Stiri

Care este nivelul cunoștințelor de educație financiară a copiilor? Cu cine discută copiii despre bani

Reading Time: 4 minute

Rezultatele studiului realizat în cele patru școli din județele Argeș, Brașov, Cluj și Constanța, la startul programului-pilot LifeLab by BCR, arată că elevii au obținut puțin peste nota de trecere la educație financiară. Aceștia au răspuns corect la cinci întrebări din zece, din chestionarul de testare a cunoștințelor financiare.

Studiul, realizat de Cult Market Research, a mai relevat faptul că subiectele din sfera financiară, dorințele și interesele sunt discutate cel mai des cu părinții (81%) și doar o mică parte dintre elevi (14%) vorbesc despre aceste subiecte cu profesorii lor.

LifeLab este un program-pilot de educație financiară și dezvoltare a abilităților de viață, inițiat de BCR și Școala de Bani.

LifeLab și profesorii de viață


LifeLab este un program-pilot de educație financiară, menit să dezvoltate abilitățile practice, de luare a deciziilor, de planificare și colaborare ale elevilor, din toate ciclurile de învățământ. Programul, lansat în toamna acestui an de BCR și Școala de Bani, alături de FabLab și Asociația Edupedu, se va desfășura în două școli din România, pe parcursul anului școlar 2022-2023, timp în care profesorii vor fi sprijiniți să devină „profesori de viață”, să acționeze ca mentori pentru elevi și să folosească noi metode didactice pentru a integra educația financiară în activitatea lor de predare.

„În cursurile de educație financiară din cadrul Școlii de Bani, vorbim despre planificare, disciplină, știm de unde plecăm și unde vrem să ajungem. În același mod procedăm și cu proiectele în care ne implicăm. Am pornit de la obiectivul ca LifeLab să genereze o schimbare sistemică, în care educația financiară și abilitățile practice, de viață, să fie mai aproape de elevi și profesori. Aceasta este dorința noastră, să susținem tinerii din România să aibă curaj și competențe pentru a-și asuma, în cunoștință de cauză, un plan de viață. Rezultatele cercetării ne-au arătat că elevii au nevoie de educație financiară gândită ca educație pentru viață: practic, cu exemple concrete, cu motivații relevante pentru ei. Partenerii care au intrat în proiectul LifeLab au demonstrat în ultimii ani că există soluții pentru educație modernă în România, alături de școală și de profesori, nu împotriva lor.“, a declarat Nicoleta Deliu-Pașol, Director de Comunicare BCR.

Studiu realizat în patru școli, la care au participat peste 1.000 de respondenți
Studiul s-a realizat în cele două școli LifeLab, Liceul „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel, județul Argeș și Școala Gimnazială nr.1, din Poiana Mărului, județul Brașov și în alte două școli de control, din județele Cluj și Constanța. Cercetarea a avut o componentă cantitativă, peste 1.000 de elevi au răspuns chestionarelor de educație financiară, și o componentă calitativă, în cadrul căreia elevi, profesori și părinți, au luat parte la discuții de tip focus-grup și interviuri individuale.


Obiectivele studiului de evaluare inițială au fost să identifice percepțiile, cunoștințele și raportarea la finanțe ale elevilor la începutul anului școlar 2022-2023. S-a urmărit identificarea temelor de interes din sfera financiară așteptările elevilor, profesorilor și părinților de la proiectul pilot.

Studiul realizat înainte de demararea proiectului LifeLab by BCR și Școala de Bani, a relevat următoarele:


Nivelul cunoștințelor financiare:

• Elevii din ciclul gimnazial au răspuns corect la 60% dintre întrebările propuse. Per total, nivelul de cunoștințe al elevilor din ciclul gimnazial este sensibil egal între școlile LifeLab și școlile de control;
• Liceeni școlilor-pilot au putut să răspundă corect la aproximativ 5 din cele 10 întrebări propuse.

Care sunt interesele copiilor, cu cine discută despre ele?

• Cei mai mulți elevi (81%) discută despre bani cu părinții, 44% dintre ei discută cu prietenii și doar 14% cu profesorii. Elevii din clasele mai mari (a VIII-a) și cei din ciclul liceal sunt mai interesați să discute despre finanțe și apelează la mai multe categorii de persoane pentru a se informa despre această temă;
• Temele de interes ale elevilor din sfera financiară sunt câștigarea banilor și investițiile (inclusiv crypto). În discuțiile de grup au reieșit spontan teme de interes precum: economisirea, cheltuirea responsabilă și eficientă a banilor și câștigarea acestora;

Ce dorințe și așteptări au elevii de la un proiect de educație financiară? Dar adulții?

• Peste un sfert (27%) dintre elevi, indiferent de ciclul de învățământ, își doresc să cumpere în următoarele 6 luni device-uri (laptopuri, computere, tablete, smartphone-uri și componente PC), la egalitate cu dorința pentru haine și încălțăminte (27%). În cadrul interviurilor, o parte din liceeni au afirmat că își doresc să își cumpere cât mai curând diverse vehicule (ATV sau automobil) și să facă școala de șoferi.
• Elevii din școlile beneficiare așteaptă ca proiectul BCR LifeLab să le îmbogățească cunoștințele din domeniul financiar pentru a-i pregăti pentru viață și diverse situații, să îi învețe cum pot face bani, să învețe cum să economisească, să investească și să îi ajute să devină antreprenori.
• Profesorii și părinții așteaptă să înțeleagă ei înșiși tainele finanțelor pentru a putea transmite către copii informații relevante și corecte și au nevoie de suport pentru a integra noțiunile de educație financiară într-o manieră corectă, relevantă și inovativă în cadrul materiilor predate;

Copiii și banii. Chibzuiți de mici

• Aproximativ 4 din 5 elevi au bani de buzunar. Cea mai mare parte a sumelor provin de la părinți (86%), urmate de cele din partea bunicilor (53%), bursă școlară, alocație sau de la rude.
• Aproximativ 9 din 10 elevi declară că economisesc, 66% dintre elevi pun o parte din banii primiți deoparte, 23% pun toată suma deoparte și doar 11% aleg să nu economisească. Se observă diferențe comportamentale ale elevilor din cele două cicluri de învățământ, 75% dintre liceeni preferă să economisească periodic o parte din sumele primite (față de 53% din elevii de gimnaziu), pe când 34% dintre elevii de gimnaziu economisesc întreaga sumă, față de 15% dintre liceeni;

Calendarul programului LifeLab:

• Septembrie- octombrie 2022: Studiul inițial și-a propus să identifice percepțiile, cunoștințele și raportarea la finanțe ale elevilor la începutul anului școlar 2022-2023.
• Octombrie-noiembrie 2022: Traininguri de educație financiară și metode de predare interdisciplinare susținute de experți educaționali pentru profesorii partipanți în program.
• Noiembrie 2022-iunie 2023: Etapa de dezvoltare și aplicare la clasă a materialelor de educație financiară.
• Fiecare școală va stabili o perioadă pentru desfășurarea unui proiect pactic, de antreprenoriat social, prin care elevii, alături de părinți și profesori, vor exersa noțiunile învățate. În plus, aceștia, alături de profesorii coordonatori, vor stabili o dorință a clasei și vor urmări îndeplinirea ei.
• Mai-Iunie 2023: Va avea loc un nou studiu, pentru a măsura rezultatele și impactul programului-pilot.

Pe lângă intervenția în școlile-pilot, programul Lifelab urmărește să ofere un punct de pornire pentru dezvoltarea și testarea unui model de bune practici educaționale și îmbunătățire a calității vieții, prin gestionarea corectă a banilor.

Școala de Bani este un proiect al Băncii Comerciale Române, lansat în 2016, care a devenit cel mai amplu program de educație financiară din România. Peste 1.500 de angajați ai BCR au devenit, în mod voluntar, profesori de educație financiară, urmând cursuri specializate, și au reușit să ofere astfel de cursuri gratuite către jumătate de milion de români – copii, tineri și adulți. Cei interesați se pot înscrie la cursuri prin completarea formularului disponibil pe www.scoaladebani.ro, dar și în hub-urile BCR.

Photo 128590369 © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Cristi Dorombach

Recent Posts

O fabrică de baterii se va construi la Oradea cu tehnologie Lockheed Martin

Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…

4 ore ago

„Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al grupului DIGI

Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…

10 ore ago

Jason Silva: Viitorul e cibernetic și psihedelic

Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…

11 ore ago

Românii și-ar cumpăra pompe de căldură dacă statul ar acorda subvenții

Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…

11 ore ago

Cifră de afaceri de 3,57 mld. $ pentru Rompetrol Rafinare în primele nouă luni din 2024

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…

11 ore ago

Delgaz Grid primește 200 de milioane de euro de la BEI pentru modernizarea rețelei

Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…

11 ore ago