Câștigătorul Bienalei Naționale de Arhitectură proiectează vile verzi pentru Amber Forest
Reading Time: 3 minuteAlesonor, dezvoltatorul primei suburbii complete, Amber Forest, anunță că o parte din cele peste 20 de tipuri de vile verzi cu diferite dimensiuni și design sunt proiectate de biroul de arhitectură Studio 1408. Vilele vor fi construite respectând cele mai înalte standarde de construcție, cu finisaje de calitate, pentru a oferi un stil de viață sănătos, intimitate și siguranță tuturor rezidenților.
Echipa de arhitecți a biroului Studio 1408 a implementat cu succes viziunea Amber Forest: design modern în clădiri impresionante, eficiente energetic, în armonie cu natura, contribuind și la misiunea de a dezvolta o comunitate sustenabilă, care integrează toate facilitățile pentru un stil de viață complet în cadrul primei suburbii verzi.
„În strategia noastră se regăsește angajamentul de a atinge standarde remarcabile în dezvoltarea de clădiri de înaltă calitate, eficiente din punct de vedere energetic și responsabile față de mediu, formând în același timp comunități care oferă toate facilitățile integrate pentru un stil de viață echilibrat. Astfel, oferim clienților oportunitatea de a avea relații echilibrate cu familia, prietenii și vecinii care împărtășesc aceleași valori, și cu care își pot petrece timpul liber pe terenurile de sport, în zonele sociale sau în parc, cu copiii.
Studio 1408 ne-a ajutat să implementăm viziunea noastră atât într-o multitudine de tipuri de vile, adaptate tuturor nevoilor, dar și contribuind la dezvoltarea conceptului proiectului. Împreună setăm un nou standard atât în dezvoltarea clădirilor rezidențiale responsabile față de mediu, cu un design impresionant, dar și în dezvoltarea comunităților complete, care oferă un stil de viață unic în România.”
Alex Skouras, Managing Partner Alesonor
Comunitatea Amber Forest oferă peste 20 de tipuri de vile începând cu două dormitoare și, de asemenea, 14 tipuri de apartamente începând cu două camere, în clădiri joase P+2E+3R, proiectate de birourile de arhitectură: echipa de arhitecți a dezvoltatorului Alesonor, Studio 1408, ADNBA, Bobotis+Bobotis Architects, Studio A19 și PUZ realizat de Prof. Dr. Arh. Tiberiu Florescu.
„Credem că oamenii au o multitudine de beneficii atunci când aleg să locuiască într-o comunitate sustenabilă și considerăm că am contribuit cu soluții, atât la nivel de plan general, cât și la scară de proiectare detaliată, pentru a obține acest lucru în Amber Forest. Abordarea noastră față de acest proiect a vizat durabilitatea, nu numai în ceea ce privește resursele și consumul, ci și din punct de vedere social și cultural, incluzând toate aspectele care contribuie la bunăstarea locuitorilor: densitatea dezvoltării, accesul la spațiul exterior, asigurarea siguranței, intimității și conexiunii la comunitate.
Spațiile prin care ne deplasăm și pe care le împărțim – străzile, grădinile, pistele pentru biciclete – modelează modul în care relaționăm cu proprii vecini. Acestea au potențialul de a îmbunătăți aceste relații sau de a le testa. Pentru toate locuințele, de dimensiuni mari sau mici, ne-am angajat să asigurăm spații interioare și exterioare confortabile și sănătoase, urmând practici de proiectare care iau în considerare climatul, iluminatul, poluarea fonică, ventilația și calitatea aerului.”
Diana Bugnariu, Arhitect Studio 1408
Locuinţele Amber Forest sunt primele locuinţe din România care respectă standardul energetic NZEB, impus de Uniunea Europeană începând cu 2021. Fiind clădiri eficiente energetic, şi în acelaşi timp construcţii de calitate, durabile, care integrează tehnologii de ultimă generaţie şi smart home, locuinţele Amber Forest sunt accesibile prin creditul ipoteca verde, un credit special conceput de către instituţiile financiare pentru a susţine achiziţia vilelor şi apartamentelor verzi, eficiente energetic.
Preţul pentru vilele verzi cu două dormitoare care mai sunt disponibile începe de la 212.000 euro plus TVA, iar preţul apartamentelor verzi cu două camere începe de la 110.000 euro plus TVA.
Amber Forest, prima suburbie completă din România, cuprinde peste 500 de vile verzi și 200 de apartamente verzi, dezvoltate pe 31 de hectare, cu doar 15% din suprafață construită, având cel mai mic coeficient de utilizare a terenului.
Locuințele beneficiază de acces la infrastructură completă, de înaltă calitate, cât și de proximitatea unor zone dedicate pentru familie – şcoală, grădiniţă și afterschool, spațiu de co-working cu săli de conferinţe, zone dedicate pentru recreere, sport, spa, restaurante și cumpărături, precum și acces direct la pădurea Băneasa, cea mai mare pădure din jurul oraşului Bucureşti.
Peste 350 de locuințe verzi Amber Forest au fost deja vândute.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz