Lucian Butnaru, antreprenor social la început de drum, a lansat Cofeels – prima cafenea socială din Cluj-Napoca. Inițiatorul proiectului își dorește să aducă laolaltă oamenii care iubesc cafeaua, acordând o grijă deosebită segmentului de public format din persoane cu dizabilități. Am vorbit despre idee, target, evenimente colaterale, inspirație și multe altele.
În 2017 marea majoritate a prietenilor mei urmăreau și povesteau cu mult entuziasm despre serialul FRIENDS. Eu am dizabilitate severă de vedere și văd cu dificultate să citesc subtitrările. De aceea, i-am rugat pe ai mei să-mi cumpere un monitor mai mare ca să pot urmări și eu serialul. Și m-am pus să urmăresc episod cu episod până când mi-a venit ideea unei cafenele foarte asemănătoare celei din serial. Mai exact, un loc în care oamenii să se întâlnească. Practic, îmi doream o comunitate în jurul cafenelei. Faptul că în acea perioadă studiam masterul de economie socială, m-a determinat să duc această idee de cafenea la una de tip intreprindere socială. Un loc prin care să construiesc o comunitate în jurul cafelei și al unui scop social. Acestea au fost două dintre momentele cheie ale dezvoltării și implementării a ceea ce astăzi se numește Cofeels.
Pfff… E o poveste foooarte lungă care, la început, părea că nu se mai sfârșește. Dar am avut multă susținere din partea prietenilor și a oamenilor care mă cunosc. Mi-am dorit ca această cafenea să fie accesibilă oamenilor. Deci am luat în considerare străzile care se intersectează cu alte străzi importante din Cluj, vadul pietonal și, desigur, bugetul pentru chirie care a fost stabilit înainte de pandemie și de momentul căutării propriu-zise a unei locații. Una peste alta, consider că locația răspunde criteriilor noastre de selecție într-o proporție destul de mare.
În România lucrurile încep să se mai miște în această direcție față de anii trecuți. Iar asta nu poate decât să mă bucure. Nu știu dacă ține doar de educație, ci de receptivitatea oamenilor de a fi învățați. De a asculta informația și de a o pune în practică. Depinde de disponibilitatea fiecăruia de a fi mai receptiv față de nevoile celor din jur. Nu cred în ideea de mult, ci de puțin. Spre exemplu, mesajul de pe paharele în care servim cafeaua la pachet este scurt și clar exprimat.
Practic, noi ne ocupăm în mică parte de educație cu acest mesaj. Pe pahare este scris: ”Cățeii însoțitori pentru persoanele nevăzătoare au acces oriunde și oricând.” Ceea ce face omul acest mesaj face diferența. Iar aici depinde de fiecare în parte dacă și cât de mult își dorește să aplice mesajul nostru în viața sa. Astfel, îi încurajăm pe oamenii care cumpără cafea la pachet, să facă poză mesajului de pe pahar și să posteze pe rețelele sociale să vadă cât mai mulți oameni mesajul nostru. Puțin cu puțin, cărămidă cu cărămidă, lumea va deveni un loc mai bun și mai prietenos cu persoanele cu dizabilități și nu numai.
Pentru a susține și a sprijini incluziunea persoanelor cu dizabilități este important ca oamenii tipici să-și creeze ocazii de interacțiune cu ele. Iar dacă nu au mai interacționat sau au o reținere în a interacționa cu aceste persoane, pot să vină la noi la cafenea. Pentru că 80% dintre angajați sunt persoane cu dizabilități. Persoane care sunt deschise în a oferi informații cu privire la aspectele mai mult sau mai puțin pozitive ale dizabilității lor.
Eu și Livia (colega care organizează evenimentele) avem dizabilitate de vedere severă, colega mea de la marketing, Mădălina, are pierdere de auz asociată cu pierdere de vedere (surdocecitate). Colegul nostru, Mihai, are sindrom Down și el este cel care îi întâmpină și le preia comenzile oaspeților noștri. Este creativ și îi place să comunice cu oamenii. Îmi doresc să-i încurajez pe oamenii care aleg să vină la noi să pună întrebări. Mie îmi place foarte mult să povestesc și să mă conectez cu cei din jur. Și, de cele mai multe ori, rămân impresionat și plăcut surprins de poveștile și informațiile faine pe care le descopăr de la oaspeții noștri.
Noi colaborăm cu intreprinderi sociale și organizații non-profit cu care rezonăm din punct de vedere a scopului social. Intreprinderi sociale care livrează calitate în servicii și produse și care aduc, în același timp, valoare comunității.
Marea majoritate a oamenilor care mă cunosc și mă urmăresc pe rețelele de socializare știu faptul că eu am o relație foarte specială cu espressorul din cafenea. Chiar zilele trecute am făcut o postare pe paginile cafenelei, Cofeels, în care povesteam despre faptul îndrăgesc foarte mult acest espressor deoarece este unic, la fel ca oamenii. Este lucrat manual și special pentru Cofeels în Napoli. El mă conectează cu cafeaua de specialitate. Pentru că datorită faptului că este un espressor manual, extracția se face mecanic, iar oamenii pot să vadă și să se bucure de mecanismul din spate.
Nu consider că sunt în competiție cu alte cafenele din Cluj-Napoca, fapt pentru care nu știu să răspund întrebării dvs. Chiar dacă folosim cafea de specialitate, lapte bio şi produse conexe pe care le-am ales, în primul rând pentru calitatea lor, din punctul meu de vedere, succesul acestei intreprinderi sociale este definit prin mai multe scopuri sociale. Unul dintre ele este acela ca prin munca și pasiunea noastră să fim o inspirație, să oferim încredere actualilor sau viitorilor antreprenori, oamenilor tipici și atipici, că persoanele cu dizabilități pot să aducă valoare și calitate comunității. Dacă pe viitor va veni cineva și ne va spune că a fost inspirat de povestea Cofeels, că l-a ajutat sau că a adoptat acest model de business, atunci vom putea să spunem că am avut succes, că am îndeplinit unul dintre obiectivele noastre.
Plănuim evenimente prin care oamenii să poată experimenta cafeaua de specialitate într-un cadru inedit prin care ne dorim ca ei să-și redescopere simțurile. Bineînțeles, că aceste evenimente vor fi o ocazie, vor deveni un context social, prin care oamenii fără dizabilități vor putea să interacționeze cu persoanele atipice, care au dizabilitate. Pentru cei interesați, ne pot urmări pe paginile noastre de Facebook Cofeels.coffee și Instagram cofeels.coffee unde vom anunța și vom comunica detaliile cu privire la aceste evenimente.
Targetul nostru pentru acest an este să ajungă mesajul de pe paharele în care servim cafeaua la pachet la 10.000 de oameni în mediul online, să participe la evenimentele organizate de noi un total de 500 de persoane și minim 5000 de persoane care să treacă pragul acestei cafenele.
Să îndrăznească. Să ne viziteze și să povestească cu noi. Pentru că dincolo de cafeaua de specialitate pe care o preparăm cu multă pasiune, încercăm să creăm un context în care fiecare persoană care ne trece pragul să rămână cu o experiență plăcută atât din punct de vedere al gustului, cât și al vieții. Calitatea produselor și serviciilor noastre este un principiu fundamental pentru noi. Iar dacă ești curios să afli și să susții această inițiativă, te așteptăm să ni te alături. Pentru că acest concept există și datorită oamenilor din comunitate. Pentru că sunt ferm convins că alături de tine vom reuși să îmbunătățim viața persoanelor cu dizabilități. Ne găsești în inima Clujului, pe Gheorghe Șincai, nr. 9, în cursul săptămânii și weekend.
Doar una din șase (16%) dintre cele mai mari companii din lume este, în prezent, pe drumul corect pentru a…
Guvernul României a confirmat intenția sa de a achiziționa 32 de aeronave Lockheed Martin F-35 Lightning II de generația a…
Evenimentul emblematic al revistei Haute Culture, Gala The Culture of Luxury, în cadrul căreia sunt celebrate personalități și proiecte remarcabile,…
O recomandare care să-ți aducă înapoi 5% din valoarea cumpărăturilor la POS timp de o lună? Da, dar numai cu…
După expirarea perioadei inițiale a unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice, utilizatorii finali pot opta…
Peste 1300 de organizații neguvernamentale active din România au adresat astăzi o scrisoare deschisă partidelor politice, solicitându-le să își asume…