Capitalismul înseamnă risc. Își mai asumă cineva vreunul?

Capitalismul înseamnă risc. Își mai asumă cineva vreunul?

Am văzut de curând nişte filme pe care le mai vizionasem cu 30 de ani în urmă, dar cei care le-au făcut mizau pe faptul că nu-şi mai aminteşte nimeni asta. Sigur că ele nu sunt tot cu Alain Delon, Brigitte Bardot şi Jean Gabin, dar au exact aceeaşi reţetă, fiindcă sunt remake-uri. Se porneşte de la premisa că ceea ce a avut succes o dată va avea şi a doua oară, se merge „la sigur”. Chit că francizele nu te îmbogăţesc, câştigă doar cine riscă, aşa cum explică şi Taleb în ultima sa carte, “Skin in the Game: Hidden Asymmetries in Daily Life”, în care precizează că riscul este cea mai înaltă virtute.

De Ionuț Bălan

În fine, am mai scris, nu o dată, că aversiunea la risc este una dintre cele mai puternice și mai constante trăsături ale naturii umane. Că toți jucătorii din economie, de la cei mai bogați magnați la ultimul slujbaș, preferă certitudinea și garanțiile de tot soiul concurenței. Și că, tocmai de aceea, ca să parafrazez un citat celebru, capitaliștii ajung să fie cei mai mari dușmani ai capitalismului.

Totuși, teama de risc și dorința de a fi ferit de el e mai firească și, moralmente, mai legitimă atunci când nu-ți dorești decât să câștigi un salariu decât atunci când vrei să te îmbogățești și, în plus, să primești și recunoaștere socială ca „antreprenor”. E de înțeles să vrei să fii protejat de capriciile angajatorului și să nu te trezești peste noapte cu leafa tăiată la jumătate sau concediat fără preaviz. Nu e același lucru atunci când ai pretenția să ți se garanteze, ani la rând, marje de profit constante sau chiar în creștere. Etica capitalistă o spune limpede și logic: doar riscurile mari pot aduce câștiguri mari.

Asta pentru că, în întreaga lume, așa-zisa „clasă antreprenorială” se poartă deja de ceva timp ca ultimii „asistați sociali”, de unde și expresia încetățenită corporate welfare. Nimeni nu mai investește nimic dacă nu i se garantează randamente. Mai mult, nimeni parcă nu mai vrea să scoată nici un ban din buzunar pentru proiecte noi dacă nu primește în schimb subvenții, ajutoare de stat și alte privilegii. Pe scurt, afaceriștii au ajuns să vâneze certitudini, nu oportunități, cele din urmă presupunând, bineînțeles, riscuri.

Asta are efecte profund negative la baza societății. Tinerii, mai ales, își vor spune: la ce bun să risc, când nici cei ce și-ar permite să o facă în mult mai mare măsură decât mine se feresc? Mobilitatea socială scade, șansele de a accede prin muncă și asumare de riscuri, pornind de jos, la clasa de mijloc sau mai sus sunt tot mai reduse, din cauza anihilării competiției prin reglementări de stat. Atunci să nu se mai mire corporatiștii că tinerii cad pradă ideilor socialiste.