Cat de afectată este România de secetă
Reading Time: < 1 minutSuprafaţa totală afectată de secetă este de 106.389 ha, conform datelor comunicate până la această dată de 20 de judeţe, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, printr-un comunicat.
Situaţia suprafeţelor la culturile calamitate se raportează zilnic pe baza proceselor verbale de constatare a pagubelor încheiate. Până în prezent, au comunicat suprafeţe afectate de secetă judeţele Arad, Bacău, Botoşani, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanța, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Neamţ, Satu Mare, Teleorman, Tulcea, Timiş, Vaslui şi Vrancea.
În ceea ce priveşte măsurile întreprinse până în prezent, s-au constituit comisiile de constatare şi evaluare a pagubelor generate de fenomenele periculoase, ca urmare a secetei pedologice, în baza Ordinului comun nr. 190/83/2022 pentru completarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, aprobat prin Ordinul ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al ministrului Afacerilor Interne nr. 97/63/2020 şi au fost discutate cu fermierii măsurile promovate de minister pentru diminuarea efectelor secetei.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz