Cât câștigă influencerii din România și Bulgaria din campaniile pe Instagram
Reading Time: 3 minuteMOCAPP și HypeAuditor au realizat recent studiul despre costurile și eficiența campaniilor cu influenceri de pe Instagram, urmărind creatorii de conținut din România și Bulgaria.
Studiul a analizat 9.216 conturi Instagram ale influencerilor din România și 6.682 conturi din Bulgaria, iar cei doi indicatori urmăriți au fost onorariile influencerilor activi în aceste două piețe, dar și
EMV (Valoarea Media Obținută) – standard acceptat în industria de publicitate pentru măsurarea campaniilor de marketing cu influenceri.
HypeAuditor calculeaza EMV cu ajutorul unei metodologii brevetate și arată cât ar fi costat obținerea aceleiași acoperiri prin intermediul rețelelor sociale plătite, în rândul publicului cu date demografice similare.
„În 2021 MOCAPP facilitează primele campanii de Influencer Marketing în Bulgaria pentru branduri cu care colaborăm în regiune, iar informațiile despre piață, onorarii și indicatori de performanță sunt o premisă importantă atunci când îți stabilești, ca brand, bugetele alocate în astfel de campanii, dar și așteptările pe care le poți avea în relație cu influencerii. Scopul acestui studiu este să oferim brandurilor o transparență crescută în ceea ce privește performanțele influencerilor, iar în lunile următoare vom putea anunța și primele studii de caz pe campaniile derulate. Piața din Bulgaria este o țintă relevantă pentru MOCAPP începând din acest an”
Florin Grozea, CEO și fondator MOCAPP.
Piața de publicitate online din Bulgaria este estimată la 89 mil euro în 2021
Piața de publicitate online (digital advertising) din Bulgaria este estimată la 89 mil euro în 2021, cu o creștere de 12 procente față de anul precedent, în timp ce piața din România are o valoare de 377 mil euro, dar un ritm de creștere similar (13% estimat pentru anul în curs).
Conform estimărilor MOCAPP, raportate la mărimea pieței de Influencer Marketing din Europa (1-2 procente din întreaga piață de publicitate), volumul de business derulat cu ajutorul creatorilor de conținut din Bulgaria se ridică la aprox. 1,5 mil euro, în timp ce piața din România este aproximată la 8-12 mil euro anual.
Onorariile influencerilor: Romania vs. Bulgaria
Deși sunt diferențe semnificative de volum al pieței de Influencer Marketing, un creator de conținut din Bulgaria câștigă, în medie, între 50 și 1.370 euro pentru o postare (în funcție de mărimea audienței), iar în România onorariile sunt destul de apropiate – încep de la 60 euro și trec de 1.400 euro per postare (pentru influencerii cu audiențe de peste 100.000 followers pe Instagram). Găsiți datele complete referitoare la onorariile influencerilor aici.
Din perspectiva brandurilor, costurile pentru campaniile cu influenceri români sunt sunt ceva mai mari (între 8% și 18%) decât costurile creatorilor de conținut din Bulgaria, pe toate nivelurile de influenceri (nano / micro / macro-influenceri și vedete), diferențele dintre costul mediu per postare crescând odată cu dimensiunea comunității unui influencer. Găsiți datele complete referitoare la impactul EMV al campaniilor cu influenceri aici.
Earned Media Value (EMV): România vs. Bulgaria
„Eficiența campaniilor pe Instagram derulate cu ajutorul creatorilor de conținut din România și Bulgaria este una ridicată comparativ cu alte strategii online, dar se situează mai jos decât statisticile din piața US, unde media este de EMV 4,77 euro și poate ajunge chiar la EMV 15 euro, conform unor date recente din piață”
Florin Grozea
Astfel, conform studiului MOCAPP & HypeAuditor, dacă onorariile înregistrează diferențe relativ mici, la capitolul EMV diferențele sunt mai sensibile între cele două piețe analizate: brandurile obțin 3,22 euro Earned Media Value pentru fiecare 1 euro investiți în România, în timp ce pe piața din Bulgaria nivelul mediu al acestui indicator se situează la 2,77 euro. Diferențele cresc odată cu dimensiunea comunității.
Cum este calculat indicatorul HypeAuditor EMV:
Pentru a calcula onorariile medii sunt luate în considerare mai multe componente, inclusiv țara influencerului, numărul de followers și rata de engagement și este folosit un model automat axat pe valorile pieței. Aceste valori pot fi, desigur, diferite de cele obținute în fiecare caz în parte, în campaniile cu influenceri. Prețul real poate fi diferit, în funcție de mai mulți factori, cum ar fi complexitatea producției audio-video, orele necesare producției și munca echipei angajate, dacă este cazul.
De asemenea, pentru conturi Instagram cu peste 1 milion de urmăritori, estimările devin din ce în ce mai greu de realizat, influencerii respectivi fiind în general vedete (celebrities) care au onorarii ce depind mai puțin de mărimea actuală a comunităților lor online și mai mult despre istoricul asocierilor și de brandul personal.
Puteți accesa rezultatele detaliate ale research-ului aici:
Ilustrație: 160912989 © Martin Malchev – Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz