Analize Antreprenori Business

Cătălin Chiș: businessul a crescut când am învățat să deleg

7 feb. 2020 6 min

Cătălin Chiș: businessul a crescut când am învățat să deleg

Reading Time: 6 minute

Sunt antreprenori care, atunci când povestesc despre businessul pe care-l conduc, folosesc cel mai mult persoana întâi la singular. Nu și Cătălin Chiș, antreprenorul clujean care, pe tot parcursul interviului, a vorbit doar la persoana întâi plural când se referă la tot ce a construit sau are în plan împreună cu echipa și partenerii alături de care a ajuns la afaceri de peste 12 milioane de euro.

L-am întâlnit la final de 2019, an pe parcursul căruia a avut alocat un buget consistent de investiții pentru intrarea în acționariatul altor companii românești, dar și în care s-a ocupat de consolidarea și structurarea firmelor din grupul pe care-l conduce, ajuns la afaceri de peste 12 milioane de euro în 2018, în creștere cu 20% față de anul precedent. În 2019, a făcut mai multe investiții, printre care și în MOCAPP, platforma de influencer marketing fondată în 2017 de Florin Grozea, pentru care a alocat un buget de 200.000 de euro, direcționat în principal către dezvoltarea software și automatizarea unor procese.

Cătălin Chiș s-a născut în 1976 în Vișeul de Sus, dar s-a mutat de mai mulți ani în Cluj, unde a făcut facul­tatea. Ca antreprenor, a debutat la începutul lui 2000 când a pus bazele Active Power Solutions (APS), companie devenită cel mai mare distribuitor B2B de telecom pentru business și integrator de soluții IT&C, în prezent partener al Telekom, după ce timp de mai mulți ani a lucrat pentru Vodafone. Acum, face constant naveta între Cluj și București și este acționar în mai multe businessuri, printre care Life is Hard SA, prima companie românească de software listată la Bursa de Valori din București, pe piața AeRo, în Graffiti PR (din 2017), Doxtar, platforma digitală care le permite utilizatorilor să obțină a doua opinie medicală în 48 de ore de la specialiști din țară și din străinătate, și în NOAH Watches, un startup de design, concept și producție de cea­suri de lemn. Este, de asemenea, fondator al Fundației Părinți din România, care derulează programul Peditel 1791 (peditel.ro).

foto sediu Cluj ian2020
Sediul APS din Cluj

A fost interesat inițial preponderent doar de IT&C, prin cele două businessuri de tehnologie – APS și Life is Hard, compania care a dezvoltat 24broker, cea mai utilizată platformă de brokeraj în asigurări, okey.ro, platforma destinată startup-urilor, precum și CityApps (CityAlert, CityHealth sau CityParking) – aplicații pentru transformarea orașelor din România în smart city, deja implementate în câteva orașe din țară. Dar antreprenorul clujean nu a rămas doar în sfera tehnologiei, diversificându-și în ultimii ani investițiile și spre alte zone: marketing și comunicare, zona financiară, resurse umane, medical. “Mi-am desenat un cub cu toate fațetele businessurilor noastre și, de fiecare dată când mi se propune să fac o investiție, mă uit să văd dacă se potrivește cu interesele noastre, ca să nu ajung în businessuri prea îndepărtate”, își dezvăluie din strategia de dezvoltare.

Primii pași antreprenoriali

Absolvent al Facultății de Automatică și Calculatoare la Universitatea Teh­nică din Cluj, Cătălin Chiș a început să lucreze din studenție. A avut trei joburi înainte să pornească pe drumul antreprenoriatului, drum ales, la început, dintr-o frustrare, în urma unei negocieri eșuate pentru o mărire de salariu. A pornit pe cont propriu la începutul anilor 2000 și primul client i-a fost o firmă de arhitectură din Cluj-Napoca, Dico și Țigănăș, care dezvolta la acea vreme proiecte de anvergură, printre care stadionul din Cluj și Liberty Center din București, plus multe alte proiecte rezidențiale sau de birouri.

NOAH 1
Noah Watches

În paralel cu proiectele pe care le dezvolta pentru firma de arhitectură, a deslușit și primele taine ale antreprenoriatului, de la emiterea de facturi la cum se construiește prețul și tot ce ține de administrarea unui business. “Acum privesc înapoi cu nostalgie și plăcere la începuturi, dar emoțiile de atunci nu au fost dintre cele mai fericite. A fost un calvar. Norocul meu a fost că am întâlnit doi oameni minunați în prima companie pe care am avut-o client, de la care am învățat cam tot ce ar fi trebuit să știu în primii pași de antreprenoriat. Prima factură mi-au refuzat-o și, inițial, nu am înțeles de ce: stabilisem o sumă mult mai mică decât valorea serviciilor. A fost o primă lecție foarte importantă”, povestește Cătălin Chiș despre începuturile antreprenoriatului.

Lecția delegării

Treptat, businessul său a început să ia amploare, dar nu reușea să crească foarte mult. Abia după vreo cinci ani de antreprenoriat și-a dat seama că, deși muncea mult, nu reușea să dezvolte businessul. “Chiar dacă aveam colegi care să mă ajute, încercam să intervin în fiecare proces, să fiu omniprezent și să mă ocup de toate”, povestește antreprenorul la mai bine de un deceniu distanță de când a învățat lecția delegării. “Afacerea a început să crească când am decis să fiu doar business developer”, spune Chiș.

“Nu poți fi prezent peste tot, în toate relațiile și procesele. Am observat că energia pe care o am nu mi-o pot di­sipa în toate direcțiile. Este una dintre lecțiile pe care le-am învățat de-a lungul timpului. Businessul a luat amploare când am început să de­leg și când mi-am dat seama că echipa poate să ducă la bun sfârșit proiecte fără să fiu eu prezent, și spre surpriza mea plăcută, de multe ori, mult mai bine.”

În plus, spune că nu vrea să dețină controlul absolut, ci mai degrabă să fie alături de cei în care a investit, parte dintr-un proces. În businessurile în care a investit în ultimii ani, de partea operațională se ocupă partenerii, fie că este vorba de fondatorii businessurilor cum este Florin Grozea în cazul MOCAPP, fie de cei doi antreprenorii suceveni Iosif Harasemiuc și Ruben Perju, în cazul Noah Watches, fie că este vorba de echipa de top management – Bogdan Tomoiagă și Irina Ciocan Stănescu, cum este în cazul Graffiti PR, business despre care Cătălin Chiș spune că a avut o creștere foarte frumoasă în ultimii ani. Cu afaceri de aproape 5,5 milioane de euro în 2018, businessul Graffiti PR a ajuns să dețină cea mai mare pondere în veniturile consolidate la nivelul grupului, un pic peste Active Power Solutions, cu 5,3 milioane de euro (2018).

CatalinChis antreprenor
“Am învățat că este mai bine să-i asculți pe cei cu care interacționezi și să filtrezi prin propria experiență ce ți se potrivește, decât să refuzi a priori, crezând că doar tu ai dreptate.”

“Intervenția mea în businessurile în care am investit este minimă, mă implic doar din perspectivă strategică”, explică Chiș. Cum reușește să se asi­gure că lucrurile ajung să meargă în direcția pe care și-o dorește? Încrederea este cheia. “O relație presupune încredere și unul dintre principiile de bază pe care am construit toate businessurile este integritatea. Indiferent ce se întâmplă, dacă există onestitate și integritate, orice moment poate fi depășit cu brio”, mai spune antreprenorul. Când face o investiție, îl interesează în primul rând ca fondatorul respectivului business să fie pasionat de ceea ce face, să trăiască și să vibreze pentru produsul său, nu doar să fie în căutarea unei surse de finanțare ca să mai treacă ceva timp până să acceseze alte runde de finanțare. Apoi, contează integritatea. “Este o valoare peste care nu pot să trec”, spune Chiș.

Acesta este și motivul pentru care consideră că, indiferent de perioa­dele grele pe care le-a avut, a rămas în piață. “Efectiv, ce am promis, s-a întâmplat. Asta am și cerut și dat în schimb la toți partenerii de discuție, fie că au fost antreprenori, angajați, clienți, parteneri. Mi se pare de bun simț, ține de cei 7 ani de acasă”. Iar ca singur sfat pentu tinerii antreprenori aflați la început de drum, are un singur mesaj: “Faceți!”. De la idee la execuție este cale foarte lungă. Mulți oameni au idei, multe dintre ele aplicabile, nu reușesc însă să le pună în practică. De ce? Din comoditate, de teamă, pentru că se pierd în detalii sau pur și simplu pentru că lasă prea mult timp să treacă peste ei.

Graffiti PR all
Graffiti PR

Businessuri în care Cătălin Chiș este acționar

  • Active Power Solutions (APS) – cel mai mare distribuitor B2B de telecom pentru business și integrator de soluții IT&C
  • Life is Hard – prima companie românească de software listată la Bursa de Valori București, pe piața AeRo
  • Graffiti PR – una dintre principalele companii de consultanță în comunicare din România
  • Doxtar – platforma care facilitează accesul la a doua opinie medicală
  • Noah Watches – startup inovator de design, concept și producție de ceasuri de lemn
  • MOCAPP – platformă de influnecer marketing 

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 339 (20 ianuarie – 17 februarie 2020). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: