comparativ cu 2022, când încă erau domenii (precum producție, HR, marketing, administrativ/operațiuni, servicii suport clienți) în care angajații câștigau 1.900 de lei. Creșterea a fost determinată de faptul că salariul minim net pe economie a fost majorat în octombrie la 2.079 (de la 1.898), aproximativ 1,9 milioane de angajați beneficiind de această măsură a Guvernului.
“Analiza noastră ne arată că salariile au crescut în 2023 în toate domeniile și pe toate segmentele valorice. Astfel, deficitul de candidați din piață determină angajatorii să facă și mai multe eforturi în găsirea oamenilor potriviți, iar această situație vine la pachet și cu o calibrare mai bună între profilele acestora și așteptările salariale pe măsură. Totodată, modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum a pus și poate pune o presiune și mai mare pe creșterile salariale. Însă, dincolo de inflație sau lipsa de oameni, un factor important în evoluția salariilor în următorii ani îl va constitui transparentizarea obligatorie a acestora în spațiul Uniunii Europene, un pas necesar în care noi am crezut încă din 2011 de când am lansat platforma Undelucram”, a declarat Costin Tudor, CEO și fondator al Undelucram.ro.
Utilizatorii Undelucram.ro își comunică transparent și deschis salariile în cadrul platformei, iar specialiștii din HR pot afla mai multe detalii despre salarii cu ajutorul serviciului Salary Report.
Acesta este un material prin care specialiștii în HR pot avea acces la informațiile despre salariile din piață pentru job-uri specifice. Cu ajutorul celor peste 400.000 de salarii colectate de la utilizatorii Undelucram.ro din ultimele maximum 12 luni și a algoritmului de Artificial Intelligence sunt extrași metrici actualizați și preciși precum media de salarii, mediană salarii, quartile și alți metrici.
Produsul Salary Report Undelucram.ro conține următoarele date suplimentare:
Glenfiddich, cel mai premiat whisky single malt din lume, lansează oficial în România cea de-a nouăsprezecea ediție a Glenfiddich 40…
Garanti BBVA România (GBR) anunță că agenția internațională de rating Fitch Ratings a revizuit în creştere Ratingul pentru Datorii pe…
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru…
Sistemul informatic care înregistrează verificările ITP ale mașinilor din România nu mai funcționează de la finalul săptămânii trecute. Ceea ce…
Revista CARIERE organizează în data de 10 decembrie, o nouă ediție a galei sale anuale, în care se premiază oameni…
Formația Vunk marchează o etapă importantă în cariera lor, sărbătorind 30 de ani de existență. Această aniversare aduce cu sine…