Capitalismul înseamnă să te trezești de dimineață și să găsești Codul fiscal neschimbat

Capitalismul înseamnă să te trezești de dimineață și să găsești Codul fiscal neschimbat

Oare de ce în România tot ce-i bun se strică? Pentru că mediul economic, mai precis cadrul fiscal, se schimbă mereu, iar volatilitatea lasă loc pe piață doar afacerilor speculative.

de Ionuț Bălan

Periodic, în revistele colorate, apar articole care se străduiesc să acrediteze ideea că avem și noi, românii, mărci puternice, și că și la noi e capitalism zis și economie de piață, dar sincer mă tot străduiesc să văd inscripționat, când merg pe stradă, plăcuțe de firme pe care să scrie „since 1992” sau măcar „since 1995”, și abia dacă zăresc câte una pe vreo cofetărie.

Am, în schimb, un prieten ce locuiește în Marea Britanie, care mi-a spus că el și tatăl lui nu și-au schimbat furnizorii în ultimii 30-40 de ani. Îi știu pe nume, uneori îi invită la o ceașcă de ceai și au o relație stabilă, bazată pe deplină încredere.

Eu cred că exagerează un pic, fiindcă e imposibil să nu se fi modificat nimic la nivelul preferințelor acestor consumatori. Însă probabil că ei nu prea au sesizat schimbarea, fiindcă, dacă s-a produs, a fost în bine.

Ei spun că, în ceea ce privește cheltuielile pe care le angajează, inclusiv cele cu impozitele, nu s-au produs lucruri dramatice. Nu i-a șocat nimic. Poate că din acest motiv în economiile mature PIB-ul se creează în proporții egale în fiecare trimestru, cam un sfert, fie că e vară, fie că-i iarnă.

Numai la noi iarna nu-i ca vara și PIB-ul are un procentaj vădit mai mic în primul trimestru, pentru ca românii să-și dea drumul la consum în a doua parte a anului, când văd dacă au cu ce.

La noi nu se pune problema să fi avut același furnizor al unui produs vreme de 15 ani măcar, fiindcă aceștia au dispărut din 4 în 4 ani, după cum a ieșit la alegeri un anumit partid.

Iar în loc de tradiții, oamenii văd că se administrează tot pe bază de scenarii de avarie. Să fie mulțumiți că au găsit produse la ce „război” are loc acum și să zică mulțumesc că nu li se pun iarăși cartele. Ce libertate de alegere, la fel ca în UK, și la ce furnizori tradiționali visează?

Și mai merită dat un reper în afara faptului că nu există furnizori de mărfuri de la care să fi cumpărat o familie întreagă de-a lungul timpului, de la bunic, la tată și fiu. De ani buni observ că mai toate mărfurile sau serviciile care stau bine ca raport între calitate și preț dispar. Oamenii apucă să devină cumpărători fideli ai unui produs considerat avantajos, dar când se obișnuiesc mai mult cu el nu-l mai găsesc.

Oare de ce în România tot ce-i bun se strică? Pentru că mediul economic, mai precis cadrul fiscal, se schimbă mereu, iar volatilitatea lasă loc pe piață doar afacerilor speculative. Asta este explicația pentru lipsa furnizorilor tradiționali. Din acest motiv, cine vrea să supraviețuiască trebuie să dea în client pentru a-și recupera ta­xele de protecție plătite clasei politice, fiindcă nu are cum să funcționeze potrivit filoso­fiei capitaliste a diviziunii muncii – eu îți fac ­servicii ție, tu mie.

Dar tocmai pentru că întregul business e speculativ și afacerile autentice se evaporă nu suntem stabili macroeconomic. E neclar în ce sferă se va crea PIB-ul la anul, în condițiile în care apar sau dispar afaceri în funcție de contextul politic și de taxele aferente. Firește însă că toate acestea au un preț: încrederea în consum nu doar că e una dintre cele mai reduse din UE, ci și printre cele mai volatile.

E clar, indicatorii economici pot fi mai mult bănuiți chiar și după ce s-a modernizat statul cu ajutorul FMI, UE și al Băncii Mondiale. ­PIB-ul, inflația, populația variază impredictibil. Iar urmărirea populației pe grupe de vârstă nu constituie un obiectiv al politicilor economice, ci e mai mult un element de reglaj: când ai mai puțini pensionari, crește PIB/locuitor.

Același lucru se întâmplă și cu populația activă, care, atunci când țara are nevoie de sporuri de productivitate, e trimisă în șomaj. Cu alte ­cuvinte, în loc să se obțină structural un nucleu de populație activă care să-i permită statului să se bazeze pe o cantitate stabilă de venituri bu­getare, oamenii sunt folosiți ca masă de manevră. Mai departe, șomerii sacrificați pe altarul productivității au fost îndrumați să plece în străinătate pentru a se evita problemele sociale.

Recapitulăm. Încrederea redusă în consum are legătură cu șomajul – ca element de reglaj al productivității – după care gunoiul e băgat sub preș cu ajutorul migrației externe. Dar inflația – cea din întreaga economie, relevată de deflatorul PIB – se reaprinde în final ca urmare a productivității precare, deoarece șomajul are efect doar pe termen scurt. Forța de muncă s-a redus, paradoxal, și când au intrat investiții străine în România, imediat după intrarea în UE. Mediul economic nu le-a permis investițiilor să se îndrepte spre sectorul productiv și atunci a trebuit să scadă consumul. Însă prețurile produselor tot cresc căci nu avem ofertă internă. De unde se vede că bunăstarea n-a fost decât o majorare temporară de lichiditate.

Intrarea în UE doar pe criterii politice n-ar fi fost o problemă, dacă am fi avut după aceea o strategie economică. Noi însă ne mărginim la declarații de prietenie apropiată, pe care le adresăm când partenerului european, când celui american.

Dar nu vreau să închei aici, ci mai merită făcută o referire la cadrul fiscal volatil, care nu lasă loc pe piață furnizorilor tradiționali, ci doar celor speculativi. Legislația se tot schimbă ca să încerce să repare erorile anterioare, iar legile din viitor vor încerca să facă același lucru cu greșelile prezente.

Și, pentru că excepțiile actuale sunt menite să le îndrepte pe cele trecute, se poate trage concluzia că aceia care s-au împopoțonat cu titlul de manager n-au avut nicio idee de așa ceva. Doar au ținut populația pe picior de război și au tot realizat reglaje din limitarea cererii agregate.

La britanici, care au avut din prima ideea și caracterul să facă ceea ce trebuie, legile nu se schimbă cu zecile de ani, nici furnizorii sau seriile statistice, piețele știu cum să aloce resursele și societatea e stabilă. La noi, PIB-ul pe locuitor se va situa la nivel record și se va atinge maximul de stabilitate când țara nu va mai fi locuită! 

Ionuț Bălan este jurnalist independent, fost redactor-șef al revistei “Finanțiștii”, publicist la “Jurnalul Național”, “Săptămâna financiară”, “Piața financiară”, “Curentul”, “Bursa”, “Evenimentul zilei”. Mai multe materiale de același
autor găsiți pe  www.bloguluibalan.rohttp://bloguluibalan.ro/