Libris.ro a înregistrat în perioada stării de urgență (15 martie -15 mai 2020) vânzări cu 81% mai mari la cărțile pentru copii, în timp ce vânzările de jocuri au crescut cu 66%. Astfel, ponderea produselor adresate celor mici în total vânzari pe Libris.ro, a ajuns in ultimele doua luni la 23%, față de 18% cât reprezentau cumulat cărțile pentru copii și jocurile în perioada similară a anului trecut.
“Implicarea activă a părinților în procesul educațional al copiilor a crescut semnificativ. Adulții din familie au fost puși în situația de a prelua o parte din responsabilitățile cadrelor didactice. Astfel, mulți părinți au dorit să completeze lecțiile online și s-au implicat în activități suplimentare alături de copiii lor”–consideră Laura Țeposu, CEO Libris.ro.
În topul celor mai vândute 15 volume pentru copii se regăsesc titluri clasice de aventuri, alături de cărți cu activități de învățare prin joc și materiale educative care completează procesul de educație.
Cele mai vândute jocuri
Stărea de urgență a reunit familia în jurul unor jocuri clasice, precum Păcălici Scărpinici, Remi Clasic sau Nu te supăra. Jocurile de îndemânare au fost de asemenea foarte căutate, în timp ce puzzle-urile cele mai populare trimit cu gândul la vacanțe și călătorii.
„Jocurile alese de părinți se încadrează, cum era și normal, în două direcții: pe de-o parte jocuri care să le capteze atenția și să îi implice într-o activitate independentă de creație sau de gândire, cu efect spre limitarea timpului petrecut în fața ecranelor, iar pe de altă parte, jocuri în care familia se implică activ –jocuri de societate sau boardgames, care asigură conectarea adult –copil” –completează Laura Țeposu.
Leadershipul înseamnă să crezi în oameni, să le permiți să greșească și să învețe ceva din asta. Managerii buni mențin…
Campari lansează "We are Cinema", o campanie care recunoaște poveștile fiecăruia dintre noi ca sursă de inspirație pentru unele dintre…
MINA, Museum of Immersive New Art, unul dintre cele mai inovatoare spații culturale din România, anunță lansarea spectacolului „Revolta poveștilor”,…
„Ora de sănătate” oferă o experiență educațională derulată secvențial, pe parcursul mai multor ore de curs, și urmărește principiul applied…
Piața cripto este în creștere: Bitcoin a atins un nou record, cu altcoins și memecoins în creștere. Victoria lui Trump…
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) intensifică promovarea României ca destinaţie turistică în Regatul Unit prin participarea la târgul internaţional…