Management Opinii

Care sunt abilitățile de care vom avea nevoie în perioada post-criză

5 mai 2020 3 min

Care sunt abilitățile de care vom avea nevoie în perioada post-criză

Reading Time: 3 minute

Abilitățile digitale, soft skills și cunoașterea de limbi străine sunt primele tipuri de competențe pe care companiile încearcă să le fixeze cât mai bine pentru a se pregăti pentru viitor. Dar ce mai înseamnă astăzi viitorul?

De Silviu Dragomir

Când mă gândesc la viitor, în lumea imprevizibilă în care trăim acum, sunt sigur că viteza cu care ne vom adapta noilor provocări va marca felul în care le vom supraviețui și le vom integra în viețile noastre. Mai mult decât atât, pentru că suntem ființe care învață în permanență, într-o formă sau alta, realizez că procesul de learning este cel mai la îndemână mod de a face upskilling raportat la nevoile fiecărui individ în parte. Mă uimește ușurința cu care putem astăzi obține competențe, care până adineauri ne-au fost străine, fie că vorbim despre învățarea unei noi limbi, a unui limbaj de programare sau a unui curs de gătit.

Pentru a fi integrat cât mai realist în peisajul forței de muncă în evoluție rapidă, este vital să ai capacitatea de a anticipa și de a te pregăti pentru cerințele ce țin de #skillsofthefuture. Mi s-a părut interesant să aflu că în jur de 65% dintre copiii care intră astăzi în școala primară vor avea locuri de muncă noi, care încă nu există: Consilier în Detoxifiere Digitală, Designer avatari robotici, Inginer de nanotehnologie, Manager pentru viața digitală, Specialist Controlul Emoțiilor.

Cum se adaptează companiile la noua realitate: learning culture

În perioada aceasta, ne putem simți forțați să evoluăm și poate chiar nepregătiți să facem față  schimbărilor rapide impuse de contextul pandemic. Cel mai bun lucru pe care liderii de business îl pot face este să investească în procesele de învățare ale angajaților lor, continuând să mizeze pe asta și în viitor. Crearea și menținerea unei learning culture vor face mai ușoară orice tranziție, fie că vorbim despre felul în care răspundem la o criză sau cum ne pregătim pentru joburile viitorului. De exemplu, dacă vorbim despre automatizarea proceselor de muncă, unde sarcinile efectuate cândva de către oameni sunt îndeplinite de către roboți și mașini, abilitățile necesare vor diferi în mod fundamental față de cele din trecut.

Tocmai de aceea tehnologiile emergente au făcut ca oportunitățile de învățare din întreaga lume să fie mai accesibile, deoarece lucrurile se pot face mult mai eficient „pe bucăți”, prin prisma microlearning-ului. Oferind atât de multă flexibilitate, puterea de a transforma nivelurile de abilități ale oamenilor din toate categoriile este uriașă.

Viitorul muncii depinde și de abilitățile lingvistice

Un studiu WEF intitulat „Jobs of Tomorrow” marchează cunoașterea unei limbi străine în top 10 al competențelor necesare din segmentul People & Culture. Prin urmare, mulți dintre angajatori afirmă că depind în mare măsură de angajații care vorbesc cel puțin două limbi străine. La nivel global, această cerere este într-o creștere susținută, majoritatea angajatorilor raportând că nevoia lor de limbi străine a crescut în ultimii cinci ani și proiectând că va continuă să crească.

Dacă ne uităm la joburile viitorului pe care WEF le are în vedere (Care Economy, Data & AI, Engeneering & Cloud Computing, Green Economy, People & Culture, product development, Sales, Marketing & Content) înțelegem că nu doar cunoașterea de limbi străine va fi o mare necesitate, ci și cunoașterea culturilor altor țări. De ce? Pentru că pe masură ce comunicarea va fi din cee în ce mai mediată de tehnologie abilitățile de comunicare, soft skills și munca în echipă vor deveni din ce în ce mai importante. Pe măsură ce tehnologia evoluează abilitatea noastră de a rămâne oameni va deveni din ce în ce mai importantă.

SILVIU DRAGOMIR este Managing Partner EUCOM Business Language

Silviu Dragomir

Foto: © Andrii Yalanskyi | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: