Camelia Ionescu, WWF România: „Apa devine o resursă din ce în ce mai important de conservat”

Camelia Ionescu este managerul programului pe ape al WWF România. Invitată la ediția a II-a a LYNX Festival, singurul festival de film documentar și fotografie dedicat exclusiv naturii, din România, Camelia a susținut o dezbatere, alături de publicul care a umplut sala la proiecția documentarului „Mediterranean – life under siege” (Mediterana – viață sub asediu), laureat cu premiul pentru cea mai bună serie la Wildscreen, unul dintre cele mai mari festivaluri de film documentar din lume. A răspuns întrebărilor legate de posibilele soluții la problemele din ce în ce mai stringente pe care natura le întâmpină ca urmare a intervenției umane, a schimbărilor climatice precum și a stresului hidric care se face resimțit la nivel global, dar și local.

La finalul dezbaterii a povestit special pentru cititorii Biz despre cât de afectată este, de fapt, România din cauza secetei, ce soluții există la nivel de implementare din partea autorităților, dar și a noastră și ne-a oferit și perspectiva ei personală despre cel mai important mesaj propus de regizorul Fred Fougea în cadrul documentarului „Mediterranean – life under siege”.

Întreaga planetă se confruntă cu fenomenul încălzirii globale, inclusiv evenimentele recente din India ne spun acest lucru, inclusiv noul sistem de coduri de avertizare al SUA, care au inclus magenta ca fiind peste roșu în ceea ce privește semnalizarea nivelului de pericol legat de temperaturi ridicate. În acest context, cum ne ajută zonele umede în adaptarea climatică?

Zonele umede sunt, practic, acele spații care acumulează apa în exces care apare în momentul inundațiilor, ceea ce duce la o diminuare a riscului în aval – apa nu mai curge mai mult în aval, protejând localitățile care sunt mai jos de râul respectiv. Acesta este beneficiul direct pe care-l au zonele umede și care este experimentat când vorbim despre inundații. Când vorbim despre secetă sau perioadele în care sunt temperaturi foarte ridicate care generează o lipsă de apă, faptul că aceasta există acumulată acolo permite să se evapore pe o perioadă mai lungă, întreținând umezeala și ajutând nu doar activitățile umane, ci și micro-climatul. Pentru că una este să ai o zonă aridă, complet lipsită de apă, alta este să fie o zonă umedă în care vegetația și bio-diversitatea pot supraviețui chiar și în perioadele în care temperaturile cresc mult.

Ești coordonatorul programului de ape al WWF România. Ce înseamnă asta?

Apa devine o resursă din ce în ce mai important de conservat și un subiect de discuție din ce în ce mai delicat, în acest moment vorbim despre un deficit de apă, mai ales în sudul României. Iar asta are impact direct asupra biodiversității, de exemplu ne confruntăm din ce în ce mai des cu lacuri care au secat în perioadele de secetă. În plus, dincolo de cantitatea de apă, important este și aspectul calității ei. Aici intervine programul nostru, al cărui obiectiv este să protejeze ecosistemele acvatice și să le refacă pe cele distruse. Iar procesul de refacere a ecosistemelor acvatice are un impact vizibil atât asupra biodiversității naturii – sunt specii valoroase ecologic și economic care sunt ajutate astfel să supraviețuiască, dar și asupra traiului omenesc – iar aici mă refer la povestea Luncii Deltei Dunării, care este practic în jurul apelor, oamenii din comunitățile respective depind de existența apei în această zonă, care seacă pe suprafețe din ce în ce mai mari și își doresc și au nevoie de o revenire la ceea ce știu că a fost cu niște ani în urmă. Atunci noi venim în întâmpinarea lor în a identifica zone cu risc și a le reface astfel încât să poată avea resursele pe care mizau odinioară. 

Care sunt resursele pe care WWF le are pentru a implementa programe de acest fel? La ce bugete se ridică și cum reușiți să obțineți finanțările pentru ele?

Sursele noastre de finanțare sunt mixte. Pentru partea de reconstrucție / renaturare avem sprijin destul de semnificativ și din mediul privat – Coca Cola, de exemplu ne-a susținut în reconstrucția ecologică de la Gârla Mare pe o perioadă destul de lungă de timp și încă susține parteneriatul cu noi pe acest obiectiv. Tot din zona de business îi avem parteneri și pe cei de la JYSK care sprijină în cadrul WWF România programul de ape.

Dar avem și proiecte din fonduri europene, pe care le implementăm alături de autorități, sunt proiecte deja implementate, altele pe care le gândim împreună cu autoritățile locale, dar și naționale (pentru că o parte din acestea au însemnătate națională, sunt construite de așa natură încât să poată fi reproduse și ulterior, să servească drept model în alte zone).

Cât de afectată este România în ultimii ani de secetă? Există studii legate de progresia acestui fenomen?

Din păcate, este foarte afectată. Abia recent au început autoritățile să vorbească mai articulat și public despre acest subiect. Nu doar că sectorul agricol suferă, dar la un nivel general există un deficit de apă. Anul trecut Banca Mondială a publicat un studiu prin care arăta că România este undeva la mijlocul disponibilității de apă comparativ cu restul țărilor din Europa. Deci nu suntem o țară atât de bogată în apă precum s-a creat impresia în trecut. Stresul hidric este o realitate prin care țara noastră trece. Așadar, ar trebui să schimbăm puțin abordarea de acum încolo când vine vorba despre deciziile care privesc utilizarea apei și a cantităților de apă la nivel național.

