Management

Cătălin Andreica, Danone România: Puterea de a muta munții

27 mai 2022 4 min

Cătălin Andreica, Danone România: Puterea de a muta munții

Reading Time: 4 minute

Cum au reușit mai bine de 220 de gospodari din județul Teleorman să treacă de la o agricultură ce implica numai muncă manuală la folosirea unor tehnologii și metode moderne, dar și să atragă fonduri de peste 2 milioane de euro, prin intermediul programului „O șansă pentru familia ta”.

Ca orice pasionat de alpinism, și Cătălin Andreica visează la cele mai înalte vârfuri. Managerul urcă activ pe munte încă de la vârsta de 18 ani și în tot acest timp se poate lăuda cu cucerirea Mount Kenya, cel mai înalt din Africa după Kilimanjaro. Pe agenda lui Cătălin se află tabăra de bază de la poa­lele ­celui mai înalt vârf din lume, ­Everest de unde va face o ascensiune pe Island Peak (aflat la peste 6.000 de metri).

Dragostea sa pentru munte a fost moștenită și de fiica sa, care la doar 10 ani a reușit să urce, împreună cu tatăl ei pe jos până pe vârful Omu, din Munții Bucegi, o performanță chiar și pentru cineva care face drumeții și iese cu cortul încă de la vârsta de patru ani.

Fiecare ascensiune pe munte îl ajută pe Cătălin Andreica să se descopere și să își descopere forța interioară. Tot pe munte a învățat să își stabilească obiective clare, să își înfrunte temerile și să fie flexibil, dar mai ales a învățat că deși nu poate controla chiar totul, își poate controla atitudinea în raport cu ceea ce se întâmplă. Toate acestea, alături de organizare, tărie psihică și disciplină, fără de care nu se poate practica alpinismul, sunt calitățile unui lider adevărat.

„A fi lider este la fel ca urcarea pe munte, pornind de la ideea și pregătirea urcării până la urcarea și coborârea pe un traseu: nu urci singur, întotdeauna depinzi de echipă și de parteneri pentru a ajunge în vârf. Succesul este al echipei. A fi lider nu este ușor, una dintre cele mai grele părți este compasiunea. Să zicem că un membru al echipei alunecă sau cade pe drum, în mod normal trebuie să te oprești și nu ajungi în vârf sau nu ajungi în vârf atât de repede pe cât ți-ai dori”, spune Cătălin Andreica, Milk Procurement & Project ­Manager, la Danone România.

Atunci când ești obișnuit să împingi limitele rezistenței și curajului de fiecare dată când ești pe munte și drumul este întotdeauna dificil pe tot parcursul traseului, când apar provocări în viața de zi cu zi sau la job, atitudinea nu va fi niciodată evitarea lor, ci mutarea munților pentru depășirea oricăror dificultăți.

Așa s-a întâmplat pentru Cătălin Andreica și în urmă cu 10 ani, pe când Danone România lansa programul „O șansă pentru familia ta”, un proiect socio-economic, dezvoltat alături de partenerii ­OpenFields și Polaris, prin care compania franceză sprijinea și încuraja o mână de gospodari din județul Teleorman să se asocieze, pentru a avea afa­ceri profitabile pe termen lung, prin producția de lapte de bună calitate. 

Cătălin Andreica își amintește că pe atunci, aceștia practicau agricultură arhaică, învechită, făceau foarte multă muncă manuală și aveau vaci care produceau puțin lapte care nu era conform cu stan­dardele europene legale. Mai mult, nu aveau o viziune și perspective reale de dezvoltare. Ce a făcut Danone România, concret? Compania a dăruit văcuțe de rasă familiilor care nu aveau posibilitatea materială să achiziționeze una, cu condiția ca prima văcuță fătată să fie dăruită mai departe altei familii din comunitate, principiul „dar din dar” ducând repede la creșterea numărului de beneficiari. Scopul programului a fost să contribuie la sustenabilitatea acestui tip de ferme și la dezvoltarea producției locale de lapte, iar prin donațiile făcute de Danone România de stații de muls mobile, de vaci, de traininguri, de utilaje agricole – compania a reușit să transforme aceste ferme de subzistență în mici ferme sustenabile, proces în care calitatea vieții oamenilor a fost schimbată radical.

Prin implementarea programului „O șansă pentru familia ta”, proiect dezvoltat alături de parte­nerii OpenFields și Polaris, Danone România a reușit să crească și ­cantitatea de lapte strâns: dacă în 2012 compania reușea să adune 400 de tone pe an de la gospodari, astăzi cei care participă la program reușesc să vândă mai bine de 5 milioane de litri pe an, o creștere enormă, de aproape 10 ori. Mai mult, gospodarii implicați în program, chiar au reușit să atragă mai bine de 2,2 milioane de euro din fonduri europene. Până în prezent, 4,6 milioane de euro au fost investiți în program, Danone contribuind la dezvoltarea mai multor zone rurale defavorizate.

Iar prin toate practicile de agricul­tură regenerativă și prin activități importante de împădurire, Danone reușind în tot acest timp să plan­teze 31.000 de copaci în Zimnicea, a fost redusă semnificativ amprenta de carbon.

„Este un proiect frumos care inte­grează toate generațiile de la copii, la adulți și bunici. Fiecare dintre ei contribuie la activitățile fermei cât poate. Să nu uităm că acest proiect a reușit să atragă și să mențină ­tinerii la sat pentru că în acest moment există o migrație a tinerilor de la sat la oraș. Din discuțiile cu cei tineri, care înainte voiau să se facă avocați de exemplu, acum își doresc să devină medici veterinari sau ingineri zootehniști și agronomi. Noi le-am pus la dispoziție acolo absolut tot ce se găsește într-o fermă profesionistă de la utilaje la vaci cu performanță genetică”, spune Cătălin Andreica, Milk Procurement & Project Mana­ger, la Danone România.

Succesul programului „O șansă pentru familia ta”, proiect dezvoltat alături de parte­nerii OpenFields și Polaris, a atras din ce în ce mai mulți gospodari, comunitatea programului are astăzi peste 220 de gospodari români care și-au creat chiar și propria asociație prin care se ajută reciproc. Și chiar dacă începutul a fost mai dificil, pentru că sătenii aveau cumva o teamă de asociere cu ideea de cooperativă de pe vremea comunismului, Cătălin Andreica a fost nevoit să lupte multă vreme să schimbe mentalitățile, însă cu ajutorul unor programe de training și petrecând timp zi de zi cu ei și dându-le sfaturi, asociația a devenit în scurt timp realitate și astăzi se lucrează la comun mai bine de 426 de hectare din care se obțin furaje pentru vaci, care au ajutat enorm la îmbunătățirea calității hranei acestora și implicit la creșterea calității și a cantității de lapte.

„Sunt foarte mândru de ce am obți­nut acolo. Acum am obținut ­furaje de cali­tate lucrând ca la carte. Au ­respectat tot ce au învățat, tot ce ­le-am spus și au obținut o ­pro­ducție mai bună decât unii gos­podari care au experiență de zeci de ani în ­agronomie. Un fermier local, cu experiență, care lucrează pământul de 20 de ani a obținut în 2020 porumb siloz 20 tone la hectar, ei au obținut peste 40 de tone, numai pentru că au res­pectat și aplicat tot ce au învățat ­acolo”, adaugă Cătălin ­Andreica, Milk Procurement & Project Manager, la Danone România.  

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: