Când vom putea renunța la masca de protecție. Anunțul premierului Florin Cîțu
Reading Time: < 1 minutAm putea renunța la masca de protecție, abia după ce se vor vaccina 10 milioane de persoane. Anunțul a fost făcut de premierul Florin Cîțu, joi, într-o conferință de presă.
„După ce ne vaccinăm vom renunța și la mască”, a răspuns premierul, întrebat când nu va mai fi obligatorie purtarea măștii în spațiul public.
1 iunie este devreme pentru relaxarea restricțiilor
În acest sens, Florin Cîțu a declarat că „la 1 iunie e cam devreme, dacă avem ținta de 35%, nu”.
„Trebuie să ne gândim la a renunța la mască după ținta de 10 milioane de persoane vaccinate, până atunci nu are sens să discutăm despre asta”, a subliniat premierul.
Purtarea măștii a devenit obligatorie în România la începutul lunii noiembrie a anului trecut. În lunile anterioare, decizia a fost impusă de fiecare județ în parte în funcție de rata de infectare.
Cîțu a condus astăzi prima reuniune a Comitetului interministerial pentru revenirea României la normalitate începând cu 1 iunie 2021.
„Astăzi putem să vedem cum revenim la normalitate, de aceea avem acest comitet interministerial, care să pregătească prima bornă, prima parte. 1 iunie nu înseamnă că revenim cu totul la normalitate, dar înseamnă un prim pas, un pas important. Am spus că atunci putem să facem acest lucru, dacă avem aproape 35% din populaţia care trebuie să fie vaccinată, o vaccinăm, deci depinde de noi. A fost o şedinţă în care s-a aprobat regulamentul, o şedinţă în care le-am spus colegilor mei cum cred că ar trebui să lucreze, fiecare minister va veni cu propuneri pe care le discută întâi cu sectoarele pe care le are în subordine”, a explicat el.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz