Cat castigi cand te angajezi la McDonald’s
Reading Time: 2 minuteMcDonald’s a crescut cu 21% salariul de intrare in companie, acesta ajungand la 1.450 lei, la care se adauga bonuri de masa in valoare de 200 lei.
McDonald’s a modificat din 1 aprilie 2016 grila de salarizare pentru angajatii companiei, crescand cu 21% salariul de intrare. Astfel, salariul de intrare brut a ajuns la 1.450 lei, la care se adauga bonuri de masa in valoare de 200 lei, precum si un pachet substantial de beneficii, arata compania, intr-un comunicat de presa.
Potrivit reprezentantilor McDonald’s, 2.454 de angajati din cadrul companiei beneficiaza de crestere salariala.
McDonald’s pune de asemenea accent pe beneficiile oferite angajatilor sai. Incurajeaza performanta si din acest motiv se concentreaza pe recompensarea acestora prin acordarea de bonusuri individuale si de echipa – in functie de performanta restaurantelor, arata compania, in comunicat. De asemenea, premiaza atat cei mai buni 40 de de angajati studenti care au rezultate bune la scoala si la locul de munca, cat si cei mai buni manageri de restaurant.
“An de an angajam peste 1000 de persoane in restaurantele noastre. Ceea ce inseamna ca zilnic au loc zeci de interviuri de angajare in companie. Suntem alaturi de angajatii nostri si investim constant in dezvoltarea lor, fiind un pilon esential in sistemul McDonald’s”, a declarat Daniel Boaje, Manager General McDonald’s Romania.
“In cei peste 20 de ani de cand activam pe piata locala, peste 27.000 de persoane au urmat scoala McDonald’s, un sistem de training complex, care reuseste sa contribuie la formarea de abilitati si cunostinte extrem de necesare in sectorul in care ne desfasuram activitatea. Astfel, aceasta decizie este parte din procesul nostru de recunoastere si investitie in angajatii nostri”, a declarat Daniel Boaje (foto), Manager General McDonald’s Romania.
Diversitatea angajatilor este un punct cheie pentru sistemul McDonald’s. Tocmai de aceea, compania a pus bazele unui program de munca flexibil pentru studenti, dar care, in acelasi timp, recompenseaza angajatii cu 1,3,5,10,15 si 20 de ani vechime si ofera angajatilor parinti cadouri de sarbatori sau petreceri anuale pentru ei si copii. Nu in ultimul rand, compania ofera posibilitatea unui manager trainee ca in 2 ani sa conduca un restaurant McDonald’s.
McDonald’s este unul dintre primii si principalii sustinatori ai evolutiei economiei din ultimele doua decenii, timp in care a investit in Romania peste 700 de milioane lei si a contribuit constant la dezvoltarea mediului de afaceri prin intermediul celor 300 de parteneri locali. Echipa McDonald’s este formata astazi din peste 4.000 de membri, iar programele de resurse umane dezvoltate i-au adus companiei, pentru al doilea an consecutiv, distinctia de cel mai bun angajator, conform AON Romania.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz