Analiza Libris pe cele mai vândute 1000 de titluri pe site, corelată cu vârstele cititorilor, indică faptul că toate generațiile își găsesc inspirație în titluri de beletristică. Din vasta categorie de Beletristică, generația Z citește preponderent Fantasy, Generația Y este interesată de literatura contemporană, Generația X are cea mai largă gamă de preferințe literare în materie de beletristică, deoarece aceștia apreciază atât romanele clasice contemporane, cât și cele science fiction, Generația Baby-Boomers este interesată de romane polițiste și thrillere, iar Silent Generation apreciază foarte mult literatura clasică.
Biografiile sunt interesante pentru toate generațiile, cei mai tineri, gen Y și gen Z, aleg biografii ale oamenilor contemporani, din zona business, antreprenoriat, showbiz sau dezvoltare personală, în timp ce generațiile X și Baby Boomers aleg biografii ale clasicilor. asemenea, fiecare generație arată interes pentru titlurile cu relatări despre Auschwitz, interes crescut mai ales odată cu apariția unor bestselleruri internaționale transformate în filme de succes.
“De-a lungul celor 32 de ani de implicare în Libris, echipa noastră a remarcat preferințele majore ale generațiilor de cititori, validate astăzi de analiza noastră calitativă la nivelul volumului de vânzări pe ultimii 3 ani. Evident că vorbim despre o analiză a datelor, deci concluziile relevă trenduri generale, care nu exclud interesele particulare de lectură pe care le poate avea publicul” –spune Laura Țeposu, CEO Libris.
Generația Z este pasionată mai degrabă de lecturi Fantasy, atât în limba română, cât și în limba engleză. Aceștia se bucură de poveștile cu eroi tineri, aventuri fantastice și elemente supranaturale deoarece aceștia preferă să experimenteze diverse realități care stimulează creativitatea în profunzime.
Generația Z se remarcă drept o generație multiculturală, în care preferințele literare se întrepătrund, deoarece sunt genul de cititori interesați atât de titluri din categoriile self-help (sunt atenți la bunăstarea interioară), true crime, romance, romane grafice și young adult, cât și de serii Manga. Sunt mereu atrași de nou și conectați cu trenduri literare emergente și titluri care devin virale pe rețelele de socializare.
De asemenea, cititorii din generația Z sunt și cei mai nerăbdători să descopere noutățile, adesea alegând achiziția cărților în limba engleză, chiar înainte de a fi disponibile traducerile. Interesul lor către volumele cu ecranizare, în special din Fantasy și Young Adult, este pronunțat, acestea devenind aproape întotdeauna bestsellere.
Generația Y (Millennials) cititorii din această generație sunt cei care au o rutină de lectură riguroasă, iar interesele acestora sunt diverse, deoarece sunt cei care preferă atât Ficțiunea (cu un interes crescut pentru literatura contemporană și cea clasică) cât și Non-Ficțiunea. Cărțile Manga se regăsesc și acestea printre titlurile alese de cititorii din Generația Y, deoarece aceștia își doresc foarte mult să-și lărgească preferințele și orizonturile literare. La fel ca cei din Generația Z, și cei din Generația Y aleg lecturi în limba engleză, în special cărțile Manga în engleză. Romanele și povestirile care abordează subiecte precum identitatea, relațiile interpersonale, tehnologia și schimbările sociale sunt apreciate în mod deosebit de cititorii din această generație.
De asemenea, aceștia sunt cei mai pasionați și interesați de cunoașterea de sine, de lucrul cu sinele, de cunoașterea și vindecarea traumelor din copilărie, astfel că titlurile de dezvoltare personală sunt cele care reprezintă un mare interes pentru acești cititori. S-au remarcat aici volume extrem de populare, precum “Când corpul spune nu” (Gabor Mate), “Vindecarea copilului interior” (Stefanie Stahl), “Plânsul lui Nietzsche” (Irvin Yalom) sau “Privind Înăuntru” (Petronela Rotar).
Cu spirit antreprenorial și orientați către stabilitate și angajamente pe termen lung, cititorii din Generația Y sunt interesați de dezvoltarea profesională, citind titluri din această categorie. Cărțile care oferă sfaturi practice, inspirație și strategii pentru succesul personal și profesional sunt atrăgătoare pentru Generația Y. Autori precum Yuval Harari cu “Sapiens”, Marc Aurelius cu „Gânduri către sine însuși”, Taleb sau Seth Godin se regăsesc permanent în topuri.
De asemenea, Generația Y își ia inspirație de lectură recreativă din cluburile de carte, din recomandările persoanelor publice și din media, precum și din volumele marcate ca Bestseller de New York Times. Titluri precum “Pacienta Tăcută” (Alex Michaelides), “Acolo unde cântă racii” (Delia Owens) sau “Din cer au căzut trei mere” (Narine Abgarian) au dominat topurile ultimilor ani.
Cititorii din Generațiile X, Baby-Boomers și Silent Generation își găsesc și ei momentele de relaxare prin poveștile de beletristică (atât literatură contemporană și clasică). Spre deosebire de cei din alte generații, aceștia sunt cei mai mult orientați către istorie, politică și titluri din categoriile științe umaniste și biografii, memorii, jurnale. Cu alte cuvinte, universul literar al acestor cititori este foarte vast, ei bucurându-se atât de ficțiune, cât și de non-ficțiune.
Una din preferințe principale ale cititorilor din Generația X este lecturarea de romane polițiste și cărți thriller. Aceștia își mai găsesc inspirația și în cărți din categoria biografii, memorii și jurnale, scrise însă de autori contemporani. Se bucură de success atât scriitori români, cu relatări despre viața în comunism (Ioana Nicolaie, Gabriela Adameșteanu, Norman Manea, Lucian Boia, Veronica D. Niculescu, Adina Popescu, Matei Vișniec, Liliana Corobca, Dan Lungu), dar și internaționali, precum romanul autobiografic al lui Irvin Yalom “ O chestiune de moarte și de viață”.
Mai mult decât atât, mulți cititori din Generația X au crescut citind cărți science fiction și fantasy, iar aceste genuri continuă să prezinte interes pentru această generație, remarcându-se seriile Dune de Frank Herbert, titlurile de Isaac Asimov sau JRR Tolkien.
În Silent Generation găsim cititorii care apreciază cel mai mult valorile tradiționale și care au respect pentru autoritate. Cititorii din această generație citesc și ei beletristică, se relaxează prin lecturi clasice și preferă cărți cu povești bine construite, teme universale și personaje complexe (opere literare consacrate, romane clasice, poezie).
Născuți într-o perioadă istorică semnificativă ei au un interes și pentru cărțile care explorează acele vremuri și care le oferă o perspectivă asupra experiențelor și contextului istoric în care au trăit. Nichita Stănescu și F.M. Dostoievski se numără printre autorii preferați ai acestei generații, iar titlurile din colecția Regina Maria ori cărțile cu teme religioase, precum volumele Părintelui Necula, sunt atrăgătoare pentru acești cititori, ei apreciind moralitatea și etica.
Generația Alpha este reprezentată de generația mini-cititorilor, ale căror alegeri sunt ghidate de părinți și cadrele didactice. Cititorii din această generație se bucură de cărți cu ilustrații, serii de cărți populare precum Seria Harry Potter de J.K. Rowling, cărți interactive, povești educative care abordează subiecte precum știința, natura, istoria și diferite culturi, povești cu tâlc.
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…
Cu o carieră de peste 19 ani în finance, Magda Costache este, din septembrie, noul CEO interimar Sezamo, supermarketul online…