Stiri

Când începe programul Casa Verde. Ministru: sunt bani pentru toți beneficiarii

11 ian. 2022 2 min

Când începe programul Casa Verde. Ministru: sunt bani pentru toți beneficiarii

Reading Time: 2 minute

Ministrul mediului Tanczos Barna a dat asigurări pentru toți cei care au depus dosare la instalatori și pentru toți potențialii beneficiatori că aceștia vor fi finanțați în aceast an pentru trecerea la panouri solare sau surse alternative de producere a energiei. Ministrul a spus că va finanța întregul pachet Casa Verde pentru că există atât o cerere, cât și o nevoie uriașă.

Va trebui să continuăm acest program în așa fel încât să ajungem la o etapizare lunară, și lună de lună să putem avea sesiuni de depunere pentru panouri fotovoltaice. Este soluția ideală pentru gospodăriile care sunt afectate de prețul ridicat al energiei electrice.

Avem o provocare destul de mare în ceea ce privește blocurile. Pentru că acolo este o proprietate indiviză, comună, este greu de stabilit cum și cine va beneficia de o capacitate instalată. Lucrurile se complică un pic la blocurile cu multe etaje, dar pentru casele individuale este soluția ideală, și va trebui să mergem mai departe. Trebuie să ajungem la sute de mii de gospodării care să beneficieze de sprijin și să instaleze asemenea capacități.

Beneficiarii care au depus actele până acum vor intra în faza de evaluare. Momentan nu se mai acceptă noi dosare, dar probabil după martie, aprilie, putem ajunge la faza la care intrăm într-o sesiune de depunere etapizată, lunară.

Acum, este o provocare mare analiza și verificarea acestor dosare, dar se va găsi soluția și va crește capacitatea administrativă ca să intre pe un făgaș normal.

Se va stabili un criteriu corect de ordine în care să intre fiecare instalator cu dosare în evaluare, astfel încât să nu fie nici la întâmplare, să nu fie nici stabilit arbitrar de o persoană sau alta. Vom stabili o regulă clară săptămâna viitoare. Deja intră în faza de încărcare în sistemul informatic toate dosarele.

Toate firmele de instalare au depus până pe 4 ianuarie câte o listă cu potențialii beneficiari, dosarele vor fi încărcate în ianuarie, după un program stabilit pentru fiecare companie, a declarat ministrul la Digi24.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: