CAPSULE, programul dedicat dezvoltării spiritului antreprenorial feminin, a selectat 105 participante
Reading Time: 3 minute105 tinere femei din România, Ungaria și Croația au fost selectate pentru a participa timp de 18 luni la CAPSULE, programul european Erasmus+ care sprijină dezvoltarea spiritului antreprenorial feminin. 35 de participante din fiecare țară vor beneficia de un program complex de training, sesiuni de mentorat și coaching, dezvoltare de competențe antreprenoriale și vor face parte din comunități solide de învățare în vederea atingerii potențialului propriu și dezvoltării mentale și emoționale în calitate de viitori antreprenori.
CAPSULE este un program european Erasmus+, organizat în România, Ungaria și Croația de către Impact Hub Bucharest, Impact Hub Budapest, Impact Hub Zagreb și Career Shift. Programul vizează tinere femei cu vârsta între 18 – 28 de ani care sunt interesate să-și dezvolte o afacere și sunt la începutul carierei profesionale. CAPSULE se încheie în februarie 2025, cu organizarea unor comunități de practică.
„Suntem entuziasmați de interesul tinerelor femei din România pentru dezvoltare personală și antreprenoriat. Am primit peste 200 de înscrieri în programul CAPSULE, dintre care 117 candidate dețin deja o afacere, lucrează pe cont propriu sau au făcut primii pași în lumea antreprenorială. Multe dintre aceste antreprenoare aspirante lucrează în prezent în izolare, iar unele se află în categorii vulnerabile ale societății, cum ar fi tinere mame sau imigrante. Aceste grupuri se confruntă cu provocări suplimentare, de aceea au nevoie de o comunitate care să le ofere resursele esențiale pentru dezvoltarea lor personală și profesională, pentru a depăși obstacolele și pentru a da viață propriilor idei de afaceri. Suntem încântați să putem facilita acest proces prin intermediul programului CAPSULE.”
Vlad Craioveanu, CEO și cofondator, Impact Hub Bucharest
În urma procesului de selecție, fiecare țară a ales 35 de participante în ediția locală a programului. Proiectele propuse de participantele CAPSULE România variază de la deschiderea de spații creative care încurajează arta și dansul, de restaurante vegane și cofetării artizanale, studiouri de yoga, fotografie sau design de interior, la dezvoltarea unor soluții online inovatoare, precum platforme dedicate sănătății care integrează tehnologii de inteligență artificială sau platforme ce curatoriază informații din domeniul nutriției, sănătății mintale și medicinei cu scopul de a reduce dezinformarea online.
„În programele noastre pentru evoluție în carieră, vedem că self leadership devine o competență pentru profesioniștii care vor mai multă libertate, sens și sentimentul contribuției în lume. Iar asta se întâmplă natural în antreprenoriat. Astfel, implicarea în CAPSULE a venit firesc, fiind aliniată cu misiunea CareerShift.ro de a susține evoluția profesională a oamenilor și de a-i îndruma către cariere cu sens și atingerea obiectivelor personale și de creștere. Ca partener de learning în acest proiect, ne bucurăm să putem oferi tinerelor participante cursuri valoroase și numeroase resurse, instrumente de lucru și acces la comunitatea noastră extinsă de traineri, mentori și coach-i de carieră.”
Mihai Zânt, Executive Coach & cofondator, Career Shift
Cum arată programul
Beneficiile oferite de programul CAPSULE se axează pe 6 piloni: educație (parcurgerea de cursuri online pentru deprinderea abilităților antreprenoriale, de leadership și digitale), mentorat și coaching, comunitate (sprijin constant primit în cadrul unei comunități internaționale formată din tinere antreprenoare din România, Ungaria și Croația), incubarea afacerii (6 sesiuni de incubare fizice și online), participarea la un bootcamp internațional alături de experți și mentori și componenta de networking (participarea la sesiuni internaționale de mastermind).
CAPSULE se desfășoară în intervalul septembrie 2023 – februarie 2025: activitățile sunt distribuite pe parcursul a 18 luni și constau atât în întâlniri fizice, cât și webinare și evenimente internaționale. În martie 2024, 10 participante din cele trei țări în care se desfășoară programul vor participa la un bootcamp internațional organizat la București.
Mai multe detalii despre participantele CAPSULE și desfășurarea programului sunt disponibile pe pagina dedicată, aici.
Despre organizatori
Impact Hub Bucharest este spațiul dinamic în care profesioniști și antreprenori lucrează pentru dezvoltarea proiectelor și inițiativelor de business. Încă din 2012, Impact Hub Bucharest este primul spațiu de coworking din România, cu o comunitate de peste 3000 de membri în București, iar la nivel global organizația este prezentă în peste 100 de locații din peste 50 de țări. Misiunea Impact Hub Bucharest este de a susține ecosistemul antreprenorial oferind programe de accelerare a startupurilor și finanțare directă, precum și cea mai mare platformă online de educație antreprenorială – Startarium.
Career Shift oferă servicii complete de carieră, dedicate dezvoltării persoanelor și companiilor în atingerea obiectivelor lor profesionale. Ajungând deja la peste 1 milion de oameni prin programele și evenimentele sale de carieră, compania este un furnizor de top în domeniul său în regiunea UE. Prin fondatorii săi, care sunt coachi acreditați ICF, traineri și antreprenori, Career Shift oferă programe de coaching pentru a sprijini indivizii prin diferite tranziții în carieră și pentru a ajuta companiile să promoveze culturi organizaționale sănătoase. Career Shift conduce International Career Coaching Certification Program, Career Booster – un program colectiv de coaching de grup pentru evoluția în carieră, călătorii individuale de coaching și programe personalizate de coaching pentru companii.
Main Photo © Ammentorp | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz