Care sunt cele mai mari piețe rezidențiale din afara Bucureștiului?
Reading Time: 2 minuteCluj-Napoca a rămas în 2017 cea mai mare piață rezidențială regională din România cu excepția regiunii București – Ilfov, cu 5.403 locuințe livrate, fiind urmată de Timișoara (3.484 locuințe livrate).
Pe locul trei a urcat Constanța, cu peste 3.000 de locuințe livrate, potrivit unui raport al companiei de consultanță imobiliară Coldwell Banker România, întocmit pe baza informațiilor Institutului Național de Statistică.
Următoarele poziții în topul celor mai mari piețe rezidențiale locale din România sunt ocupate de Sibiu și Iași, ambele cu aproximativ 2.500 de unități locative livrate anual, Brașov (aproape 1.700), și Oradea, care a intrat în premieră anul trecut în rândul orașelor în care sunt finalizate anual peste 1.000 de locuințe, incluzând și localitățile limitrofe.
Cea mai mare pondere a locuințelor finalizate în 2017 în cele mai mari opt piețe rezidențiale locale din România, incluzând și regiunea București – Ilfov, au fost amplasate în localitățile limitrofe marilor orașe (aproximativ 54%). Cele mai dezvoltate localități din apropierea marilor orașe din punct de vedere al livrărilor de locuințe sunt Bragadiru (București), Dumbrăvița (Timișoara), Florești (Cluj-Napoca), Cisnădie (Sibiu) și Năvodari (Constanța), fiecare cu peste 1.000 de locuințe livrate în 2017. În Bragadiru, în ultimii 11 ani s-au finalizat aproape 18.000 de locuințe, mai mult ca în oricare dintre marile orașe analizate, cu excepția Bucureștiului.
„Localitățile limitrofe marilor orașe regionale continuă să atragă cea mai mare pondere a finalizărilor de locuințe noi deoarece oferă terenuri pentru construcții în parametri rezonabili de preț și un grad redus de birocrație în autorizarea lucrărilor de construire, comparativ cu marile orașe, unde autoritățile locale sunt mai puțin prietenoase, iar vânzătorii de terenuri au de multe ori așteptări nerealiste privind prețul terenurilor propuse spre vânzare”, explică Bogdan Voica, CEO al Coldwell Banker România.
În Popești Leordeni (București) au fost livrate pentru prima oară în ultimii șase ani mai puțin de 1.000 de locuințe, din pricina împuținării parcelelor de teren disponibile, în timp ce Giroc (Timișoara) și Șelimbăr (Sibiu) s-au apropiat de pragul de 1.000 de finalizări.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz