Cavalcadă în etno-rock

Cavalcadă în etno-rock

Deși se pot mândri cu o carieră muzicală de peste jumătate de secol, Josef “Ioji” Kappl și Ovidiu Lipan “Țăndărică” par că întineresc alături de Pasărea Rock, trupă pe care au fondat-o cu cinci ani în urmă. Am stat de vorbă cu legendarii muzicieni despre noul album care urmează să fie lansat în această toamnă, dar și despre meandrele showbiz-ului românesc.

Ați lansat un prim single de pe viitorul album, intitulat “Cavalcada”, iar fanii au fost surprinși să descopere că nu este vocea lui Mircea Baniciu, cel de-al treilea membru fondator al trupei Pasărea Rock. Care este explicația?

Ioji Kappl: După cinci ani de la fondarea trupei și în pragul celui de-al treilea album, am ajuns ca la Pasărea Rock să avem un repertoriu tipic pentru… Pasărea Rock, completat cu piese legendare din anii ’70, atât de pe albumul “Cantafabule”, cât și de pe “Mugur de fluier”, respectiv “Dansul codrilor” și “Muzică și muzichie”. Astfel că la ora asta suntem foarte independenți. În ceea ce privește noul single, “Descântec”, este vorba de un text pe care l-am primit pe e-mail (autor Cătălin Răcilă – n.r.), l-am citit cu atenție și mi s-a părut foarte interesant, pentru că ne caracterizează foarte bine, la perfecție aș zice, spune despre noi exact ceea ce suntem. La voce este tânărul “Korsar”, adică Narcis Tran, cu care deja aveam o colaborare, el imprimând vocea și chitara cu 12 corzi pe o piesă lansată în decembrie anul trecut, “Cometa stea”. Așa că, pentru “Descântec” m-am gândit: de ce să nu o cânte Korsar?! E nou venit în trupă, să-i dăm ocazia să-și demonstreze posibilitățile artistice. În plus, mi-a plăcut ideea să cânte altcineva despre noi decât noi înșine și mai e o treabă: am vrut să-i ofer această piesă ca un fel de intro(ducere) în trupă, iar el a dovedit că e de-al nostru.

Ovidiu Lipan Țăndărică: În momentele în care Mircea Baniciu are proiectele lui personale, cum de altfel și noi le avem, prioritatea fiind însă Pasărea Rock pentru noi, Ioji este un încăpățânat și ține ca trupa să meargă mai departe, iar asta e minunat, pentru că noi ne-am adunat ca să cântăm din pură plăcere. Albumul nou va ieși în această toamnă și dorim să realizăm cu această ocazie și un turneu de cluburi, asta însemnând o altă energie, un schimb energetic, publicul fiind foarte aproape de scenă, de muzicieni. În cazul în care Baniciu are alte concerte, noi să putem cânta și în patru (alături și de Nicu Patoi sau Sorin Voinea), piesele fiind astfel reorchestrate ca publicul să aibă surpriza să ne vadă și să ne asculte și altfel decât în formula clasică, de pe albumele Păsării Rock deja lansate. Piesele vor fi reorchestrate pentru turneul de cluburi, vor fi părți instrumentale mai evoluate, mai lungi, mai dezvoltate, cu posibilitatea de a improviza. Noi oricum ne înțelegem din priviri, iar basul și cu tobele sunt bine ancorate în ceea ce înseamnă muzica Păsării Rock.

Nicu Covaci are două volume publicate despre istoria Phoenix, Moni Bordeianu – “Nebunul cu ochii închiși”, iar regretatul Bela Kamocsa – “Blues de Timișoara”. Pe când un volum autobiografic de la Ioji Kappl sau Ovidiu Lipan Țăndărică?

Ovidiu Lipan Țăndărică: Eu am un lucru un volum cu substrat autobiografic, “Turbulențe pe un cer senin”. De fapt este un roman ficțional, personajele vor avea alte nume decât în viața reală. Un roman pe care nu îl vei lăsa din mână până la final. Eu nu sunt artistul care să pot să îmi permit să mă ridic atât de sus încât să dau la o parte tot ce au fost amintiri, lucruri frumoase petrecute de-a lungul vieții. Dar dacă asta nu ai priceput-o și ai început să dai în colegi, asta e un bumerang, care se întoarce de fiecare dată.

Ați regretat vreodată plecarea din țară, în 1977?

Ioji Kappl: Mie nu mi-a părut niciodată rău că am plecat. În primul rând, ne-am dorit libertatea, în adevăratul înțeles al cuvântului. În România am avut mare succes și la un moment dat ni s-a tăiat acel succes de anumite sisteme pe care nu le puteam accepta. A fost o victorie din partea noastră să ne eliberăm de aceste lanțuri. Însă, bineînțeles, cu dorința de a ne putea întoarce înapoi, pentru că, plecând acolo, în Germania, am ajuns în libertate, dar ne-am pierdut ascultătorii, cei care ne-au înțeles mesajele. Acolo a trebuit să o luăm de la început și din acest motiv ne-am și destrămat, pentru ca ulterior să revenim în țară, după 1990, și să ne reunim. Oricine ar pleca, oriunde în lumea asta, sunt sigur că are dorul de casă, lucru care nici pe mine nu m-a părăsit. Eu trebuie să vin cel puțin o dată pe lună în țară din Germania, pentru că altfel sunt nervos, nu știu ce-i cu mine, am nevoie să revin în România.

Ovidiu Lipan Țăndărică: Eu aș fi vrut să ies și să mă întorc, și cred că asta ar fi fost și dorința celorlalți. Prin fuga aceea în străinătate nu am realizat decât că stau acum și mă întreb: care a fost ideea cu noi în viața asta?! Din 2000, eu trăiesc în România, merg rar în Germania. Mă simt mult mai bine aici, mă încarc mult mai puternic cu tot ce înseamnă “românism”, chiar dacă sunt probleme. Vorbesc de coloratura asta a naturii, vreau să văd copacii care cresc în diferite direcții, vorbesc de oamenii de diferite formate, nu să fii un popor înregimentat într-un sistem foarte bine organizat. Noi avem democrația asta balcanică, undeva între nebunie și sentimentalism.

Cum ar arăta o paralelă între showbiz-ul din România anilor 1960 – 1970 și ceea ce se întâmplă azi în industria muzicală românească?

Ovidiu Lipan Țăndărică: Nu se poate face comparație. Este ca și cum s-ar cânta “Cantafabule”, muzica Phoenix, cu alți muzicanți acum. Este o întrebare la care timpul are un rol foarte important. El aduce încărcătura momentului aceluia. Lumea s-a schimbat, prioritățile s-au schimbat. Oricând ne putem aștepta la ceva ce nu s-a mai văzut până acum. Încă nu ne-am trezit să avem grijă pentru generațiile care vor veni, toți vor să se îmbogățească și să trăiască bine acum.

Ioji Kappl: Un fenomen pe care l-am observat și în loc să dispară se adâncește tot mai mult: interesul publicului român pentru artiști internaționali este mult mai mare decât pentru artiști de aici. Pentru oricine care vine din străinătate, toată lumea e dispusă să plătească prețuri mari la bilete, chiar foarte mari la unele concerte. Dacă nu ar exista concerte și festivaluri în aer liber, cu acces gratuit, nu știu ce s-ar întâmpla cu artiștii români. Cluburile sunt limitate, este foarte greu să câștigi bani din concerte la cluburi pentru existența ta de muzician.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 336. Dacă doriți să primiți Revista Biz prin curier, abonați-vă aici.