Care sunt băuturile alcoolice preferate ale românilor?
Reading Time: 3 minuteBerea este preferată de marea majoritatea a românilor, în general cea produsă industrial (28%), dar există un interes tot mai crescut și pentru berea artizanală (2,7%), bărbații fiind principalii consumatori (37,8%), potrivit celui mai recent studiu privind obiceiurile de consum alcool ale adulților, întocmit de Reveal Marketing Research.
Pe parcursul anului 2018, în țara noastră au fost produse 1,8 miliarde de litri de bere, România ocupând locul 9 în UE. Atunci când vine vorba despre producția de vin, România a produs 510 milioane litri de vin, poziționându-se pe locul 6 în Europa și pe locul 13 în lume, atât din punct de vedere al producției, dar și din punct de vedere al consumului de alcool.
Aproape 20% dintre români preferă vinul, urmat de 15,4% dintre respondenți care aleg cidrul, preferat îndeosebi de către femei (21,2%), din pricina diversității aromelor.
Băuturile spirtoase, atât cele produse local, cât și cele importate sunt preferate de doar 3 – 7% din populația urbană intervievată. Aproape un sfert dintre respondenți au declarat că nu consumă niciodată aceste băuturi.
După țările nordice, România se situează pe locul 5 în clasamentul țărilor cu un model de consum excesiv de alcool, cel puțin 60 de grame de alcool pur la bărbați și 40 de grame la femei, cel puțin odată pe lună. În plus, mai bine de un sfert din alcoolul consumat pe teritoriul țării noastre este nefiscalizat, produs în gospodării, în afara unui regim controlat.
Volumul de consum pe cap de locuitor plasează România în grupe de risc în ceea ce privește sănătatea, însă pentru că în general este vorba de autoconsum, valorile respective nu se reflectă în profitul companiilor producătoare și nici în taxele încasate de stat.
Berea, cea mai populară alegere
Berea este cea mai populară, 4 din 10 bărbați o aleg cel puțin o dată pe săptămână, în diverse ipostaze cum ar fi: după serviciu (35,9%), la sărbători (35,7%) sau ca socializare în oraș (30,7%).
Asocierile pe care le fac consumatorii de bere sunt în zona de mâncare: snacksuri (8,4%), mici (6,6%), grătar, friptură sau răcoritoare.
Vinul, o băutură rafinată
Vinul este preferat de unul din cinci români iar unul din zece alege să bea vin aproximativ o dată pe săptămână, cei tineri și femeile fiind mai activi în acest sens.
Consumul de vin este asociat perioadei sărbătorilor (58%), zilelor de naștere (35,2%), degustărilor (24,3%) și socializării în oraș (17,7%).
Atunci când au fost întrebați ce cuvinte le apar spontan în minte atunci când se gândesc la vin, respondenții au spus: friptură (16,1%), șpriț (10,9%), petrecere (9,7%), cuplu/mâncare/relaxare (4,6%), vinul fiind privit drept o băutură elegantă, de socializare, seducție și gastronomie.
Spirtoasele, preferate doar la ocazii speciale
Băuturile spirtoase rămân un moft pentru consumatorii români, preponderent bărbați. Mai puțin de 10% dintre femeile intervievate aleg aceste băuturi mai des de o dată pe lună.
Aproape 50% dintre ocaziile de consum sunt sărbătorile, urmate de degustări (35%) și zile de naștere (27%). Spirtoasele sunt preferate de cei care au peste 45 de ani.
Asocierile spontane sunt cu noțiunile de tărie (19,8%), petrecere (11,3%), combinat cu sucuri (6,1%) și mâncare (5,1%).
Frecvența procurării băuturilor alcoolice
Aproape două treimi dintre respondenți, 62,6% dintre aceștia, își iau băuturile alcoolice din comerț, uimitor pentru locuitorii din mediul urban fiind procentul relativ mare, 19%, care spun că băuturile alcoolice pe care le consumă provin din producția proprie.
Aproape patru din zece români consumă o băutură alcoolică o dată pe săptămână, procentele fiind chiar mai mari în rândul tinerilor sub 35 de ani. Aproximativ 20% dintre respondenți au declarat că beau de 2 – 4 ori pe săptămână.
Mai bine de o treime din respondenți (34%) beau foarte rar spre deloc, acest comportament precaut fiind întâlnit mai mult în rândul femei (40,7% dintre participante). Tinerii sub 25 de ani se încadrează în trendul mondial al celor care consumă mai puțin alcool sau deloc.
Cum își aleg românii băuturile alcoolice?
Atunci când își aleg o băutură alcoolică, 44,5% dintre respondenți sunt interesați de preț iar 39,3% iau brandul drept un criteriu decizional în alegerea lor. Doar 10% dintre români sunt interesați de produsele nou apărute pe piață.
Bugetul pe care îl alocă băuturilor alcoolice este de aproximativ 15 lei pe săptămână, cu un maximum de 19 lei în cazul tinerilor sub 25 de ani. Românii sunt dispuși să cheltuie lunar pe produse alcoolice, în medie, 51,6 lei, minimul fiind oferit de femei, în jurul valorii de 41,8 lei, iar maximul de tineri, la 67,2 lei.
Chiar dacă tinerii beau mai puțin, aceștia sunt dispuși să cheltuie mai mult, alegând băuturi mai scumpe și mai calitative.
Românii sunt reticenți la schimbare, întrebați cât de des ar încerca și alte branduri decât cele pe care le cunosc deja, majoritatea (47%) au spus ca foarte rar ar bea altceva, 21,3% au răspuns că rar și doar 3,5% sunt curioși.
Studiul Reveal Marketing Research a fost realizat la finalul anului 2019, pe un eșantion reprezentativ de 1002 persoane, 523 femei și 479 bărbați, adulți din mediul urban, intervievați online (CAWI).
Foto: © Ded Mityay | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz