Cât se câștigă în domeniile care ar putea rămâne fără facilități fiscale din toamnă
Reading Time: 3 minuteCe salarii au angajații din agricultură, construcții, industria alimentară și IT, domenii care, din această toamnă, ar putea pierde facilitățile fiscale, printre care scutirea de la plata impozitului pe venit
Agricultura, construcțiile, industria alimentară și IT-ul sunt domeniile care, din această toamnă, vor pierde facilitățile fiscale pe care le aveau pentru remunerarea angajaților, precum scutirea de la plata impozitului pe venit, reducerea CAS ori exceptarea de la plata contribuțiilor pentru sănătate.
„Vorbim despre patru mari angajatori ai economiei, dar și despre domenii care se luptă fie cu deficit de candidați, fie cu o rată mare a fluctuației de personal, fie cum ambele. De la începutul anului și până acum, aceste sectoare au scos în piață peste 80.000 de joburi noi, adică aproximativ 35% din numărul total de joburi disponibile pe eJobs.ro în acest interval de timp”
Bogdan Badea, CEO eJobs.ro
Cel mai mult câștigă angajații din IT, care înregistrează o medie salarială netă, la nivel național, de 6.300 de lei pe lună, potrivit datelor Salario.ro, comparatorul salarial dezvoltat de eJobs România. Asta în condițiile în care așteptările pe care le au candidații din acest domeniu ajung o medie netă de 9.000 de lei pe lună, conform aceleiași surse. Un software developer, spre exemplu, intră într-o medie netă, la nivel național, de 7.500 de lei, un programator full stack – 7.100 de lei, iar un programator Java 6.000 de lei. Cel mai bine plătiți sunt arhitecții IT, care vin cu o medie salarială de 15.000 de lei pe lună, în timp ce un QA tester poate câștiga un salariu de aproximativ 4.500 de lei, iar un web developer 5/500.
Construcțiile sunt următorul domeniu în ordinea celor mai mari salarii oferite, cu o medie națională netă de 5.000 de lei pe lună. Pozițiile cel mai des scoase în piață de angajatori sunt cele de inginer proiectat (5.000 de lei), inginer constructor (5.500 de lei), inginer civil (6.000 de lei) sau inginer de instalații (5.600 de lei). În ceea ce-i privește pe muncitorii calificați din construcții, salariile arată astfel: un muncitor în construcții încasează, în medie, 4.500 de lei pe lună, un electrician 4.000 de lei, un instalator 4.000 de lei. Media salarială pentru muncitorii necalificați este de 3.400 de lei.
„IT-ul și construcțiile sunt, totodată, două domenii care au concurență reală și din afara țării, angajatorii din străinătate fiind foarte interesați de candidații cu experiență în aceste zone. Dacă pe partea de IT vedem mulți specialiști care lucrează, simultan, pe proiecte locale și proiecte internaționale, angajatorii locali și cei externi putând, astfel, să împartă aceeași resursă, când vine vorba despre construcții, angajarea nu se poate face fără relocare și, din acest punct de vedere, România este puternic amenințată de ofertele pe care candidații le primesc din afară. Pe de altă parte, în ultimii ani am văzut și un număr mare de muncitori străini care vin să lucreze în România în acest domeniu și nu numai. Majoritatea vin din Asia”
Bogdan Badea, CEO eJobs.ro
Importul de personal a devenit o soluție la care au început să apeleze și recrutorii din agricultură și industria alimentară, care, de asemenea, se vor lovi, din toamnă, de eliminarea facilităților fiscale, măsură care ar putea duce la scăderea salariilor la nivelul acestor piețe. În acest moment, media netă salarială din agricultură este de 4.200 de lei. Un inginer agronom câștigă, în medie, 4.300 de lei pe lună, un specialist în achiziții 5.000 de lei, un chimist 3.500 de lei, un inginer zootehnist 4.000 de lei, iar un inginer silvicultor 6.000 de lei. Un mecanic de utilaj agricol încasează un salariu mediu de 4.000 de lei.
Deși cel mai mare angajator din cei patru menționați, industria alimentară este și sectorul cu cele mai mici salarii. Media la nivel de piață este de 3.500 de lei, potrivit datelor Salario. Un inginer în alimentație are un salariu mediu net de aproape 4.000 de lei pe lună, un inspector de securitate 3.500 de lei, un inginer de calitate 4.000 de lei, un bucătar 3.500 de lei, iar un brutar / patiser / cofetar 3.000 de lei pe lună.
În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile aproape 30.000 de locuri de muncă în România și străinătate. Datele privind câștigurile au fost extrase din Salario, unde, până în prezent, peste 600.000 de specialiști și-au introdus veniturile. Comparatorul de salarii oferă informații pentru peste 800 de poziții diferite, din 62 de domenii de activitate, atât de la privat, cât și de la stat.
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz