Cartea n-are parte de cerere mare
Reading Time: 2 minuteUn român citește, în medie, un sfert de carte pe an. Piața de carte din țara noastră se ridică la aproximativ 80 de milioane de euro, după cum estimează Irene Arsene, Managing Partner, Curtea Veche Publishing. Această valoare este de 12 ori mai mică decât cea din Polonia și de 125 de ori mai mică decât valoarea pieței de carte din Germania.Apetitul pentru carte nu a cunoscut fluctuații considerabile de-a lungul timpului. Ceea ce s-a schimbat au fost domeniile care atrag cei mai mulți cititori.
„În prezent, cele mai căutate cărți sunt cele de dezvoltare personală sau cele care te ajută în carieră, te ajută undeva – un tip de nonficțiune motivațională”, declară Irene Arsene.
Aceasta a intuit acestă tendință, cu mult timp înainte de a fi actuală. Povestea editurii Curtea Veche este legată de un volum din categoria cărților motivaționale, fiind primul volum publicat de editură. Curtea Veche a adus pentru prima dată în România, în anul 1998, un astfel de titlu – „Secretele succesului”, de Dale Carnegie.
„Atunci nu știam că este o industrie așa de mare în spatele psihologiei aplicate. Nimeni nu îmi dădea șanse atunci, dar acum fiecare editură are apariții constante despre cum să devii un părinte bun, cum să avansezi sau alte astfel de subiecte. Când am luat drepturile de autor, agenta a cam râs de mine. A încercat să mă potolească, să nu iau pentru 8000 de exemplare, să iau pentru 4000. Eu am luat ce am vrut. De atunci, carte este în topul vânzărilor noastre”, își amintește Irene Arsene
Godină, cel mai cumpărat autor al editurii Curtea Veche, în 2016
În prezent, sub sigla editurii există nu mai puțin de 1651 de titluri, dintre care 253 au apărut în ultimul an. Compania și-a făcut un obicei din a promova autorii români, iar cărțile acestora se bucură de tot mai multă trecere. În topul vânzărilor din 2016, primele cărți au fost: Flash-uri din sens opus – Marian Godină, Secretele succesului – Dale Carnegie și ABC de nutriție – Mihaela Bilic.
Foto © Ovidiu Moisin
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz