Cauzele stresului, descifrate intr-un studiu GfK
Reading Time: 2 minuteBanii, presiunea si lipsa somnului sunt primele trei cauze majore de stres la nivel international, potrivit unui studiu GfK.
Foto: © Alphaspirit | Dreamstime.com
Studiul online a fost realizat in 22 de tari si a chestionat peste 27.000 de consumatori, cu varste mai mari de 15 ani.
Statele incluse in studiu sunt Argentina, Australia, Belgia, Brazilia, Canada, China, Cehia, Franta, Germania, Hong Kong, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Polonia, Rusia, Coreea de Sud, Spania, Suedia, Turcia, Marea Britanie si SUA.
In general, aproape trei din zece oameni (29%) reclama drept sursa principala de stres banii pentru acoperirea traiului de zi cu zi. Urmatoarea in clasament este presiunea pe care oamenii o pun asupra lor insisi (27%), somnul insuficient (23%) si faptul ca nu au destul timp pentru lucrurile care ii intereseaza (22%). Volumul de munca pe care trebuie sa il realizeze intr-o zi (citat de 19% dintre cei chestionati) completeaza primele cinci cele mai frecvente cauze majore de stres la nivel international.
Japonia si Germania, tarile cu cel mai redus nivel de stres
In general, trei din zece persoane (30%) sunt relativ lipsite de stres, nerecunoscand nici una dintre cauzele din lista GfK drept cauze majore de stres pentru ei (desi multi le numesc printre cauzele minore). Japonia conduce in acest caz – aproape o jumatate dintre respondenti (48%) spun ca nici unul dintre motivele enumerate nu reprezinta o cauza majora de stres pentru ei, urmata de Germania, cu 44%, de Olanda si de Hong Kong, cu cate 37%.
Celalalt capat al clasamentului este ocupat de Turcia, acolo unde numai unul din zece locuitori (10%) face aceeasi afirmatie, urmatorii clasati fiind Argentina (12%) si Mexic (13%).
Top cinci cauze majore de stres se modifica in functie de varsta
Persoanele intre 15 si 39 de ani inregistreaza aceiasi cinci factori care conduc in topul cauzelor majore de stres – desi ordinea difera pentru fiecare grupa de varsta. Dupa 40 de ani, oamenii percep din ce in ce mai putin drept factor major de stres volumul de munca caruia trebuie sa ii faca fata zilnic, inlocuind acest element cu grija pentru sanatate care apare in top cinci in cazul lor. Pentru cei cu varsta de 50 de ani si peste, a avea grija de un membru al familiei – fie ca este bolnav, in varsta sau are alte nevoi sau probleme – apare pentru prima data intre primele cinci cauze majore de stres. Oamenii peste 60 de ani nu mai considera presiunea drept un factor major de stres. Aceasta ingrijorare este inlocuita de amenintarile din lumea exterioara, cum ar fi dezastrele naturale sau terorismul.
Diferente nationale in factorii cauzatori de stres
Pe plan international, doar 14% dintre respondenti (13% barbati si 15% femei) vad amenintarea criminala drept o cauza majora de stres. Doar in tarile Americii Latine aceasta creste dramatic la 41% in Argentina, 39% in Brazilia si 36% in Mexic – ceea ce o claseaza printre primele cinci cauze majore de stres din aceste tari. In plus, diferenta intre femei si barbati pentru aceasta preocupare creste semnificativ in America Latina in comparatie cu media internationala, femeile din aceste tari exprimand ca este o ingrijorare majora in medie cu 10 puncte procentuale mai mult decat barbatii.
O situatie similara intalnim in cazul celor care considera copiii o cauza majora de stres. Media internationala la acest capitol este de 14%, dar in Franta acest procent se dubleaza la 30% pentru cei care plaseaza copiii intre primele cinci cauze majore de stres.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz