Carrefour România implementează tehnologia blockchain în sectorul alimentar
Reading Time: 2 minuteCarrefour folosește tehnologia blockchain pentru a permite fiecărui actor din lanțul de aprovizionare (fermieri, ambalatori, distribuitori) să furnizeze informațiile de care este responsabil pentru fiecare lot de produse prezent pe rafturile Carrefour.
În România, retailerul folosește această tehnologie pentru prima dată ouălor Filiera Calității Carrefour provenite de la Ferma Rojiște din Județul Dolj.
„Tehnologia blockchain, folosită pentru prima dată în România de către Carrefour pentru a înregistra trasabilitatea tuturor criteriilor de calitate și siguranță alimentară pe care produsele Filiera Calității trebuie să le respecte, ne permite acum să audităm în timp real aplicarea acestor criterii indiferent de lotul produsului și să gestionăm rapid orice retragere de pe piață a unui produs neconform. Tehnologia blockchain, folosită pentru prima dată în România de către Carrefour pentru a înregistra trasabilitatea tuturor criteriilor de calitate și siguranță alimentară pe care produsele Filiera Calității trebuie să le respecte, ne permite acum să audităm în timp real aplicarea acestor criterii indiferent de lotul produsului și să gestionăm rapid orice retragere de pe piață a unui produs neconform.”
Gabriela Rădulescu, Director Calitate, Carrefour România
Cum funcționează
Clientul scanează codul QR de pe ambalajul de ouă, ajunge pe pagina dedicată, introduce numărul lotului care e vizibil tot pe ambalaj și află informații despre: locația și numele fermei sau al fermierului, informații veterinare despre găinile care au făcut ouăle, cu ce au fost hrănite, cum au fost crescute păsările din ferma de ouă, data ambalării ouălor și alte date care completează trasabilitatea produsului.
Astfel, fie că sunt la cumpărături în magazin sau primesc produsele alimentare prin livrare, acasă, clienții pot descoperi povestea #dincoloderaft a ouălor și a fermierului din spate.
Prin acest proiect, Carrefour mai face un pas în implementarea strategiei globale Act for Food și oferă consumatorilor șansa de a descoperi informații, direct de la fermă, despre originea și calitatea produselor pe care le consumă.
Programul Filiera Calității
Filiera Calității Carrefour (FCC) reprezintă un program prin care compania realizează parteneriate de lungă durată direct cu producătorii locali și internaționali pentru a oferi consumatorilor produse de calitate, la prețuri accesibile.
Pe parcursul procesului de producție, fiecare etapă este atent supravegheată de experți ce monitorizează îndeaproape întregul proces de creștere și cultivare, de la început, până când produsele ajung în magazinele Carrefour.
În timp, obiectivul Carrefour este de a integra tehnologia blockchain la cât mai multe produse Filiera Calității. FCC face parte din strategia Act For Food prin care Carrefour acționează la nivel global în favoarea calității alimentelor, pentru a oferi consumatorilor produse sănătoase, gustoase, variate, accesibile tuturor, create cu respect pentru planetă.
Inovația realizată prin Filiera Calității Carrefour și blockchain răspunde unei nevoi tot mai mare de transparență a consumatorilor față de produsele pe care le achiziționează și calitatea acestora și creează o conexiune cu producătorii din spate.
Pentru fermieri, blockchain reprezintă încă o dovadă a angajamentului pe care și l-a luat Carrefour, de a susține producătorii să atingă un nou nivel de calitate, de această dată, prin infuzie de tehnologie dezvoltată la nivelul Grupului Carrefour. Iar pentru Carrefour, ceea ce oferă tehnologia blockchain este întărirea parteneriatelor cu fermierii, bazate pe standarde înalte de calitate și posibilitatea de a-și ajuta clienții să facă alegeri informate și sănătoase.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz