Când va reveni economia României la nivelul dinaintea pandemiei și cu cât va crește în 2021

Când va reveni economia României la nivelul dinaintea pandemiei și cu cât va crește în 2021

Deși pandemia de coronavirus nu a adus vești bune nici în Europa Centrală și de Est în ultimele luni, recuperarea acestei regiuni în 2020 și ulterior se va face într-un ritm mai rapid decât media Uniunii Europene, potrivit unei analize realizate de Elliot Auckland, economist șef al International Investiment Bank (IIB).

Cea mai importantă temă economică din Europa Centrală și de Est rămâne integrarea puternică în lanțul de aprovizionare cu producție europeană (printre altele, în special în sectorul auto). Producția ca segment nu a suferit încă la fel de mult ca serviciile, conducând parțial la o performanță mai bună a regiunii în comparație cu economii precum cele din Spania și Italia.

Evoluția României în 2021-2022

Estimările IIB arată că România va revenit la nivelul produsului intern brut din 2019 până în trimestrul doi al anului 2022, după ce economia va înregistra în 2020 o scădere de 5%, cea mai mică din regiune după cea a Bulgaria (-4,5%). Cehia și Slovacia vor înregistra anul acesta scăderi de 7%, în timp ce Ungaria va avea o contracție de 6,5% a economiei.

În 2021, economia României ar urma să înregistreze o creștere de 3,5%, urmând ca în 2022 PIB-ul să crească din nou cu 4,1%, ceea ce va duce la recuperarea completă și chiar la depășirea pierderilor provocate de pandemie.

„Legătura strânsă dintre multe economii din regiune și Germania (care are și performanțe mai bune în cadrul Europei) este un factor de susținere pozitiv. Cel mai important factor de susținere, în ciuda celui de-al doilea val, este reprezentat de rezultatele cu adevărat neașteptat de bune ale întregii CEE din  trimestrul3, care sugerează că recuperarea după al doilea val nu va fi mai puțin impresionantă„, arată Elliot Auckland.

Uniunea Europeană va avea o perioadă de recuperare ceva mai lungă, urmând să revină la nivelul din 2019 abia din al doilea trimestru din 2023. Pentru acest an, estimările IIB privind economia UE vorbesc despre o scădere accentuată, de 7,3%, urmată în 2021 de o creștere solidă cu 4,1%, și apoi de 3% în 2022.

În 2020 economiile din Europa Centrală și de Est vor evolua în medie cu 1,5% mai bine decât UE după ce, acum 11 ani erau cu 1% mai slabe decât UE. Acest rezultat reflectă parțial ani de implementare cu succes a politicilor în regiune, cum ar fi construirea unui sistem financiar intern puternic cu bănci locale și regionale.

„În cazul României, măsurile băncii centrale au fost extrem de importante în timpul unui an marcat de un impas politic, care, împreună cu o poziție fiscală mai slabă la începutul anului 2020, au împiedicat adoptarea unui program cuprinzător de măsuri fiscale. Cu toate acestea, guvernul nou-venit trebuie să asigure implementarea rapidă a unui pachet de stimuli fiscali pro-creștere, întrucât politica monetară nu poate fi singurul instrument în soluționarea consecințelor Covid-19”, este de părere Elliot Auckland.

Acesta apreciază că guvernul român s-ar putea inspira de unele pachete introduse în Cehia și Ungaria, în special utilizarea sporită a creditelor, injecțiilor de capital și garanțiilor publice, pentru a maximiza impactul economic cu un impact minim asupra deficitului bugetar în 2021.

Economia UE, de la probleme la revenire

După o scădere dramatică și fără precedent trimestrială a PIB-ului UE de 11% în primul val în trimestrul 2 și o creștere la fel de dramatică de 12% în trimestrul 3, economia UE va scădea probabil cu până la 2% în al doilea val din trimestrul 4.

Acest ultim declin este limitat mai ales pentru că factorii de decizie politică au învățat în general multe despre cum să facă față coronavirusului din punct de vedere economic.

„Datorită dezvoltării cu succes a vaccinurilor, situația economică pentru 2021 pare cu adevărat încurajatoare. Conform previziunilor actuale, după o scădere de 7% în 2020, PIB-ul anual în UE va crește cu 4% în 2021; de fapt, acest număr ar putea fi chiar mai mare în 2021 dacă politicienii vor continua să adopte abordarea de tip «orice este necesar»”, se arată în analiza economistului-șef IIB.

Această criză este complet atipică, nu numai datorită naturii specifice a pandemiei Covid-19, ci și datorită răspunsului imediat și robust al factorilor de decizie fiscală și monetară din întreaga lume.

Evoluția șomajului reflectă acest lucru: șomajul UE se ridică astăzi la 7,5%, cu doar 1% mai mare decât nivelul cel mai scăzut din ianuarie 2020. La criza financiară din 2008, șomajul a sărit de la 7% la peste 11%.

Cine plătește nota de plată a pandemiei

În 2020, pandemia de COVID-19 a dus la o povară a datoriei structural mai mare. Institutul de Finanțe Internaționale (IIF) a calculat că datoria globală a atins 272 de trilioane de dolari, sau aproximativ 365% din PIB-ul global.

Acest lucru a fost adus în mare măsură de creșterea bruscă a cheltuielilor fiscale, fiindcă guvernele au plătit nota de plată pentru a preveni o criză economică globală 2.0. Raportul dintre datoria publică globală și PIB a depășit pentru prima dată de la criza economică globală pragul de 100%.

Concluzia logică ar fi că urmează o criză iminentă a datoriilor, mai ales având în vedere experiența noastră recentă a crizei datoriilor din zona euro după criza financiară globală. Doar că, spune economistul-șef al IIB, de data aceasta nu va mai avea loc o astfel de criză, mai ales că politicienii operează continuu într-un regim de intervenții de urgență care include achiziții nelimitate de obligațiuni ale băncilor centrale, stimulente fiscale, fără apeluri suicidale de măsuri de austeritate.

Băncile centrale din întreaga lume (conduse de Fed și BCE) au lansat o politică de finanțare monetară fără precedent, deținând acum 20% până la 50% din propria lor datorie publică. Volumul deficitelor fiscale cauzate de Covid-19 este, în principiu, finanțat integral de băncile centrale, adică de guvernele în sine.

„Oricum ar fi, rolul băncilor centrale s-a schimbat semnificativ recent și, deși este puțin probabil ca băncile centrale să o admită public, în esență și-au pierdut independența. Acesta este adevăratul «preț» al acestei crize, care va duce inevitabil la inflație în viitor și va face mai dificilă reducerea acesteia”, conchide Elliot Auckland.