Care ar fi, din punctul tău de vedere, cele mai fezabile soluții, la nivel național, pentru a îmbunătății situația legată de secetă sau încălzirea climatică?

Când vorbim de schimbările climatice și faptul că există aceste emisii de gaze cu efect de seră care accentuează și cresc media de temperatură, soluția cea mai evidentă este cea a folosirii energiei regenerabile, să nu mai utilizăm combustibili fosili care duc la astfel de efecte. Respectiv să regândim anumite procese prin care se practică agricultura. Acestea ar fi acțiuni de mitigare legate de schimbările climatice. Dar când e vorba despre partea de adaptare, aici avem nevoie de acțiuni mult mai ferme și serioase, la nivel național, să existe programe naționale, autoritățile și institutele trebuie să fie mult mai conștiente de faptul că e absolut necesar să se alinieze unor politici și acțiuni globale care încearcă să gestioneze aceste probleme. Dacă am acționa colectiv și conștient, am putea ajunge la o plafonare a acestor creșteri de temperatură, în timp ce am reuși să ne antrenăm și reziliența. În același timp e important să apelăm cât mai mult chiar la soluțiile pe care natura ni le oferă. Noi încercăm mereu să implementăm soluții care pornesc mereu de la natură, pentru că au beneficii multiple – odată că ne ajută să ne acomodăm cu noii parametri de climă, dar ajută și la protecția biodiversității, se câștigă pe toate liniile.

Ar trebui să se implice și instituțiile statului în aceste eforturi? Cum ar putea să o facă?

Așa cum am zis mai devreme, ar putea începe cu alinierea și asumarea fermă a unor politici globale de gestionare a acestor probleme. Iar ceea ce este vital în acest moment: să prioritizeze aceste aspecte. Ele nu sunt niciodată în topul priorităților autorităților, deși sunt probleme cu impact pe termen lung, probleme care afectează viața. Ce poate fi mai important de atât? Investițiile în măsurile care protejează natura, mediul, biodiversitatea, sunt investiții care au impact pe termen lung, sunt investiții care făcute acum își vor arăta beneficiile în 5 – 10 – 20 de ani. Specialiștii spun foarte clar că efectele negative pe care le resimțim în ceea ce privește schimbările de climă și poluarea naturii vor fi din ce în ce mai intense, mai drastice și atunci trebuie să se acționeze ACUM. Prioritizarea trebuie să înceapă acum, nu mai târziu.

Ce pot face, concret, cei de acasă?

Acțiuni mici, dar importante. Revin la energia regenerabilă – ar putea începe să solicite sprijin în a folosi acest tip de energie, să fie mai atenți cum consumă în prezent resursele, să se informeze mai mult despre variantele pe care le au când achiziționează o mașină nouă sau construiesc o casă nouă. Există, în prezent, mai multe variante de materiale de construcții care ajută la reducerea consumului de energie, atât pe timp de vară, cât și de iarnă. Și putem continua cu exemplele de acest gen – să folosească mai mult mijloacele de transport în comun, să cumpere electrocasnice eficiente energetic, să recicleze selectiv. Toate-toate aceste acțiuni, făcute de cât mai mulți oameni, ajută. Și, desigur, dacă pot face un pas extra și să facă și acțiuni de voluntariat în această zonă de protecție a mediului, ar ajuta și mai mult. Implicarea socială este, de departe, cea mai eficientă soluție.

Ai fost unul dintre invitații speciali de anul acesta, al LYNX  Festival, pentru a povesti cu publicul după proiecția documentarului „Mediterranean – life under siege”. Ți se par importante astfel de inițiative și experiențe? De ce?

Dezbaterea este foarte importantă. Pentru că felul în care înțelegem și percepem mesajele dintr-un film poate fi foarte variat, pot apărea o mulțime de păreri și perspective și cred că doar prin dialog și dezbatere putem ajunge la un numitor comun sau la o concluzie. Inclusiv realizatorul filmului poate învăța ceva din interacțiunea cu publicul, din felul în care spectatorii au perceput ceea ce au văzut. Dialogul între aceste părți – omul direct implicat în subiectul documentarului (că vorbim aici de regizor sau director de imagine sau un specialist de mediu pe problema abordată în film) și spectatorul care este expus (uneori pentru prima oară la acele informații!) este esențial în a face progrese în felul în care ne raportăm cu toții la ceea ce trăim. Așadar, inițiativa LYNX de a include aceste dezbateri după fiecare proiecție, este una care merită susținută și pe care o încurajez în orice contexte.

„Mediterranean – life under siege” este un documentar extrem de puternic. Dacă ar fi să alegi un singur mesaj, cu care speri vor pleca acasă spectatorii din sală?

Să fie un turist responsabil. Așa e, sunt foarte multe mesaje și concluzii inserate în toate straturile filmului, numeroase probleme specifice care ar putea fi adresate, dar per ansamblu… dacă aș alege un singur mesaj cu care mi-aș dori să fi plecat cât mai mulți acasă, este acesta al turismului responsabil. Ne place să mergem în Grecia, Italia, Spania, în zonele cu plaje extinse și apă. Sigur, putem merge în continuare, dar să fim conștienți de impactul pe care-l are prezența noastră și să fim mai responsabili și să-l gestionăm astfel încât să lăsăm cât mai puține urme. Pentru că dacă nu vom face asta, nu vom mai avea unde să mergem.

INTERVIU REALIZAT PENTRU BIZ DE LAURA DUCU
FOTO: DANIEL HAȘIEGAN