Care sunt cele mai importante abilități pentru viitor
Reading Time: 2 minute1 din 2 români consideră abilitățile în noile tehnologii ca fiind în top skills pentru viitor, după cum arată rezultatele unui sondaj realizat de IZI data
La întrebarea “care sunt cele mai importante abilități pentru viitor?”, pe primul loc se situează abilitățile în tehnologii noi, urmate de adaptabilitate și creativitate. Locurile 4 și 5 sunt ocupate de abilități digitale și comunicare interpersonala și empatie. În același timp, nevoia de adaptabilitate la un viitor în care incertitudinea pare singura certitudine este văzută ca una din cele mai importante abilități – fiind considerată #1 skill în mediul urban, față de media națională.
“La început de școală, am întrebat 1000 de români din urban dar și rural (eșantion reprezentativ), care cred că sunt cele mai importante abilități pentru viitor. Ne-am bucurat să vedem interesul atât pentru tehnologie cât și pentru antreprenoriat, în rândul elevilor, părinților dar mai ales tinerilor profesioniști. Adaptabilitatea și creativitatea devin valori general acceptate pe toate segmentele socio-demografice. Continuăm, în pregătirea conferinței Future Summit din 15-21 noiembrie, să detaliem rezultatele studiului despre percepțiile romanilor despre viitor, din care face parte și această analiză”, spune Ciprian Stănescu, președinte SIS.
Tinerii cred mai mult în adaptabilitate decât cei de peste 45 de ani
Totuși cifrele se schimbă în funcție de segmentele de vârstă. Dacă pentru tinerii între 25 și 34 de ani adaptabilitatea este cel mai important skill pentru următorii ani, pentru persoanele de peste 45 de ani abilitățile în tehnologii noi par cele mai importante. Diferența poate să vină mai degrabă din perspective diferite asupra viitorului carierei – antreprenoriale (tineri) și mai degrabă de angajat (45+) cât și din faptul că tinerii, categoria mai mare de 15-34, sunt mult mai obișnuiți cu multe din aceste noi tehnologii.
Ce riscuri implică dezvoltarea tehnologiei în ochii românilor?
Întrebați despre riscurile pe care le-ar putea aduce anumite tehnologii ale viitorului, românii sunt cei mai îngrijorați când vine vorba de roboții umanoizi (50% dintre respondenți). Locurile 2 și trei sunt ocupate de pierderea locurilor de muncă prin automatizare și inteligența artificială.
Și aici cifrele diferă de la rural la urban. Dacă respondenții de la orașe se tem în mai mare măsură decât cei din zone rurale de automatizarea locurilor de muncă (41% vs 33%), cei din urmă consideră în mai mare măsură că inteligența artificială (40% vs 31%) și pierderea anonimității datelor personale (34% vs 27%) constituie mai multe riscuri.
Foto: © Pop Nukoonrat | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz