Cătălina Dodu – Country Manager, Atos IT Solutions România
Reading Time: < 1 minutConduce operațiunile Atos IT Solutions din martie 2014. Are o experiență de peste 12 ani în management IT și anterior a condus divizia integrare sisteme din cadrul Atos. În trecut, a fost directorul pentru managementul produselor la Bitdefender.
Este licențiată în Economie la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din cadrul ASE București. Are un masterat în Managementul Proiectului în IT și un MBA româno-canadian.
Nu a întâmpinat alte dificultăți în acest domeniu decât cele pe care orice altă persoană (bărbat sau femeie) le-ar fi avut în același context. „Cred însă că e important ca femeile să nu își pună singure bariere și că, atunci când îți place un domeniu, să nu te oprești doar pentru că alții/altele nu au ajuns acolo.“
Cătălina vede IT-ul ca un domeniu foarte dinamic, care oferă satisfacții multe și, odată ce îl descoperi ca domeniu, crede că e simplu să îți găsești locul în care să aduci valoare. „Noi, femeile din IT, avem o responsabilitate în plus în a promova în rândul tinerelor meseriile tehnice, și IT-ul în particular, atât prin exemplul personal, dar mai ales oferindu-le șansa să descopere acest domeniu încă din perioada liceului, când ele fac primii pași în alegerea unei cariere.“
Nu a întâlnit în companiile pentru care a lucrat inegalități între bărbați și femei și nu le vede o barieră reală. „E important în mod egal și pentru femei și pentru bărbați să se cunoască și să înțeleagă care sunt punctele lor forte, care sunt zonele în care nu se simt pregătiți și mai ales ce își doresc și în ce domeniu vor să se dezvolte. Să-și stabilească propria definiție pentru succes.”
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz