Companii

Cât câștigă un angajat McDonald’s?

Reading Time: 2 minute

Restaurantele McDonald’s continuă să fie unul dintre cei mai mari angajatori privați din România, cu peste 1000 de noi angajări la finalul anului 2016. Compania, numită „Cel mai bun angajator” trei ani la rând conform studiului AON Hewitt, a mărit în aprilie 2016 salariul de intrare cu 21%, astfel încât orice nou angajat cu normă întreagă este recompensat cu un pachet anual de salarii și beneficii de 30 000 lei.

Aflat în top 10 angajatori privați, McDonald’s încurajează performanța și se concentrează pe recompensarea angajaților prin acordarea de bonusuri individuale și de echipă. Astfel, în urma rezultatelor foarte bune din acest an, peste 500 de angajați au fost promovați în poziții superioare iar bonusurile acordate pentru performanță au crescut cu 15%, anunță compania, într-un comunicat de presă.

Totodată, ca parte a procesului de pregătire profesională continuă şi acreditare ca lucrător comercial oferit de companie tuturor angajaţiilor, peste 1.000 de tineri au fost pregătiţi în 2016. În total, în cei peste 20 de ani de activitate, peste 30 000 de persoane au urmat școala McDonald’s, un sistem de training complex, care reușește să contribuie la formarea de abilități și cunoștințe extrem de necesare în domeniu. Importanţa învăţării continue dar şi impactul pe care sistemul McDonald’s îl are asupra angajaţilor au fost surprinse şi în campania de comunicare Învăţ la McDonald’s. Lucrez la McDonald’s.

“Loialitatea angajaților noștri ne ambiționează și ne motivează să mergem înainte. Ei sunt sufletul întregului business și adevărați ambasadori ai brandului McDonald’s în România şi exact asta ne-am propus să transmitem prin campania <Învăţ la McDonald’s. Lucrez la McDonald’s>”, a declarat Daniel Boaje, Director General Premier Restaurants România.

„1 din 5 angajați McDonald’s au peste 10 ani în companie. Adică 20% din cei 4.000 de angajați ne-au fost alături peste un deceniu – o mare mândrie dar și responsabilitate pentru noi. Un asemenea nivel de retenție este foarte greu de obținut, mai ales într-un sector destul de dificil din punct de vedere al forței de muncă, în care job-urile se schimbă des”, a declarat Daniel Boaje, Director General Premier Restaurants România.

Programele de recrutare McDonald’s în România sunt active pe tot parcursul anului, cu zeci de interviuri organizate în fiecare zi în cele 68 de restaurante din țară. Oricine este interesat de locurile de muncă deschise poate vizita restaurantul preferat, urmări prezența echipei de resurse umane la cele importante târguri de carieră sau vizita site-ul oficial: http://mcdonalds.ro/lumea-mcdonalds/cariere. De asemenea, CV-urile pot fi lăsate în restaurantele McDonald’s sau poate fi trimis completând formularul online: http://bit.ly/2hGIx0d

Diversitatea angajaților este un punct cheie pentru sistemul McDonald’s. Tocmai de aceea, compania a pus bazele unui program de muncă flexibil pentru studenți, dar care, în același timp, recompensează angajații cu 1, 3, 5, 10, 15 și 20 de ani vechime și oferă angajaților părinți cadouri de sărbători sau petreceri anuale pentru ei și copii. Nu în ultimul rând, dezvoltă cariera angajaților, oferind posibilitatea unui manager trainee ca în 2 ani să conducă un restaurant McDonald’s, arată compania, în comunicat.

McDonald’s a investit în România peste 800 de milioane lei și a contribuit constant la dezvoltarea mediului de afaceri prin intermediul celor 300 de parteneri locali. Echipa McDonald’s este formată astăzi din peste 4.000 de membri, iar programele de resurse umane dezvoltate i-au adus companiei, pentru al treilea an consecutiv, distincția de cel mai bun angajator, conform AON România.

Oana Voinea

Recent Posts

Neoversity, o nouă platformă educațională, caută să rezolve criza orientării în carieră a Gen Z

Pentru tinerii din România, incertitudinea în carieră începe devreme: peste 40% dintre elevii de 15 ani nu au un plan…

3 ore ago

Maxim istoric de Black Friday 2024 prin canalele Băncii Transilvania

Numărul tranzacțiilor realizate prin canalele Băncii Transilvania – cu cardurile BT și la POS-urile băncii – a ajuns la maxim…

23 de ore ago

Black Friday la eMAG cu rezultate impresionante. Creștere de 22%, vânzări de aproape 900 milioane lei

A 14-a ediție de Black Friday la eMAG a stabilit noi recorduri, când peste 647.000 de clienți au comandat 3,2…

o zi ago

Românii au comandat de peste 800 de milioane de lei de pe eMAG până la 19:30

Cea de-a 14-a ediție de Black Friday la eMAG a depășit toate estimările. Până la ora 19:30, 566.000 de clienți…

2 zile ago

Hidroconstrucția se pregătește de ieșirea din insolvență

Hidroconstrucția, cel mai mare antreprenor român în domeniul construcțiilor hidroenergetice, anunță că se indreaptă pe drumul spre redresare prin definirea…

2 zile ago

Aproape 900.000 de tranzacții în magazinele online de Black Friday. Plăți de peste 550 milioane lei

PayU GPO România, unul din principalii procesatori de plăți online a organizat și anul acesta, de Black Friday, un eveniment…

2 zile ago