Călin Ile și Lucian Marinescu se asociază pentru a forma o echipă de elită în industria hotelieră
Reading Time: 2 minuteCălin Ile, expert cu peste 25 de ani de activitate în domeniul hotelier și cea mai puternică voce din industrie, și-a încheiat de curând colaborarea cu lanțul Accor, din poziția de General Manager al hotelului Ibis Timișoara, anunțând că își va face cunoscute planurile de viitor la timpul potrivit.
Iată că acestea includ un parteneriat cu Lucian Marinescu, un alt veteran cu palmares remarcabil, în cadrul Premier Hospitality, companie one-stop-shop, care oferă toate serviciile de care poate avea nevoie investitorul în industria hotelieră: consultanță, operare, tranzacționare și managementul destinației.
Absolvent al secției Turism-Servicii din cadrul Academiei de Studii Economice București și al prestigioasei École Hôtelière de Lausanne, Lucian Marinescu a lucrat pentru hotelurile Dorobanți, Best Western Parc, Ibis Gara de Nord și Howard Johnson Grand Plaza, înainte de a fonda propriul grup de companii care furnizează consultanță, servicii de dotare și echipare, precum și servicii de recrutare și training pentru industria hotelieră.
A fost implicat în crearea, echiparea sau eficientizarea a peste cincizeci de hoteluri și este membru al consiliului de administrație al Companiei Hoteliere Intercontinental România S.A. și al board-ului Federației Industriei Hoteliere din România.
La rândul său, Călin Ile a studiat la Academia de Studii Economice, la Cornell University și Hotelschool The Hague și are peste 25 de ani de experiență în domeniul hotelier, timp în care a gestionat numeroase unități cu modele de business foarte diferite și a fost, printre altele, director general al mai multor hoteluri Ibis (Gara de Nord, Constanța, Timișoara). A activat cu remarcabil succes ca președinte al Federației Industriei Hoteliere din România, vice-președinte al Confederației Patronale Concordia și membru fondator al Alianței pentru Turism.
Sub conducerea celor doi, Premier Hospitality oferă antreprenorilor din industria hotelieră servicii complete sau „à la carte”, în funcție de nevoile specifice ale fiecăruia, și reprezintă alternativa viabilă la soluția afilierii la lanțurile internaționale, față de care Premier Hospitality vine cu o înțelegere mai bună a pieței locale, cu termene contractuale și costuri mai mici, precum și cu o mult mai mare flexibilitate decizională și operațională.
„Să spui că piața aceasta este insuficient acoperită în prezent este un eufemism. Există câteva firme, firește, dar niciuna care să aducă sub aceeași umbrelă toată paleta de servicii, pentru toate etapele care alcătuiesc ciclul de viață al unui hotel, de la idee, la alegerea destinației, la proiectare, la operare și până la exit strategy”, a declarat Lucian Marinescu, partenerul care va conduce componenta de consultanță pentru proiectare și business development a Premier Hospitality.
Călin Ile, cel care va conduce componentele de operare și destination management, adaugă: „Un investitor fără experiență în industria hotelieră se poate trezi într-un adevărat câmp minat, pentru că a crea și, mai ales, a opera un hotel la standarde competitive este un demers mult mai complex decât ai tinde să crezi ca neinițiat. Cred că, în acest moment din carierele noastre, cel mai bun mod în care putem contribui la dezvoltarea industriei hoteliere autohtone este prin a ne pune experiența la dispoziția celor care pornesc la drum. Și nu numai lor.”
Direcția aceasta este o continuare a eforturilor anterioare ale celor doi, care au colaborat și la realizarea unui instrument pentru investitori, foarte util și singurul de felul său de pe piață, anume „Ghidul Investitorului în Industria Hotelieră”, scris de Lucian Marinescu împreună cu arhitectul Sebastian Mîndroiu, de la Picktwo Studio și al cărui editor coordonator a fost Călin Ile.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz