Când jobul tău este jobul altora
Reading Time: 5 minuteCorina Diaconu, fondatoarea companiei de recrutare și executive-search ABC Human Capital vorbește pentru revista Biz despre ce presupune antreprenoriatul în recrutare, despre provocările cu care se confruntă ca recruiter, dar și despre cele mai frecvente greșeli pe care le întâlnește în CV-urile candidaților.
Când și cum a luat naștere ideea din spatele ABC Human Capital? De ce executive-search și recrutare?
Ideea propriului business, agenția de recrutare și selecție ABC Human Capital a luat naștere acum 12 ani, în anul 2004 și a fost determinată exclusiv de pasiunea pentru oameni și de satisfacția enormă de a reuși pe cont propriu potriviri perfecte între companii și candidați. Entuziasmul este același și după atâta timp, fiind dublat de fiecare dată de profesionalism, dedicare, implicare totală și rezultate excelente! Plăcerea de a cunoaște noi oameni și de a ajuta companiile să-și găsească cei mai potriviți candidați fac să merite orice efort și te motivează să vizezi aceleași rezultate și pe viitor.
Recrutarea mi s-a potrivit foarte bine pentru că a urmat cumva linia umanistă, care mi-a definit studiile și cariera încă de la început (formație filologică, studii de drept, masterat în comunicare managerială și resurse umane și studii aprofundate de management și leadership la Institute of Leaderhip and Management UK). Sincer nu mă văd făcând altceva și consider că cea mai mare satisfacție apare atunci când faci ceea ce-ți place și obții și rezultate foarte bune din asta. Executive search pentru că ar trebui să țină de orgoliul unui recruiter să aibă ocazia de a trece de la un nivel la altul, de la procesele clasice la căutarea executivilor sau chiar la head hunting.
Consider că o experiență bogată și proiecte diverse, pentru tipologii de posturi de la middle către top management, îți asigură o “cultură generală” în domeniu și te ajută să fii partenerul de business perfect pentru companii și candidați. Această rețetă ne-a ajutat să caștigăm un rol bine meritat în rândul companiilor căutate în industria noastră în România, datorită rezultatelor excelente și a pasiunii cu care continuăm să ne facem jobul și după atâția ani. În plus, am norocul să am o echipă minunată care-mi împărtășește viziunea, implicarea și plăcerea pentru tot ceea ce facem.
Ați fondat compania în urmă cu peste zece ani. Dacă există, ne puteți spune care sunt principalele diferențe între cum se făcea recrutarea de top manageri pe atunci și cum se face acum? Există vreo schimbare și în termeni de abilități cerute de la candidați?
A fost și este în continuare foarte interesant să asiști la schimbările pieței și să evoluezi și tu odată cu ele și să te adaptezi, crescând profesional și devenind din ce în ce mai creativ în zona de research. Am trecut astfel de la perioada în care așteptam cu interes anunțurile din presa scrisă, la momentele în care era suficient să postezi un anunț pe un site de recrutare și să aștepți aplicanți, la perioada de criză când eram asaltați de CV-uri, dar proiectele de recrutare erau pe hold și la situația actuală în care majoritatea proiectelor de top management se derulează prin direct search. Acum candidații cu adevărat valoroși așteaptă să fie căutați și abordați direct de companiile de recrutare, mulți dintre ei considerând că, din poziția lor, tu trebuie să îi identifici și să îi curtezi pe ei nu invers. Schimbări sunt și la nivelul competențelor cerute pentru că perioada de criza a scos la iveală probleme reale dificultăți majore ale companiilor și, context în care managerii de carton nu au mai fost suficienți.
Companiile au început să pună accent pe obiective clar stabilite, rezultate măsurabile, implicare, sprit antreprenorial, atitudine și autoritate. Selecția este foarte dură și uneori durează foarte mult pentru ca angajatorii preferă „the safe way” și fac tot posibilul să aleagă un perfect match, care să le și întrunească așteptările și să le livreze rezultate consistente. Pentru a avea succes cu proiecte de acest gen, consultantul trebuie să înțeleagă foarte clar profilul postului, cerințele, compania pentru care recrutează și cultura ei organizațională, astfel încât să poată plia toate aceste așteptări pe profilele căutate. Contează desigur și chimia între candidat și angajator, deși poate părea greu de înțeles că un factor subiectiv ca acesta poate decide succesul sau eșecul unui proces, însă așa este.
Care erau principalele provocări cu care vă confruntați pe atunci, ca antreprenor și recruiter și care sunt acestea astăzi?
Pricipalele provocări constau în adaptabilitatea permanentă la piață și în schimbările pe care trebuie să le faci, uneori din mers, pentru a te alinia tendințelor și evoluției proceselor. Este vital să fii informat, să fii mereu la curent cu ce se cere în piață, cu modul în care companiile cresc, cu cerințele lor, dar și cu valul de tendințe din străinătate care încep să se impună și la noi în anumite domenii (IT de exemplu). Este la fel de important să îți adaptezi procesele interne și modul de lucru și să îți ajuti oamenii în etapele de tranziție de la un model de lucru la altul.
Coaching-ul și comunicarea permanentă cu propria echipă, dar și susținerea de care dai dovadă sunt vitale pentru a asigura coeziune, stabilitate și astfel servicii de calitate pe piață.
Domeniul nostru este unul efervescent și atunci ai și tu nevoie, ca manager, să fii adaptabil, informat, ferm și să ai capacitatea de a lua decizii rapid și de preferat să fie cele mai bune. Dar și dacă nu se întâmplă așa tot timpul, trebuie să fii asumat și să înțelegi ce ai greșit pentru a putea crește pe viitor. Previziunile pe care le faci și modul în care îți gestionezi businessul sunt de asemenea puncte nevralgice, pentru că poți fi un excelent strateg, dar un slab implementator. Ai atunci varianta de a avea oameni care să îți pună în practică ideile, dar tot tu ești la cârma afacerii și decizi drumul care trebuie urmat.
Ne puteți spune care sunt planurile de dezvoltare pe care le aveți în gând pentru ABC Human Capital?
ABC Human Capital este cea mai mare satisfacție profesională de până acum cu atât mai mult cu cât sunt artizanul unei companii care a crescut de la zero și a reușit să devină un nume respectat în domeniu. Acest lucru s-a văzut concret în creșterea cifrei de afaceri, a numărului clienților și a proiectelor pe care le derulăm. Am câștigat încrederea clienților noștri de fiecare dată și suntem mândri că avem în portofoliul nostru companii cu care lucrăm de zece ani și că mulți dintre clienții noi vin pe filiera recomandărilor. Asta ne demonstrează o data în plus că facem ceea ce trebuie, dar ne și motivează pe mai departe și setează cumva un target din ce în ce mai înalt de fiecare dată.
Ne propunem să asigurăm aceleași servicii de calitate clienților noștri: servicii de recrutare, însă și articole de specialitate care să fie de folos atât angajaților, cât și companiilor, dorim să investim în continuare în echipa de marketing și luăm în calcul și extinderea prin cooptarea unor colaboratori noi.
Ce sfat ați da unui tânăr care dorește să vă urmeze modelul și să devină antreprenor în domeniul recrutării? De ce?
În orice domeniu ai nevoie de câteva calități vitale pentru a reuși: pasiune, implicare, asumarea responsabilităților, cunoașterea domeniului și spiritul antreprenorial. Trebuie să fii conștient că trebuie să ai o capacitate foarte bună de decizie, să fii dispus să faci eforturi, să-ți placă foarte mult ceea ce faci și să ai o mare putere de adaptare la piață, astfel încât să te reinventezi ori de câte ori este nevoie. Trebuie să fii capabil să îți asumi decizii și riscuri și să îți dai seama că, atunci când ai și o echipă cu care lucrezi, așa cum este cazul meu, deja ești responsabil atât pentru tine cât și pentru ei. În plus, dacă nu ești pasionat de ceea ce faci, este destul de greu să reușești pentru că efortul și presiunea sunt constante și singurul factor compensator este succesul!
Aveți o bogată experiență în recrutare, timp în care v-au trecut prin mână foarte multe CV-uri. Care sunt cele mai frecvente greșeli de redactare a CV-urilor pe care le-ați observat?
Este foarte important ca oamenii să înțeleagă că CV-ul este cartea lor de vizită. Acesta este cel care poate determina interesul unui recruiter sau le poate anula șansele unui interviu pentru că nu este corect întocmit. El trebuie să redea toate informațiile despre tine astfel încât să fie foarte clar ceea ce faci și consultantul să te poată recomanda personalizat pentru un proiect sau altul. Nu trebuie să mai spun că într-un CV nu au ce căuta adrese de e-mail nepotrivite, poze care nu se potrivesc într-un curriculum sau adresări colocviale. Depinde de noi cum ne prezentăm și de interesul pe care îl acordăm nouă și șansei de a fi inclus într-un proces de recrutare.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz