Ce cadouri își doresc românii?
Reading Time: 2 minuteDacă sunteți în pană de idei atunci când trebuie să cumpărați cadouri pentru colegii de birou, nu trebuie să vă mai faceți griji. Potrivit unui studiu dat astăzi publicității, un sfert dintre români preferă să primească bani de ziua lor, cu care să își cumpere singuri cadoul.
De ziua de naștere, aproape 25% dintre români preferă să primească o sumă de bani în loc de cadouri, pe care să îi folosească cum consideră mai bine, după cum arată un studiu realizat de GiftShare, o platformă online care propune o soluție inedită pentru cadouri. Studiul mai arată că 18% dintre români preferă să primească un singur cadou, mai consistent, din partea tuturor celor care plănuiesc să le facă o surpriză, în timp ce alți 22% s-ar bucura să primească vouchere la diverse magazine, pentru a avea posibilitatea să își aleagă singuri cadoul.
„Cu siguranță, fiecare dintre noi a primit măcar o dată un cadou nepotrivit sau s-a confruntat cu dificultăți în alegerea celei mai potrivite soluții pentru a face o surpriză frumoasă celor dragi, fie că vorbim de zile de naștere sau orice alt tip de ocazie specială. Pornind de la această idee și de la dorința de a diminua riscul cadourilor nedorite sau inutile, am lansat GiftShare (giftshare.ro), o platformă online care oferă posibilitatea de a primit și a dărui cadoul perfect de fiecare dată, fie că este vorba de produse, servicii sau chiar diverse experiențe”, spune Adina Carapencea, cofondator GiftShare.
GiftShare le permite celor care sărbătoresc un moment special posibilitatea să creeze gratuit o pagină pe platformă, unde pot descrie, în detaliu, motivul de sărbătoare și cadoul pe care și l-ar dori, iar apoi pot împărtăși evenimentul online cu familia și prietenii.
„Cei dragi pot contribui astfel cu bani exact pentru cadoul pe care sărbătoritul și-l dorește, direct pe pagina de eveniment. Plata cu cardul se face rapid și sigur, fără niciun cost suplimentar, la fel ca în cazul oricărei achiziții dintr-un magazin online. Apoi, cei care au ales să primească un cadou prin GiftShare au posibilitatea să transforme banii strânși în vouchere cadou de la magazinele partenere și să-și aleagă cadoul dorit sau chiar să doneze suma strânsă drept cadou unei cauze sociale în care cred, fără niciun cost”, spune Adina Carapencea. Antreprenoarea adaugă că până la finalul anului viitor, estimează ca 1% din populația din mediul urban cu vârstă între 20 și 40 de ani să aibă cel puțin un eveniment în platformă, cu o valoare medie de 500 de lei fiecare cadou. Ceea ce înseamnă un potențial de 5 milioane de euro pentru cadourile cumpărate prin GiftShare.ro de la magazinele partenere.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz