Tech Stiri

Cât de inteligentă poate fi clădirea ta?

29 oct. 2019 4 min

Cât de inteligentă poate fi clădirea ta?

Reading Time: 4 minute

Transformarea clădirilor de birouri din România în unități inteligente are nevoie de investiții de 250 de milioane de euro. Miza este o mai mare eficiență energetică, dar contează și faptul că astfel scade costul de operare al unui imobil cu până la 30%.

Pereții nu mai au doar urechi, au și senzori. Este contribuția tehnologizării care a cuprins domeniul construcțiilor. Un panou inteligent de control știe care sunt perioadele când locatarii lipsesc mai mult de acasă, pentru a gestiona consumul energetic al clădirii. De asemenea, parcările, accesul, alarmele în caz de incendiu sunt monitorizate de senzorii din clădire, comunicația în caz de alertă fiind asigurată și prin SMS sau e-mail. O clădire devine cu adevărat inteligentă atunci când, cu ajutorul unei platforme software de management, sunt integrate mai multe sisteme din clădire: de energie  electrică și termică, de alimentare cu apă și de tratare a aerului etc., cu scopul de a asigura o cât mai mare eficiență din punct de vedere energetic. Sistemul de integrare și management al clădirii are rolul de a monitoriza, controla și superviza parametrii de funcționare ai echipamentelor și instalațiilor, pe baza unor algoritmi de reglare, concepuți pentru eficientizarea consumului energetic și asigurarea confortului ocupanților.

Principalii dezvoltatori de sisteme pentru managementul clădirilor spun că și în acest domeniu în România domină criteriul prețul cel mai mic. “Datorită cerințelor UE și a  interesului din ce în ce mai mare pentru reducerea costurilor de exploatare a clădirilor, estimăm un potențial de aproximativ 250 de milioane de euro, având în vedere faptul că 25% din investiția într-o clădire de birouri o reprezintă echipamentele și sistemul de management. În ceea ce privește sectorul rezidențial, este mai dificil să venim cu estimări, având în vedere că piața în acest segment este foarte fragmentată și este caracterizată de un foarte mic interes pentru construcția de clădiri eficiente, atât din partea dezvoltatorilor, cât și a utilizatorilor finali”, spune George Zapan, Head of Building Products la Siemens România.

Interesul pentru clădiri eficiente din punct de vedere energetic în România este în creștere, dar nu putem compara piețele din estul Europei, aflate la început de drum, cu piețe mature, cum ar fi cele din Elveția, Franța sau Germania. Țările din Europa de Vest au început măsurători ale eficienței energetice a clădirilor, începând cu anii 2000 – 2005. Au întocmit strategii de îmbunătățire și creștere a eficienței energetice, au găsit și dezvoltat noi căi și metode pentru punerea în aplicare a acestora. România a început să lucreze la acest domeniu în urmă cu 10 ani, dar strategiile implementate nu au fost la același nivel cu cele din vestul Europei. “O problemă a țării noastre o reprezintă lipsa de personal calificat și experimentat în acest domeniu. Nevoile de soluții rapide și îmbunătățiri imediate sunt esențiale pentru durabilitatea și competitivitatea pe termen lung”, explică Fadi Rida, CEO al Global Technical Group.

Creier pentru clădiri

În momentul de față, pe piața din România există un  portofoliu variat de produse dedicate managementului clă­di­rilor: sisteme de detecție și avertizare incendiu, sisteme de adresare publică și evacuare, sisteme de securitate – efracție, control acces – și, nu în ultimul rând, platformele de management, de complexitate variată, care asigură eficiența energetică, siguranța și confortul oamenilor. În plus, ecosistemul Internet of Things deschide o multitudine de noi posibilități pentru a face clădirile mai inteligente, mai eficiente.

Senzorii unei clădiri pot furniza cantități enorme de date ce pot fi conectate pentru a furniza servicii și experiențe personalizate pentru fiecare tip de client. O stație de management permite monitorizarea și controlul interactiv în timp real al întregului sistem de automatizare conectat, dintr‑un punct central, prin intermediul prezentării grafice a instalațiilor realizate pe calculatorul dispecer, cu posibilitatea trimiterii alarmelor prin SMS sau e-mail. “La postul dispecer sunt disponibile toate informațiile stațiilor conectate la acesta, se poate interveni și se pot transmite comenzi către toate aceste stații și, în plus, se poate obține o imagine grafică a instalației respective. Toate evenimentele sistemelor (alarme, mesaje, modificări de parametri, porniri-opriri de aplicații etc.) sunt memorate pentru a putea fi analizate ulterior”, explică George Zapan. De asemenea, pot fi generate grafice în timp real, cu posibilitatea exportării informațiilor în format Excel, Word sau PDF. Orele de funcționare pentru toate echipamentele din BMS (Building Management System) pot fi înregistrate, cu posibilitatea generării unui mesaj la atingerea unui anumit număr de ore, pentru asigurarea unui program eficient de mentenanță.

Economii  inteligente

Pe lângă gestionarea, coordo­narea dintr-un singur punct de control a tuturor echipamentelor și sistemelor din clădiri, o platformă software poate asigura reducerea cu până la o treime a costurilor de operare a unui imobil. O astfel de platformă de business intelligence dezvoltată în România este CAVI Connected Buildings, un proiect în care s-a investit un milion de euro, rezultatul unei munci de trei ani a unei echipe locale de ingineri și programatori. Implementarea platformei are avantajul de a crește confortul și de a reduce cheltuielile cu utilitățile, mentenanța și alte servicii asociate precum: reducerea cheltuielilor cu utilitățile, prin corelarea parametrilor de funcționare ai instalațiilor HVAC și electrice cu gradul de ocupare al clădirii și prognoza meteo; identificarea și tratarea incidentelor înainte să afec­teze alte instalații/sisteme; renegocierea contractelor de furnizare a energiei electrice în funcție de curba de consum; reducerea cheltuielilor cu mentenanța echipamentelor prin renunțarea la un plan de mentenanță fix.

“Ne așteptăm ca, până la finalul anului, CAVI Connected Buildings să fie funcțional și operabil în 20 de clădiri din România și să producă economii de resurse (eficiență energetică, mentenanță, personal) încă din primul an. Soluția software de tip business intelligence utilizează un proces de analiză a datelor care generează reducerea costurilor de operare a clădirilor cu până la 30%”, spune Fadi Rida, fondator și CEO al Global Technical Group. Pentru manageri, avantajele utilizării unei astfel de platforme constau în îmbunătățirea modului de supervizare a personalului, reducerea riscului operațional, posibilitatea fundamentării de­ci­ziilor viitoare de achiziții de echipamente sau de contractare  de servicii.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 336. Dacă doriți să primiți Revista Biz prin curier, abonați-vă aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: