Campanie pentru salvarea bebelușilor prematuri, susținută de zeci de artiști cunoscuți
Reading Time: 2 minuteStatisticile arată că, în România, mor de două ori mai mulți bebeluși decât în statele uniunii europene. Unul dintre motivele acestei rate a morbidității ridicate este și lipsa de aparatură medicală. În acest moment, la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Marie Sklodowska Curie”, sunt funcționale doar două aparate din șase, ceea ce este foarte puțin, în condițiile în care sunt situații în care este nevoie de patru-cinci simultan. Medicii sunt de multe ori puși în situația de a alege între viață și moarte.
O primă investiție a acestei campanii este un sistem modern de livrare a oxidului nitric pentru bebelușii de la spitalul „Marie Sklodowska Curie” care este necesar nou-născuților ce suferă de hipertensiune pulmonară (n.r. – cazuri aflate în continuă creștere) sau acelora care au fost operați pe cord, echipament al cărui cost este de 35.000 euro.
Din dorința de a strânge cât mai repede fondurile necesare achiziționării acestui aparat medical, artiștii Marcel Pavel, Alina Sorescu, Paula Seling, tenorul Vlad Miriță, soprana Silvia Micu, Corul Armonia, Orchestra Simfonică Valahia, alături de unul dintre cei mai reputați dirijori internaționali – Matthew Freeman, sub bagheta căruia performează muzicienii virtuozi ai Royal Philarmonic Orchestra și BBC Orchestra, vor dărui ceea ce au ei mai de preț: MUZICA și vor concerta în data de 11 aprilie, pe scena Ateneului Român în cadrul Concertului Caritabil Pascal.
„Nu poți să îți permiți să nu administrezi acest oxid nitric unor pacienți extrem de critici sau chiar operați pe cord. Lipsa acestui oxid nitric, da, agravează starea acestor copii și poate să ducă la deces. Este clar lucrul acesta.” – a declarat medicul Cătălin Cîrstoveanu, șeful Secției de Neonatologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru copii „Marie Sklodowska Curie”, într-un interviu recent, acordat pentru Libertatea aici
Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, care comemorează Învierea lui Iisus Hristos va fi marcată printr-un eveniment muzical caritabil deosebit, organizat de Alina Sorescu, menit să aducă lumină, bucurie și alinare în sufletele copiilor aflați în suferință.
Timp de aproximativ 3 ore, spectatorii se vor putea bucura de un program muzical înălțător, plin de emoție și sensibilitate. De la uvertura operei „La forza del destino” de Giuseppe Verdi, simfonia 41 „Jupiter” de W.A.Mozart, sau uvertura operei „Coțofana hoață” de Gioachino Rossini, la interpretări pop-opera sau melodii pop, îi vor cuceri pe toți spectatorii care vor lua parte la Concertul Caritabil Pascal, pe 11 aprilie la Ateneul Român.
Cei prezenți se vor putea bucura de concert și, totodată, vor contribui la dotarea Spitalului Clinic de Urgență pentru copii „Marie Sklodowska Curie” cu un echipament medical vital pentru bebelușii născuți prematur.
Biletele pentru Concertul Caritabil Pascal sunt disponibile online pe Iabilet.ro precum și în rețeaua magazinelor partenere Iabilet. Profitul rezultat în urma vânzării biletelor va fi direcționat integral către cauza derulată de Fundația Ringier România.
Eveniment organizat de Alina Sorescu, Mall 4Art, Phython Media Production și Mamba sub egida Fundației Ringier România. Sponsor: Kaufland România.
Photo 26114877 © Albertophotography | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz