Management Interviuri

Când companiile pun punctul pe Inovație

19 ian. 2017 5 min

Când companiile pun punctul pe Inovație

Reading Time: 5 minute

Astăzi, când absența inovației poate înseamna dispariția în mediul de afaceri, innovation coaching, un instrument care facilitează generarea de idei în cadrul unei echipe, poate face diferența

Ruxandra Pirojoc, Head of Communication la Bayer, care a absolvit recent un curs de tehnici de coaching pentru inovație vorbește în revista Biz despre beneficiile innovation coaching  și despre producerea de idei valoroase într-un cadru organizat.

Ce v-a determinat să participați la cursul de innovation coaching și ce detalii ne puteți da despre acesta?

În viață de multe ori te întâlnești cu ocazii, situații care pot să îți schimbe sau să îți îmbunătățească parcursul individual și profesional. Acesta a fost unul din acele momente, în care felul meu de a fi, curiozitatea, deschiderea către nou și poate curajul m-au împins în această direcție în mod natural. Mi s-a propus să fac parte din echipa de Innovation Coaches și am acceptat.

Cursul în sine este menit să te facă să înțelegi inovația ca pe un concept accesibil, ușor de folosit și îți dă toate instrumentele pentru a facilita generarea de idei în cadrul organizației sau echipei din care faci parte. Metodologia SIT (Systematic Inventive Thinking – http://www.sitsite.com/) este esențială pentru a structura activitatea de inovație într-un mod în care să poți vedea rezultate imediate.

Ce înseamnă innovation coaching și care sunt beneficiile lui pentru o organizație?

Innovation coaching este de fapt, un instrument de facilitare a generării de idei în cadrul unei echipe. Principalul beneficiu este schimbarea mentalității din zona de inovație/creativitate/brainstorming către Systematic Inventive Thinking, adică producerea de idei valoroase într-un cadru organizat. În plus, cei care folosesc această metodă își pot canaliza eforturile către generarea de soluții inovatoare pentru activitatea lor zilnică.

De ce innovation coaching pentru un profesionist în comunicare?

Cred că este mai corect să răspund la întrebarea “De ce innovation coaching pentru mine”, deoarece acest rol pe care mi l-am asumat, deși foarte util și în munca mea zilnică, nu are o legătură directă cu funcția mea, ci cu felul meu de a fi. Sunt o persoană curioasă și îmi place să citesc, să aflu, să descopăr permanent lucruri noi. Îmi pun des întrebări de genul: „cum aș putea face lucrurile altfel, mai bine, original și autentic”. În acest context, rolul de Innovation Coach a venit cumva în completarea mea, ca persoană. Iar în acest rol, pot să aduc un plus de valoare proiectelor și muncii mele de comunicare.

Care sunt principalele instrumente cu care lucrează acesta și în ce constă fiecare?

Principalul instrument cu care lucrează un Innovation Coach este echipa, sunt oamenii care au nevoie și vor să inoveze. Deschiderea lor și dorința de a îmbunătăți sau de a schimba o stare de fapt este esențială pentru a putea lucra într-o sesiune de inovație.

Apoi vin instrumentele „tehnice” cu care te poți „juca” în cadrul unei sesiuni, instrumente adaptate subiectului pe care lucrezi și ideii pe care vrei să o generezi, toate făcând parte dintr-un toolkit al metodologiei de SIT (Systematic Inventive Thinking – http://www.sitsite.com/). Sunt de fapt instrumente de identificare a problemei, a provocării, a situației de fapt, apoi de facilitare și organizare a procesului de gândire a unei idei noi care să fie fezabilă, să aibă valoare.

Care este impactul cursului asupra dumneavoastră, ca manager și lider? Sunt lucruri pe care le-ați schimbat / adăugat în propriul mod de lucru în urma acestuia?

Fiecare experiență avută pe parcursul carierei m-a ajutat să cresc, atât ca individ, cât și ca lider. Acest curs mi-a oferit posibilitatea să scot cuvântul „inovație” din zona de stereotip corporatist și să îl aduc în activitatea de zi cu zi, atât pentru echipa mea, cât și pentru colegi din alte departamente.

Cred că cel mai important lucru pe care l-am schimbat este înțelegerea conceptului de inovație. Dacă până acum, îl asociam cu creativitate, cercetare, laboratoare, invenție, după preluarea acestui rol am înțeles faptul că fiecare din noi poate inova în munca lui de zi cu zi, deoarece inovația înseamnă de fapt schimbare, sau mai corect spus, generarea de idei noi care aduc un plus de valoare.

Care este impactul avut asupra dumneavoastră, la nivel individual, ca profesionist? V-ați formulat o listă de învățături ale innovation coachingului, pe care v-ați propus să le aveți în vedere?

Cred că cel mai dificil pentru un adult este să învețe să privească lucrurile diferit, să își schimbe modul de gândire. Iar când reușește să facă această schimbare, impactul este considerabil, atât asupra acțiunilor viitoare, cât și asupra așteptărilor sale. Da, am un top trei învățături esențiale pe care le-am preluat din această experiență și le-am transpus în activitatea mea zilnică:

  1. Oricine poate inova! – nu îți trebuie diplomă de cercetător, IQ peste o anumită valoare sau creativitate peste medie. Dacă ai o problemă, folosești instrumentele corecte și îți dorești să faci o schimbare, să îmbunătățești ceva, atunci vei reuși să inovezi, deoarece…
  2. … Inovația este definită ca „o idee nouă care aduce un plus de valoare”. Ai un proces care nu mai funcționează? Poate eliminarea unui pas din proces îți va aduce un nivel de beneficii și un grad de fezabilitate care să facă să merite schimbarea lui. Ei bine, ideea de a scoate acel pas din proces este o idee inovatoare. Trebuie doar să crezi că se poate și să cauți soluția cea mai bună.
  3. Primul pas pentru a putea inova este eliminarea „fixității cognitive”. Aceasta poate fi definită ca „o stare de spirit în care un obiect sau o situație sunt percepute într-un mod specific, cu excluderea oricărei alternative. De exemplu, când ne gândim la o suzetă, ne gândim la o formă anume și la o funcție simplă – liniștirea sugarului… Dar în urma unui proces de inovație, suzetei i s-a adăugat o nouă funcție, cea de termometru, astfel apărând suzeta care măsoară temperatura. Înainte ca acest produs să apară v-ar fi venit vreodată ideea că suzeta poate avea rol de termometru? Ei bine, atunci când reușim să spargem barierele impuse de „fixitatea cognitivă”, putem spune că dăm frâu liber imaginației.

Există un anumit exercițiu de innovation coaching preferat de dumneavostră, pe care îl puteți împărtăși cu noi?

Din perspectiva celui care facilitează, toate exercițiile sunt relevante, fiecare subiect are provocarea lui, procesul prin care se ajunge la rezultatul final îți dă satisfacția că ai reușit să îți atingi scopul. Ce îmi place cel mai mult într-o sesiune de coaching? Momentul în care văd acel „aha”, acea schimbare esențială de vizualizare a procesului, atunci când conduc echipa către evaluarea beneficiilor generării unei idei, înainte de a spune „nu se poate”. Știm cu toții că reacția umană când ești pus în fața schimbării, a ceva nou, este „nu se poate pentru că…” și lista poate fi uriașă. Una din provocările coach-ului este să devieze cursul discuției către „hai să vedem ce beneficii ar aduce ideea” și abia după ce le descoperim pe toate ca echipă, analizăm și „dificultățile”. Și atunci când ești convins de beneficii, parcă orice provocare o întâmpini cu „da, e greu, dar merită să încercăm să rezolvăm, ca să obținem…”. Acesta e momentul meu preferat din fiecare sesiune. Și dacă stăm să ne gândim… cum ar fi să privim și viața prin prisma beneficiilor? Oare nu am întâmpina mai ușor provocările? Temă de gândire pentru fiecare din cititorii dumneavoastră. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: